Turcia: un caz patologic

Este limpede că Turcia a devenit, oficial, o dictatură. Nici măcar nu mai încearcă să ascundă acest lucru. Acolo poţi fi aruncat în închisoare pentru o glumă făcută pe Twitter (dacă obiectul său este preşedintele Erdogan). Ziare întregi au fost închise. Administraţia este epurată.

Situaţia din Turcia ar trebui să ne trezească din câteva iluzii în care suntem legănaţi de ani buni. Spre exemplu, aceea că NATO nu tolerează ţările nedemocratice. Ba uite că le tolerează...

Vreau să fiu clar. NATO este o alianţă necesară pentru interesele de apărare ale României. Susţin intensificarea participării României la NATO, cu mult dincolo de pateticul "2 la sută" vehiculat de actualii guvernanţi. Problema este alta. Mulţi şi-au imaginat că odată întraţi în NATO putem pune democraţia (presupunând că asta avem în România - eu am dubii) pe "pilot automat". Iată că nu se poate. O succesiune de lideri slabi la Berlin, Paris, Londra şi Washington ne-a adus aici. Erdogan a reuşit să joace în picioare pe cine a dorit, fără să plătească nici un cost.

Altă iluzie: că România s-a integrat în "Europa". Politicienii români sunt specialişti în a spune una şi a face alta... Realitatea este că nu au precupeţit nici un efort pentru a ne integra în Anatolia. Au bătut calea până la Ankara şi au pus covorul roşu cu orice ocazie despotului turc. Proba supremă de slugărnicie a dat-o, evident, VV Ponta. Apropo: ce se mai întâmplă cu celebra moschee-gigant pe care le-a promis-o noul patriot "suveranist"?...

Cum este turcul, şi pistolul. Cam aşa este şi cu presa din România, care a ajuns, în mare parte, pe mâna politicienilor şi interlopilor. De circa doi ani se străduieşte să ne convingă că multinaţionalele au cumpărat biata ţărişoară şi au pus-o pe butuci. Ne muncesc românii şi româncele până se aruncă pe geam de oboseală, nu plătesc impozite şi ne vând produse cu coloranţi.

Mda... O parte din companiile acestea străine sunt, de fapt, turceşti. Într-un articol recent din Bursa, Mihail Ionescu (ANEIR) dezvăluie că turcii fac parte din grupa campioană la evaziune fiscală: "Pentru importurile de materie primă evită plata obligaţiilor în vamă, plimbând mărfurile prin numeroase firme fantomă. Au fost deconspirate multe reţele de evaziune fiscală cu evazionişti turci. Aduc tot felul de produse de la ei, de la banane şi portocale, pentru care nu plătesc TVA. Chiar şi la export sunt cunoscute cazuri de evaziune, cum a fost cel în care au scos din ţară motoare fără să plătească taxele".

Să ne înţelegem. Nu am nimic cu turcii luaţi ca indivizi. Dimpotrivă, ştiu că mulţi dintre ei sunt prietenoşi şi muncitori. Problema este însă caracatiţa regimului şi tentaculele sale.

Cum am ajuns aici? Prin iresponsabilitatea agravată a clasei politice din România. După 1989, ei au pretins că mergem "spre Vest". Desigur, era o minciună. Occidentalizarea României însemna, de pildă, consolidarea statului de drept. Cum să faci asta, atunci când tu derulezi afaceri pe spinarea Statului?

Aşa că au ignorat, sistematic, semnalele de alarmă. Printre cele mai serioase este acela legat de ocupaţia turcă a Ciprului de Nord. În 1974, forţele armate turce au invadat şi au ocupat aproape jumătate din suprafaţa Ciprului, unde au instalat un regim-marionetă. Aşa-numita Republică Turcă a Ciprului de Nord nu este recunoscută decât de regimul de la Ankara.

Ipocrizia este maximă. Presa naţionalistă, în care se lamentau personaje gen Ponta-plagiatiorul şi Ghiţă-fugarul, susţinea, agitată, că ungurii sau occidentalii complotează să rupă România. Şi în acest timp ce făceau? Cultivau intens un regim, cel de la Ankara, care exact asta a făcut cu un stat suveran, Ciprul.

Altă probă a derivei morale este atitudinea faţă de genocidul armean. Aici, să fiu sincer, nici nu aveam vreo pretenţie. Liderii români au dat dovadă, în repetate rânduri, că habar nu au istorie şi că nici nu îi interesează. Au încercat să numească un antisemit la Curtea Constituţională şi doar protestele internaţionale i-au oprit. Mulţi dintre ei au făcut declaraţii de negare sau de minimalizare a Holocaustului.

Turcia nu recunoaşte nici acum genocidul armenilor, din 1915, când circa un milion şi jumătate de oameni au fost masacraţi sistematic. Iar asta spune mult despre un regim. Ce poţi să clădeşti dacă temelia este minciuna?

Păi... un regim precum cel de la Bucureşti, care din 1990 tot pe minciună este clădit. Minciuna că este o alternativă emanată dintr-o "revoluţie" împotriva regimului Ceauşescu. Minciună făcută posibilă de secretizarea dosarelor Securităţii. Iată de ce guvernanţilor de la Bucureşti nu le-a fost jenă să aibă relaţii cu guvernanţii de la Ankara. Cine se aseamănă, se adună.

În ultimele două decenii s-au înmulţit probele de slugărnicie şi de complicitate cu autorităţile turce. Într-un gest de sfidare, s-a permis instalarea unui bust al lui Ataturk. Pe Calea Victoriei, numită astfel pentru că pe acolo au defilat trupele române atunci când au defilat după victoria din Războiul de Independenţă. Alt gest iresponsabil este ridicarea unui monument închinat dictatorului din Azerbaidjan, Haidar Aliev, în Parcul Tei.

Ceea ce se întâmplâ în Turcia ne priveşte. O dictatură într-o ţară din apropiere introduce un element de instabillitate în regiune. Însă, lucrul cel mai grav este că oligarhia politică din România este legată, prin legături ideologice şi de afaceri, de aceea din Turcia.

Ce este de făcut? În primul rând, rezerve maxime în ceea ce priveşte relaţiile, politice şi economice, cu actualul regim turc. Asta până ce deciziile importante vor fi luate, sper, în capitalele occidentale.

O Turcie condusă de Erdogan nu are ce căuta în NATO. Iar Uniunea Europeană ar trebui să înceteze imediat comedia "aderării" Turciei la blocul european. Iar împreună cu Statele Unite, europenii ar trebui să introducă sancţiuni economice. Şi un regim restrictiv de vize pentru cetăţenii turci. Cineva trebuie să deconteze.