TVA zero în spaţiul CSI

Ghennadi Abalov
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 august 2004

Parlamentul Rusiei a adoptat, la finele săptămînii trecute, proiectul Legii privind eliminarea dublei impozitări la livrările de petrol şi gaze într-o serie de ţări ale CSI (Comunitatea Statelor Independente). Schimbările rezidă în faptul că, începînd de anul viitor, în comerţul cu statele membre ale Spatiului Economic Unic (Belorus, Kazahstan, Rusia şi Ucraina) nu se va mai percepe TVA. În prezent, cota acestei taxe este de 18%. Contrar practicii mondiale în comerţul cu ţările CSI, Moscova percepe acest impozit de la exportatorii autohtoni de petrol şi gaze. El mai este plătit o dată la locul livrării mărfii, adică în ţara de destinaţie. "Apare astfel dubla impozitare a livrărilor ruseşti de petrol şi gaze, fapt pentru care exportatorii ruşi se află într-o poziţie de inegalitate faţă de concurenţi", a menţionat adjunctul ministrului finanţelor, Serghei Şatalov.

După estimarea acestuia, reducerea veniturilor Bugetului federal al Federaţiei Ruse va fi, în prima etapă a anului 2005, de aproximativ 36-39 miliarde de ruble (1-1,1 miliarde de euro). În perspectivă, însă, consideră Şatalov, "aplicarea cotei zero de TVA la exportul de petrol şi gaze în ţările CSI va crea posibilităţi pentru extinderea colaborării comerciale reciproce".

În opinia analiştilor, principalul scop al acestei noutăţi economice constă în consolidarea poziţiilor Rusiei în spaţiul postsovietic.

Pentru compensarea diminuării veniturilor la Bugetul Federaţiei Ruse se propune majorarea cotei de impozitare pe extracţia de bogăţii minerale (IEBM), povara acestui impozit fiind împărţită între Bugetul federal şi companiile petroliere şi de gaze, ultimele trebuind, încă o dată, să mai aibă de "împărţit" şi cu trezoreria: IEBM va creşte la petrol de la 400 la 419 ruble pe tonă, iar la gazele naturale - de la 107 la 135 ruble pe mia de metri cubi (indiferent dacă ele îşi exportă marfa în spaţiul CSI sau în alte ţări).

Schema mai are o parte - creşterea preţurilor la gaze în interiorul ţării în anul 2005, dar nu cu 20% cît se planificase, ci cu 23%, ceea ce îi va permite companiei "Gazprom" să-şi "compenseze" integral ce a pierdut prin creşterea IEBM. Companiilor petroliere nu li se oferă niciun fel de "compensaţii", dar în zilele noastre nu mai e un pericol să intri în dispută cu autorităţile. Exemplul "Iukos" este evident pentru toată lumea. Şi asta cu atît mai mult cu cît povara fiscală suplimentară este relativ mică - pentru fiecare dintre marile companii ea nu va depăşi 50 milioane de dolari, iar la actualele preţuri ale petrolului, ele nu sînt expuse unei situaţii critice.

Companiile petroliere vor aduce, aşadar, suplimentar la Buget 10,4 miliarde de ruble, iar cele de extracţie a gazelor - 16,4 miliarde de ruble (din care 15,1 miliarde de la "Gazprom"). Cîştigul concernului de gaze, prin desfiinţarea TVA la exportul de gaze în ţările CSI, este de 9,5 miliarde de ruble, diferenţa de 5,5 miliarde fiind menită să compenseze cota neplanificată de 23% aplicată preţurilor la gaze.

Cel mai mult vor avea de suferit de pe urma "variantei zero" producătorii independenţi de gaze care nu le exportă în CSI şi care, în consecinţă, nu vor obţine niciun fel de avantaje ca urmare a desfiinţării TVA. Ei sînt cei care şi-au şi permis cele mai multe acuzaţii la adresa autorităţilor, a căror politică va face imposibilă, după părerea lor, creşterea producţiei de gaze în companiile care nu fac parte din structura "Gazprom".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb