Uciderea pruncilor

D.N.
Ziarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 18 august 2010

"A ars un copil nou născut", anunţă o televiziune de ştiri.

Mi-am făcut o cruce mare.

Ba nu, au murit trei, la celalălt post.

Fac trei cruci.

Televiziunile jonglează cu bebeluşi morţi.

Auzi şi vezi, priveşti şi taci.

O tragedie transformată în spectacol mediatic te îngrozeşte, ca imagine, mai mult decât moartea în sine.

Incendiu (explozie?) la maternitatea Giuleşti, aceasta este ştirea.

Sunt tată.

Butonez telecomanda.

Televiziunile de ştiri au dat startul la goana după detalii macabre.

Întâi texte, apoi imagini şi relatări de la faţa locului.

Televiziunile generaliste îşi adaptează din mers principalele buletine de ştiri.

Ambulanţe, poliţişti, pompieri, părinţi disperaţi, mulţi gură cască, reporteri ieşiţi din minţi, cameramani băgăcioşi, cam toate ingredientele unui sfârşit de lume mică.

În scenă intră moartea.

Nu mai sunt trei bebeluşi morţi, sunt patru morţi, şi opt în stare gravă.

Ziariştii subliniază puţinătatea şanselor.

Un alt post mă aduce la nivel unicelular: "Nu există nicio victimă!".

Mă crucesc de două ori: una de mirare, alta de speranţă.

Nu îndrăznesc să mai comut la "ceilalţi", dar o fac.

Alte cifre, trei, patru, unu, toţi, niciunul.

Creierii scăpaţi de sub control dictează: mută pe Realitatea, dă pe Antenă, dă pe Pro, dă, dă, dă...

O circumvoluţiune recită "Moartea căprioarei".

Mă uit şi plâng.

Mă uit.

Nu fac nimic.

Apare un medic. Ne anunţă că au murit trei bebeluşi.

Cred că i-a văzut. Îl cred.

Cititorii sunt invitaţi să participe cu subiecte la această rubrică, gândită pentru recuperarea bunului simţ.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Trist(din toate punctele de vedere).

    Banii se impart mai mult pe criterii politice,decat unde trebuie.Sa-ti inviti medicii sa plece din tara?Trist!

    Te gandesti ca sunt oameni care s-au chinuit ani cu tratamente, au investit emotii (sa nu mai vorbim de partea financiara) pentru a aduce pe lume un copil, si cand in sfarsit au reusit...ce se intampla? Si calaii de la putere elimina posturile de asistenti si medici din spitale... O sa murim incet, dar sigur...pentru ca nu avem bani sa ne tratam sau sa nastem copii in clinicile din strainatate.

    Din nefericire televiziunile se hranesc copios cu astfel de evenimente. Trist si grav este ca furnizorul -societate are stoc nelimitat de astfel de cazuri , cel putin unul pe zi ...

    Din nefericire televiziunile se hranesc copios cu astfel de evenimente. Trist si grav este ca furnizorul -societate are stoc nelimitat de astfel de cazuri , cel putin unul pe zi ...

    1. cum am ajuns in halul asta? o profesie spendida, a ajuns sa fie batjocorita de niste fatuci si niste golani. pacat pentru jurnalistii de vocatie ca nu se mai vad de atata mizerie

    Pentru recuperarea bunului-simt putem in primul rand sa ne invatam copiii- ASA NU/ ASA DA.

    Tot pentru recuperarea lui, ar trebui sa ne mai clatim ochii cu o carte, sa cautam valori, sa crestem in valoare, sa protestam-nu sa dormim in fata lipsei bunului-simt.  

    Felicitari pentru talentul dvs., d-le D.N. Am plans pentru ingerii care au pierit si pentru parintii carora li s-a furat sufletul- un sistem bolnav care omoara, ingeri morti care fac rating- trist, tragic!

    Promovati valorile, domnilor din presa, poate mai avem o sansa! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb