Turismul românesc, promovat pe Facebook

F. A.
Politică / 2 noiembrie 2010

Ministerul Dezvoltării şi Turismului va colabora cu Facebook pentru o campanie de promovare a destinaţiilor din ţara noastră, au anunţat azi vicepreşedintele reţelei de socializare, Black Chandlee şi ministrul Elena Udrea. Campania se află abia în stadiul incipient, în faza de elaborare a strategiei de comunicare pe new media şi "încă nu s-a discutat despre costuri", a declarat Udrea la conferinţa de presă. Eficienţa campaniei de comunicare se va măsura precis prin numărul de turişti sosiţi în ţara noastră ca urmare a derulării sale.

"Ca urmare a recomandărilor specialiştilor spanioli, MDRT a decis să folosească Facebook pentru promovarea imaginii României în lume", a declarat Elena Udrea. "Nu am discutat încă problema legată de costuri, suntem la etapa elaborării strategiei, aceasta va fi gata până la începutul lunii decembrie, urmând ca prima campanie să fie implementată la începutul lunii martie", a menţionat Udrea.

"Suntem foarte încântaţi de posibilitatea promovării acestei ţări şi de a conştientiza utilizatorii de Facebook de aceste destinaţii. Vreau să fac complimente ministrului pentru această abordare inovativă", a afirmat Black Chandlee.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3711
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2912
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8568
Gram de aur (XAU)Gram de aur465.3708

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb