Turist în România

Înainte să începem, haideţi să ne bazăm pe ceva concret, nu pe impresii. Deschideţi un website şi vedeţi cât costă un bilet de avion pentru o destinaţie oarecare din România. Locuind în Bucureşti, am ales Timişoara. Cam 100 de euro pentru un bilet dus-întors, pe Tarom, în timpul săptămânii. Bănuiesc că trenul spre aceeaşi destinaţie m-ar costa cam tot pe acolo. La fel şi drumul cu maşina. După care verificaţi cât costă să staţi câteva zile la hotel.

Sper că aţi făcut calculele, pentru că am o întrebare. Ce sens are să faci turism în România?

Cred că niciunul. Am fost de curând în Spania. Mi-am luat bilet, pur şi simplu, de pe Internet. După care am rezervat, tot pe Internet, camere. M-a costat, per total, la fel.

Diferenţa este colosală. La Timişoara - exemplul l-am ales la întâmplare - nu ai, de fapt, ce să vezi. Cel mult câteva clădiri şi o piaţă. Într-o oră ai terminat. În Spania am văzut, în aceeaşi bani, Toledo, Segovia şi Madrid. Şi lucruri care, literalmente, nu au egal în lume: muzeul Prado, catedrala din Toledo, mânăstirea-palat Escorial etc.

Prin 1990, mi-am propus să nu mai fac turism în România. Câteva zile "la mare" m-au adus atunci în pragul disperării. Problema că omul nu e consecvent...

Am revenit după 20 de ani. Mare eroare... Mizerie peste tot. Mâncare înfiorătoare. Preţuri scandaloase. Gălăgie non-stop. Mucegai în cameră. De atunci nu am mai călcat pe Litoral ca turist.

Ştiind asta, îmi este greu să ofer o explicaţie raţională pentru ce am făcut zilele trecute. Am decis să vizitez "mânăstirile din Oltenia". M-am documentat pe Internet şi m-am urcat în maşină. Soţia mea m-a avertizat că nu gândesc raţional.

A avut dreptate. Drumul spre schitul Iezer este mai rău decât cel pe care mi-l amintesc de la jumătatea anilor '70. (Dar ce spun eu? - este catastrofal! Este un drum forestier mai riscant decât traseul de autocros pe care am testat un 4x4). În toată zona nu am găsit nimic decent unde să ne oprim.

Marea problemă nici măcar nu este asta, ci infrastructura, care este la pământ. Nu mă refer la aceea din creierii munţilor, ci la România în general. Pe autostrada Bucureşti-Piteşti am tras într-o benzinărie. În asfalt erau gropi uriaşe, îţi rupi maşina, nu am văzut aşa ceva nici în Albania. După ce am ieşit de pe autostradă... pustiu. Traversezi zone lipsite de orice pitoresc. Fabrici care par abandonate, căruţe, magazine gen "consignaţie". Satele prin care am trecut arată lamentabil. Am văzut oameni beţi, clătinându-se pe marginea şoselei. Serviciile turistice, dacă erau pe undeva, erau atât de bine ascunse încât nu le-am găsit pe nicăieri...

Circulaţia se face în condiţii mai rele decât practic oriunde în Europa. Marcajele rutiere sunt aproximative, pentru a mă exprima politicos... Drumurile sunt pline de camioane şi de dube care circulă în legea lor. Poliţia rutieră este practic absentă. Camere fixe cu radar, din câte ştiu, nu sunt pe nicăieri.

De curând am luat-o pe A3 spre Ploieşti. Până ajungi acolo, treci prin Voluntarii lui Pandele. Peisajul este supra-realist, cu stâlpi pictaţi roşu-galben-albastru. Odată ajuns pe "autostradă", nu găseşti nici o benzinărie.

Prin urmare întreb din nou: ce sens are să faci turism în România?

În realitate, ce se numeşte la noi "turism", de la o vreme, este cu totul altceva. Tot zilele trecute, un ziar afirma, emfatic, că la Mamaia au fost "petreceri de pomină". Asta s-a întâmplat cam peste tot. Multe hanuri şi hoteluri au devenit locuri "de paranghelie".

La rădăcina răului nu este sectorul turistic în sine. El doar răspunde la ce îi cere "piaţa". S-a petrecut o mutaţie profundă a societăţii. La originile sale, turismul era motivat de curiozitate. Aşa a devenit Italia o destinaţie turistică, în secolul al XVIII-lea, când a atras amatorii de istorie. Şi Elveţia în secolul al XIX-lea, când europenii căutau sublimul Naturii. Tot în secolul al XIX-lea a luat avânt turismul terapeutic, pentru ca în secolul XX să apară acela de relaxare, al familiilor care trăiesc dintr-un salariu.

În ultimii 20 de ani însă, în România s-a petrecut ceva. Mulţi dintre cei care se urcă în maşină sau în tren şi se duc spre destinaţii "turistice" o fac din cu totul alte motive decât cele tradiţionale. În fond, ce să faci la Mamaia, în câteva zile cu ploaie, din aprilie? Doar un "party" sau un "bairam".

Rezultatul? Un reflux seismic al civilizaţiei.

S-au înmulţit restaurantele care servesc "mâncărică". În multe locuri nu mai este nimic de vizitat, ci doar aglomeraţii de "terase" şi de tarabe cu "suveniruri" din plastic. Totul este croit pe măsura acestui tip uman: petrecăreţul de mahala.

Bănuiesc că pentru el, totul este în regulă. Şi maşinile parcate alandala, pe plajă. Şi chelnerii obraznici. Şi "şniţelul" din făină încleiată. Şi vilele cu termopane ridicate exact lângă ce era cândva un monument protejat.

Înainte nu aveai alternativă. Dar acum avem. Iar costurile sunt comparabile. Nu ştiu ce faceţi dumneavoastră, dar eu am pus cruce "turismului" din România.