TVA se va menţine la 19% şi în 2006

Valentin Roman
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 22 septembrie 2005

Reprezentanţii Guvernului s-au întîlnit ieri la Snagov cu partenerii de dialog social, în cadrul unei reuniuni consultative. Subiectele principale abordate în cadrul discuţiilor cu patronatele şi sindicatele, reprezentate la nivel naţional, au fost strategia fiscală, reforma sistemului de pensii şi reorganizarea Casei de Sănătate. Guvernul a făcut cunoscut partenerilor sociali că taxa unică de impozitare va fi stabilită la 16%, în timp ce TVA-ul se va menţine la valoarea actuală în cursul anului 2006, iar CAS-ul va fi redus de la 49% la 47,5%. În acelaşi timp, primul ministru, Călin Popescu-Tăriceanu a precizat că, pentru moment, Minsterul Finanţelor Publice nu este pregătit să discute despre creşterea salariului minim pe economie.

Primul-ministru a propus patronatelor şi sindicatelor încheierea unui Pact Fiscal cu partenerii de dialog social. Ioan Cezar Corâci, preşedintele UGIR-1903, ne-a declarat că dezbaterile cu Guvernul pe marginea acestui Pact nu pot fi iniţiate decît după o consultare preliminară în cadrul asociaţiilor patronale şi al sindicatelor.

Totodată, oficialii Guvernului au prezentat o serie de măsuri în vederea combaterii evaziunii fiscale. Referitor la bugetul de stat pe anul 2006, guvernanţii au declarat că acesta se află într-o fază avansată de proiect şi va respecta termenul constituţional de înaintare a documentului către Parlament.

Ioan Cezar Corâci ne-a mai declarat: "A fost o întrevedere din care Guvernul a cules informaţii utile din economia reală direct de la partenerii de dialog social şi şi-a luat angajamentul că va discuta strategia fiscală împreună cu aceştia".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb