Uber îşi suspendă serviciile în Grecia, după modificarea legislaţiei

V.D.
Companii / 5 aprilie 2018

Uber îşi suspendă serviciile în Grecia, după modificarea legislaţiei

Serviciul de rezervări de automobile cu şofer Uber a anunţat astăzi că îşi va suspenda operaţiunile în Grecia, după adoptarea unui act normativ care introduce o reglementare mai strictă în acest sector, transmite Reuters.

Uber, care operează în capitala Greciei din 2015, s-a confruntat cu opoziţia şoferilor de taxi care l-a acuzat de concurenţă ilegală.

Noile reglementări cer ca fiecare călătorie să înceapă şi să se încheie la cartierul general al partenerilor sau într-o zonă de parcare, lucru care nu este valabil în toate cazurile pentru Uber. De asemenea, trebuie înfiinţat un registru digital al tuturor platformelor de ride-sharing şi al pasagerilor lor.

"Noile reglementări locale care au fost adoptate recent conţin prevederi care afectează serviciile de ride-sharing. Trebuie să evaluăm cum şi dacă vom opera în acest nou cadru şi de aceea vom suspenda serviciul uberX în Atena, începând de marţea viitoare, până când vom găsi o soluţie adecvată", a informat Uber, într-un mesaj postat pe blogul său.

Uber oferă două servicii în Atena: UberX, care foloseşte şoferi profesionişti, şi UberTAXI, care foloseşte şoferi de taxi. UberX a fost lansat în Atena în anul 2015 şi peste 450.000 de persoane au utilizat aplicaţia sa pentru a efectua o călătorie.

În luna decembrie a anului trecut, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că serviciul de rezervări de automobile cu şofer Uber este un serviciu de transport care trebuie reglementat ca atare. În decizia sa, CJUE a subliniat că un serviciu al cărui scop este "să conecteze, prin intermediul unei aplicaţii smartphone şi pentru remunerare, şoferi non-profesionişti utilizând propriul lor vehicul şi persoane care vor să călătorească trebuie clasificat ca fiind un serviciu în domeniul transportului în legislaţia UE".

În plus, CJUE a precizat că, "în conformitate cu legislaţia actuală, este la latitudinea statelor membre să reglementeze condiţiile în conformitate cu care astfel de servicii vor fi oferite" .

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb