Turismul ca un ou cu surprize

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 29 iulie 2014

Turismul ca un ou cu surprize

Vacanţele pe litoralul autohton reprezintă o adevărată provocare şi pentru cei mai puţin pretenţioşi turişti. Campaniile agenţiilor de turism care invită la descoperirea sau, după caz, la redescoperirea ţării, sunt corecte în esenţă, dar provoacă adesea mari dezamăgiri. Spre exemplu, sudul litoralului autohton, cu ani în urmă foarte bine cotat, reprezintă o destinaţie nerecomandată celor care vor şi altceva decât nisip şi apă.

"Diavolul se ascunde în detalii", este o propoziţie pe care o auzim destul de des. Administraţiile locale care se ocupă de staţiunile aflate la sud de municipiul Constanţa, cucernice de felul lor, nu vor să cadă în vreo capcană şi par decise să ignore toate detaliile, mai mari sau mai mici, pentru ca diavolul să nu aibă nicio şansă. Nici turistul care a plătit un sejur nu are prea multe şanse dacă vremea nu este generoasă. Spre exemplu în staţiuni precum Saturn, Venus, Cap Aurora şi chiar Neptun singurele distracţii sunt statul la plajă şi baia în mare. Dacă plouă, turistul are doar două opţiuni: să stea în camera de hotel sau să meargă într-un restaurant. Cum varianta a doua, folosită în exces, poate duce spre obezitate sau alcoolism, camera de hotel rămâne singura variantă sigură pe termen lung. Dacă hotelul este sub 4 stele, şi cam aşa sunt majoritatea în staţiunile mai sus pomenite, turistul cu imaginaţie are şansa să facă adevărate incursiuni în istoria recentă, graţie mobilierului sau dotărilor din băi, multe din ele având aceleaşi vârste cu clădirile care le găzduiesc. Cine nu are imaginaţie nu poate decât să îşi facă nervi cu paturile care scârţie, pereţii pătaţi, telecomenzile fără baterii sau robineţii care refuză să se închidă etanş. De fapt ceea ce primeşti în momentul în care ai luat în mână cheia de la recepţie te duce cu gândul la o frază, aflată în top 5 al celor mai cunoscute replici din filme, rostită de personajul interpretat de Tom Hanks în "Forrest Gump": "Mama spunea mereu că viaţa este ca o cutie cu bomboane de ciocolată. Niciodată nu ştii ce urmează să primeşti".

Dacă în privinţa locurilor de relaxare, de fapt a absenţei acestora, discuţia poate fi foarte lungă şi vina împărţită între investitorii privaţi şi autorităţile centrale şi locale, în ceea ce priveşte aspectul general al staţiunilor şi întreţinerea acestora lucrurile sunt mult mai clare iar cei care nu-şi fac treaba pot fi identificaţi mult mai uşor. Pentru un om venit să se relaxeze există mai multe surprize neplăcute, cum ar fi aspectul trotuarelor, multe dintre ele adevărate capcane, parcările haotice, cu maşini "înfipte" până în uşile hotelurilor, clădiri abandonate aflate în stare avansată de degradare, sau altele aflate în proces de renovare, care se desfăşoară în ritm de melc. Că ritmul de lucru este în general unul lent o demonstrează şi un alt fapt. Pe 11 iulie sudul litoralului a fost măturat de o puternică furtună care a inundat câteva străzi şi a rupt mai mulţi copaci. La o săptămână de la dezlănţuirea naturii, crengile rupte cu frunze îngălbenite puteau fi întâlnite la tot pasul, arborii frânţi de la jumătate nu fuseseră curăţaţi, iar pe plaje încă se mai vedeau efectele furtunii. Cu o astfel de ospitalitate nu ar trebui să mai mire pe nimeni faptul că oamenii şi-au tot redus sejururile, practicându-se în special turismul de weekend. Dacă investitorii se gândesc doar la profitul imediat şi la faptul că turistul autohton nu e pretenţios şi se mulţumeşte cu orice îi oferi, pe termen lung pot apărea surprize şi din sens invers, cu locaţii ocolite de vizitatori.

În acest moment o parte din sudul litoralului pare condamnat la moarte prin înec, un înec în neputinţă, nepăsare şi mizerie, şi prin preajmă nu se află niciun medic dornic să acorde primul ajutor sau un salvamar care să facă respiraţie gură la gură ori măcar să transporte victima cu un car alegoric.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. articol si din pacate foarte adevarat.

    Daca nu se vor lua masuri vom fi in situatia ca degeaba avem mare in granitele tarii populatia sa prefere alte mari din alte tari. 

    Cine pierde? 

    Noi, toti romanii vom pierde. 

    Dar si mai mult vor pierde generatiile viitoare.

    Pacat. Saraca tara bogata! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb