Ucraina: Kievul a semnat un acord preliminar de armistiţiu cu separatiştii

Valentin Busuioc
Internaţional / 6 septembrie 2014

Ucraina: Kievul a semnat un acord preliminar de armistiţiu cu separatiştii

Actualizare 18:00 Parlamentar rus: "UE trebuie să renunţe la noi sancţiuni împotriva Rusiei, în contextul armistiţiului"

Uniunea Europeană trebuie să renunţe la adoptarea de noi sancţiuni împotriva Rusiei, în contextul armistiţiului de la Minsk, susţine Aleksei Puşkov, şeful Comisiei pentru afaceri externe din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), citat de RIA Novosti.

"Ţinând cont de armistiţiul încheiat la iniţiativa lui Putin, UE trebuie să renunţe la noi sancţiuni împotriva Rusiei. În prezent, este nevoie nu de sancţiuni, ci de paşi în direcţia păcii", a scris Puşkov pe Twitter.

---

Actualizare 17:12 Premierul Slovaciei: "Conflictul din Ucraina, o bătălie politică Rusia-SUA"

Conflictul ucrainean este, în realitate, "o bătălie geopolitică" între Rusia şi Statele Unite ale Americii, o situaţie care afectează ţări mici, precum Slovacia, susţine premierul de la Bratislava, Robert Fico, citat de AFP.

Oficialul, cunoscut pentru ostilitatea sa faţă de sancţiunile europene impuse Moscovei, a explicat: "Este vorba despre o bătălie geopolitică între SUA şi Federaţia Rusă pentru a avea influenţă asupra Ucrainei, bătălie la care a luat parte şi Uniunea Europeană. Diverse state mici, precum Slovacia, suferă din cauza acestor bătălii geopolitice".

Totuşi, prim-ministrul a salutat acordul de încetare a focului dintre Kiev şi separatiştii proruşi, ocazie cu care şeful Executivului slovac a pledat pentru respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei: "Singura cale pentru soluţionarea crizei este un acord între cetăţenii Ucrainei de etnie rusă şi ucraineni, care să permită coabitarea lor, respectându-se suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei".

Premierul Slovaciei (ţară membră UE din 2004 şi vecină Ucrainei) a subliniat poziţia sa negativă faţă de sancţiunile economice vizând Rusia: "Noi considerăm că sancţiunile sunt contraproductive, ele nefiind în măsură să rezolve situaţia din Ucraina. Sancţiunile nu rezolvă nimic. Este eronat să credem că ele pot schimba ceva în ceea ce priveşte securitatea Ucrainei".

---

Actualizare 13:15 Kievul şi separatiştii se acuză reciproc de încălcarea armistiţiului

Liderii separatiştilor din Doneţk au acuzat, astăzi, forţele guvernamentale că au încălcat armistiţiul semnat ieri, deşi noaptea a fost una calmă, informează AFP.

Insurgenţii acuză armata că ar fi tras cu rachete la periferia Doneţkului şi că ar fi trimis un convoi cu armament greu către oraş, din regiunea vecină Zaporojia.

La scurt timp după aceea, Kievul a acuzat rebelii că ar fi tras 10 tiruri asupra poziţiilor armatei, după intrarea în vigoare a armistiţiului.

---

Actualizare 12:24 Rusia ameninţă cu reacţii în cazul unor noi sancţiuni UE

Rusia a avertizat astăzi că va reacţiona, dacă Uniunea Europeană va adopta noi sancţiuni împotriva sa, după acordul de principiu semnat ieri de membrii UE, transmite AFP.

"Dacă noua listă de sancţiuni ale Uniunii europene intră în vigoare, va exista, fără îndoială, o reacţie din partea noastră", a anunţat ministerul rus de Externe într-un comunicat.

În pofida armistiţiului, ambasadorii celor 28 de state membre UE au convenit să impună noi sancţiuni economice Rusiei pentru încălcarea suveranităţii Ucrainei.

---

Actualizare 11:38 Noaptea a fost calmă în estul Ucrainei

Situaţia a fost calmă ieri noapte în principalele oraşe din estul Ucrainei, după intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului, potrivit primăriilor oraşelor Doneţk şi Mariupol, care nu au înregistrat focuri de armă, tiruri de artilerie sau explozii, informează AFP.

Mariupol este un port strategic la Marea Azov, unde armata ucraineană s-a regrupat în ultimele zile, aşteptând un asalt al rebelilor.

La rândul lor, mai mulţi voluntari din batalionul Azov care luptă alături de trupele guvernamentale au confirmat pentru AFP că noaptea a fost "foarte calmă" şi că nu au auzit niciun zgomot suspect, arătându-se surprinşi de starea de fapt.

Războiul din estul Ucrainei a făcut, în cele aproape cinci luni de lupte, 2.600 de morţi şi circa 500.000 de refugiaţi şi strămutaţi în interiorul ţării.

---

Reprezentanţii guvernului de la Kiev şi ai rebelilor proruşi au semnat, ieri, în Minsk, un protocol preliminar pentru încetarea focului în estul Ucrainei, a anunţat preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, ordonând armatei să înceteze ostilităţile începând cu ora18:00 (ora Ucrainei şi a României), scrie presa străină.

"Ordon şefului Statului Major al forţelor armate să înceteze ostilităţile începând cu ora 18:00, pe 5 septembrie", este textul publicat de administraţia prezidenţială.

Acordul semnat în capitala Belarusului are 14 puncte, ce tratează aspecte legate de controlul asupra unor zone şi schimbul de prizonieri. La reuniune, au participat fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima (1994-2005), ambasadorul Rusiei la Kiev, Mihail Zurabov, trimisul special al OSCE Heidi Tagliavini, "prim-ministrul" şi "vicepremierul" "republicii" din Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, respectiv Andrei Purghin, precum şi "preşedintele" "republicii" din Lugansk, Igor Plotniţki.

Totuşi, Occidentul încă lucrează la înăsprirea sancţiunilor impuse Rusiei, acuzând-o de sprijin cu armament şi trupe pentru insurgenţi, acuzaţii dezminţite de Moscova.

În acelaşi timp, separatiştii, deşi au confirmat armistiţiul, continuă să speră într-o desprindere de Ucraina.

"Confirm că suntem pregătiţi să respectam protocolul de acord semnat şi să încetăm focul la ora 18. Dar asta nu înseamnă că renunţăm să ne despărţim de Ucraina. (Armistiţiul - n.r.) este o măsură obligatorie pentru oprirea vărsării de sânge", a declarat Plotniţki.

Reuniunea din Minsk a avut loc după ce, miercuri, preşedintele rus Vladimir Putin a propus un plan de pace în 7 puncte, ce include încetarea "operaţiunilor ofensive active" ale celor două tabere, monitorizarea internaţională a armistiţiului, un schimb necondiţionat de prizonieri şi crearea unor coridoare umanitare.

Marea Britanie: Noile sancţiuni contra Rusiei ar putea fi anulate, în cazul unui armistiţiu

Vestul va continua cu impunerea de sancţiuni asupra Rusiei în contextul continuării conflictului, însă, în cazul încheierii unui armistiţiu, noile sancţiuni economice ar putea fi anulate, a declarat ieri ministrul britanic al Afacerilor Externe, aflat la summitul NATO de la Newport.

"Cel mai rezonabil este să mergem înainte cu planul nostru de a impune noi sancţiuni. Dacă ulterior va exista un armistiţiu, dacă este semnat şi va intra în vigoare, vom putea atunci să luăm în considerare anularea sancţiunilor", a declarat Philip Hammond pentru BBC.

Oficialul a adăugat că "există mult scepticism în ceea ce priveşte materializarea, implementarea armistiţiului".

"Noi putem oricând să anulăm sancţiunile, la o dată ulterioară. Pentru moment, nu vrem să fim distraşi de la hotărârea noastră de a impune noi sancţiuni pentru a răspunde la incursiunea de anvergură a forţelor ruse în Ucraina", a mai spus Hammond.

Ministrul s-a exprimat în condiţiile în care Statele Unite pregătesc, în strânsă coordonare cu Uniunea Europeană, noi sancţiuni economice împotriva Rusiei, pentru a accentua presiunea asupra Moscovei.

Rasmussen: "NATO va oferi Ucrainei un ajutor de 15 milioane de euro"

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a anunţat joi seara că Alianţa Nord-Atlantică va oferi autorităţilor de la Kiev un ajutor în valoare de 15 milioane de euro pentru reformele din domeniul Apărării, relatează agenţia rusă Itar-Tass.

"Vom acorda Ucrainei un ajutor în valoare de aproximativ 15 milioane de euro", a declarat Rasmussen, la Summitul NATO din Ţara Galilor.

"Această sumă va fi distribuită prin patru fonduri", a adăugat la rândul său preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko.

Ajutorul NATO va contribui esenţial la "reformarea şi modernizarea armatei ucrainene", inclusiv în domeniul apărării cibernetice, a subliniat şeful statului ucrainean, adăugând că unele state din NATO sunt de acord că furnizeze Ucrainei arme letale, inclusiv arme de mare precizie.

"În urma unor consultări bilaterale, practic fiecare ţară a anunţat că va oferi ajutor Ucrainei. În primul rând, este vorba de o colaborare în domeniul militar. Unele state vor oferi atât arme neletale, cât şi letale de mare precizie", a declarat Poroşenko, mulţumindu-le statelor NATO pentru o "susţinere puternică, inclusiv în domeniul financiar".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb