Turbulenţe

Alegerile europene nu vor limpezi viaţa politică românească. Înţelese doar ca un exerciţiu de gimnastică electorală anteprezidenţială, alegerile europene devin însă un foarte bun indicator al degringoladei societale care marchează politica românească a momentului. Lipsită de repere clare, atât economice, cât şi politice sau sociale, România a intrat într-o zonă de turbulenţe pe care politicienii nu au anticipat-o şi nici nu o pot controla. Iar criza economică e doar una - nici măcar cea mai importantă - din cauzele acestei derive.

Şi cum ieşirea din criză nu este clară pentru nimeni, scenariile se înmulţesc. Un exemplu între multe altele: Tonny Lybek, reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, aprecia, săptămâna trecută, că abia în al doilea semestru din 2010 economia românească va intra într-o fază pozitivă. Iar prognoza la nivel global prezentată de Banca Mondială prin vocea sa cea mai autorizată, Robert Zoellick, preşedintele instituţiei, anunţă o recuperare lentă a economiei mondiale, în paralel cu creşterea şomajului, ceea ce ar putea duce la crize sociale sau accentuarea protecţionismului. Or, politicienii români care refuzau în toamnă să recunoască implicaţiile crizei mondiale asupra economiei româneşti, nu par dispuşi nici să îşi asume consecinţele lipsei de reacţie. Şi, cum nici pe plan mondial situaţia nu este mai bună, speră să scape până anul viitor, când şirul confruntărilor electorale care a dezorientat electoratul şi a bulversat societatea în ultimii trei ani va fi întrerupt până în 2012.

Mercantilismul şi amatorismul clasei politice româneşti se transformă în contextul actualei crize într-o problemă de sistem. Căci fără politicieni credibili şi profesionalizaţi nu va putea fi asigurată o apărare coerentă a democraţiei şi economiei de piaţă. Deja anticomunismul desuet al ultimelor două decenii nu mai poate ţine locul unui proiect politic. De altfel, nu comunismul este pericolul care pândeşte România. Oricum, foştii nomenclaturişti şi securişti au trecut cu arme şi bagaje de partea capitalismului. Iar cei câţiva nostalgici ai regimului răsturnat acum două decenii sunt mai degrabă inofensivi. În schimb, amalgamul dintre integrismul ortodox şi conservatorismul tradiţionalist şi naţionalist, promovate ca alternativă la orice ideologie în toate partidele, reînvie demonii trecutului. Într-un fel, istoria se răzbună. Căci, obsedaţi doar de procesul comunismului, nici acesta realizat, nu a fost analizat impactul legionarismului asupra societăţii româneşti interbelice şi urmările sale până astăzi.

Actuala criză economică pune în discuţie limitele ideologiei consumatoriste şi, mai devreme sau mai târziu, vor trebui analizate şi consecinţele. Or, experienţa Marii Crize asupra României ne dovedeşte că o cultură politică de dependenţă dominată de reziduurile unui ortodoxism antioccidental poate uşor vira spre poziţii antidemocratice. Chiar dacă acum suntem membri ai Uniunii Europene, în absenţa unui autentic proiect politic progresist românesc, situaţia se poate degrada, şi nu doar la nivel economic, ci şi politic