Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a recunoscut pentru prima oară că jurnalistul saudit dispărut Jamal Khashoggi este foarte probabil mort şi a ameninţat Riadul cu consecinţe "foarte grave" în cazul în care responsabilitatea acestuia se confirmă, relatează AFP.
"Aşa mi se pare. Este foarte trist", a răspuns Trump ieri când a fost întrebat despre posibilul deces al acestui jurnalist dat dispărut după ce a intrat în Consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul pe 2 octombrie. "Este rău, foarte rău", a adăugat el.
Aceste declaraţii marchează o schimbare clară de ton a locatarului Casei Albe.
În ultimele zile, el a ales o poziţie mai puţin tranşantă şi a scos în faţă enormele interese strategice care-i leagă ţara de regatul sunnit, citând lupta împotriva terorismului, necesitatea de a contracara influenţa Iranului şiit, dar şi contracte de armament şi consecinţele lor economice.
Statele Unite au decis însă să acorde un termen suplimentar Arabiei Saudite, pentru a explica dispariţia acestui jurnalist cunoscut prin modul deschis de a vorbi, care s-a exilat în Statele Unite în 2017, după ce a căzut în dizgraţia curţii prinţului moşternitor Mohammed bin Salman, supranumit şi "MBS".