Turbulenţele "noii Europe"

La 1 mai 2004 sărbătoarea punea trecutul între paranteze. Şi comunismul şi fascismul care tulburaseră Europa centrală şi de est în ultimul secol păreau depăşite. La doi ani şi câteva luni după aceea, lucrurile par radical schimbate. Nimic nu mai pare sigur nici la Budapesta, unde manifestaţiile continuă, nici la Praga, Varşovia sau Bratislava. În acest context, ţările baltice par o oază de linişte. Dar, oare, pentru câtă vreme? Şi toate acestea nu se întâmplă pentru că integrarea s-ar fi blocat, sau efectele sale negative ar fi creat probleme insolvabile, ci pentru că aderarea a creat iluzia convergenţei celor două Europe: cea a vechii Comunităţi europene, subsidiaristă, federalistă, regionalizată şi vag antietatică şi cea "nouă", post-comunistă şi pro-americană. Dar "noua Europă", numită astfel de celebrii şoimi neoconservatori de la Pentagon, nu s-a adaptat. Nu doar că nu s-a putut contura un model alternativ "vechii Europe", dar demonii trecutului par să fi renăscut.

În Ungaria, mai (tele)vizibilă acum, dar şi în Slovacia, Polonia sau Cehia naţionaliştii se întăresc şi profită de confuzia ideologică pentru a bascula guvernele şi a lamina partidele-sistem. Manifestaţiile din Ungaria, nu întâmplător înaintea alegerilor municipale din 1 octombrie, ar putea aduce la primăria Budapestei un extremist. Vechiul dizident Gabor Demszky, primarul liberal al capitalei maghiare în perioada postcomunistă, este pe punc-tul de a fi răsturnat de tânărul Istvan Tarlos, candidat ieşit din rândurile mişcării naţionaliste Jobbik. Nu întâmplător, numele acestei organizaţii ai cărei membrii scandau în timpul ultimelor manifestaţii de la Budapesta ca "Ungaria să fie a ungurilor" este un calambur, în maghiară jobbik putând însemna şi "cei mai buni", dar şi "mai la dreapta". Alături de Partidul Maghiar al Dreptăţii şi Vieţii (MIEP), condus de Istvan Csurka (prieten cu Jean Marie le Pen, care a şi vizitat Budapesta anul acesta la cererea sa, aşa cum acum câţiva ani a vizitat Bucureştiul la invitaţia lui Vadim Tudor), şi de mişcarea celor "64 de comitate", Jobbik a orchestrat violenţele de la Budapesta.

Chiar dacă pentru unii experţi situaţia din Ungaria, ca şi din Europa Centrală în general, se explică prin efectul social al reformelor economice, care pun pe prim plan eficacitatea şi nu echitatea, recrudenscenţa extremismului nu îşi are rădăcinile doar în fractura socială, ci mai ales în incapacitatea partidelor sistem de a se reconcilia cu societatea. Excluşi din politică, afectaţi de tranziţie, martori ai corupţiei, mulţi, şi mai ales tineri, încearcă să se exprime alt-fel. Iar criza politică, o autentică criză de încredere în clasa politică postcomunistă, nu afectează doar Ungaria, ci şi Cehia sau Polonia. La Praga, guvernul condus de Mirek Topolanek nu are, practic, majoritate, blocajul politic face posibil alegerile anticipate, iar zilele trecute, la Varşovia, şeful guvernului, Jaroslaw Kaczynski, a anunţat că a cerut preşedintelui, nimeni altul decât fratele său geamăn, Lech Kaczynski, să îl demită pe vice-premierul şi ministrul agriculturii, Andrzej Lepper, şeful partidului populist Autoapărarea, deschizând astfel şi în Polonia calea alegerilor anticipate. În Slovacia, alegerile de la mijlocul lunii iunie au dus la formarea unei majorităţi roşii-brune, în care alături de socialişti (izolaţi din acest motiv de Internaţionala socialis-tă) se află Mişcarea pentru o Slovacie Democratică a lui Vladimir Meciar şi Partidul Naţional Slovac, xenofob şi anti-eu-ro-pean. De aceea, şi pentru liderii de la Bratislava alegerile anticipate ar putea fi o soluţie de ieşire din impasul politic.

"Noua Europă" nu pare să fi reuşit să se desprindă de trecut. Turbulenţele politice din fostele ţări comuniste dovedesc că integrarea nu poate fi redusă doar la un proces economic, ci are o dimensiune politică şi culturală de profunzime ce nu poate fi ocultată. Şi, dacă Europa Centrală, mult mai apropiată de UE geografic şi cultural, nu a reuşit un demaraj lin, va reuşi mai bine România?