Ucraina şi Rusia au finalizat acordul privind tranzitul de gaze naturale

I.M.
Internaţional / 31 decembrie 2019

Volodimir Zelensky (Sursă foto: Twitter)

Volodimir Zelensky (Sursă foto: Twitter)

Kievul şi Moscova au anunţat, luni seară, că au semnat după negocieri dificile un contract privind tranzitul de gaze ruseşti pentru Europa prin Ucraina îndepărtând temerile unei noi crize în plină iarnă, transmite AFP.

"Ucraina a semnat un contract de tranzit pentru cinci ani", a anunţat pe pagina sa de Facebook preşedintele Volodimir Zelenski. "Europa ştie că nu o vom abandona", a adăugat el.

Informaţia a fost confirmată de directorul gigantului rus Gazprom, Alexey Miller, citat de mediile ruse. "A fost semnat un întreg complex de documente", ceea ce va permite continuarea "tranzitului de gaze naturale după 31 decembrie", data expirării contractului existent, a declarat el.

Aceste documente finalizează un protocol de acord privind tranzitul semnat la 20 decembrie de cele două părţi după luni de negocieri dificile cu participarea Uniunii Europene, informează Agerpres.

În pofida acestui acord de principiu, negocierile în vederea finalizării lui s-au arătat, de asemenea, tensionate, provocând temeri legate de un eşec de ultim moment cu riscul de a perturba aprovizionarea ţărilor europene.

Noul contract prevede că Gazprom va face să tranziteze prin Ucraina cel puţin 65 de miliarde de metri cubi anul viitor, apoi cel puţin 40 de miliarde pe an între 2021 şi 2024, a precizat Volodimir Zelenski potrivit căruia această activitate va aduce Kievului "peste şapte miliarde de dolari" în total.

Contractul face parte dintr-un acord mai larg pentru care Gazprom a plătit vineri 2,9 miliarde de dolari (amendă şi dobânzi) omologului său ucrainean, Naftogaz, menit să pună capăt unui îndelungat proces în faţa instanţelor internaţionale.

În schimb, Naftogaz a abandonat toate celelalte procese vizând Gazprom în Ucraina şi în Occident.

Grupul rus Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb