Ucrainenii, jumuliţi în România

Spre ruşinea noastră, suntem siliţi să constatăm că aparenta generozitate şi compasiune a românilor faţă de ucraineni şi drama prin care trec aceştia se transformă uneori - iar frecvenţa este îngrijorătoare - în acte de spoliere a acestora. Români lacomi, necinstiţi, hrăpăreţi, mulţi dintre ei făcând parte din clanuri interlope, lucrând mână în mână cu poliţişt corupţi, îşi bagă adânc mâna în buzunarele acestor nefericiţi şi, în egală măsură, în banii furnizaţi de Uniunea Europeană. Sub privirile impasibile ale mai marilor din Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă, sistem coordonat de Raed Arafat.

Vă mai amintiţi? Imediat după ce am vorbit pentru prima dată despre practica vaccinării la chiuvetă cu complicitatea unor cadre medicale, am fost contrazis şi chiar admonestat de colegi din presă şi chiar de către analişti cu ştaif, pe motiv că aş fi inventat pur şi simplu o nouă problemă cu care se confruntă românii. Şi, din păcate, s-a dovedit că aveam dreptate. Cu vârf şi îndesat. Astfel încât procurorii au şi acum de lucru cu falsele certificate de vaccinare. Nu exclud posibilitatea ca, iniţial, să am parte de acelaşi tip de reacţie şi legat de tema pe care o supun astăzi dezbaterii opiniei publice. O fi acesta un subect tabu şi nu ştiu eu?

Numai în trei luni ale acestui an, conform statisticilor oficiale, pentru găzduirea, hrănirea şi îngrijirea cetăţenilor ucraineni care au ales decamdată să rămână în România, au fost cheltuite peste 100 de milioane de lei din bani europeni. Bani pentru care nu a dat nimeni socoteală. Bani încasaţi de cei care i-au găzduit. Numai că unele dintre gazde s-au dovedit a fi veritabili rechini imobiliari. Au încasat în mod abuziv, fără a fi de nimeni controlaţi, nu numai ce li se cuvenea, ci şi banii destinaţi hranei şi altor necesităţi ale acestor familii de ucraineni, cele mai multe fiind reprezentate de femei, unele vârstnice, care îşi însoţesc copiii şi nepoţii în acest cumplit exod. Şi care, necunoscând limba română şi, adesea, nici măcar limba engleză, sunt complet neajutorate. Să vedem prin urmare cum stăm.

Programul adoptat de Guvern, a cărui respectare însă Guvernul nu o verifică sub nicio formă, prevede că fiecare refugiat beneficiază de 50 de lei pe zi pentru cazare şi de 20 de lei pe zi pentru hrană. Lunar, deci, se adună pentru fiecare persoană 2.100 de lei. Adică în jur de 430 de euro. Cu cât sunt cazaţi mai mulţi ucraineni într-un apartament, cu atât mai mare este suma decontată. Dacă avem de-a face, de exemplu, cu cinci persoane, proprietarul locuinţei primeşte de la statul român circa 2.100 de euro. Adică 10.500 de lei. În final, statul recuperează aceşti bani de la Uniunea Europeană. Unde cotizează toţi cetăţenii statelor membre, inclusiv cetăţenii români. Acest program poartă indicativul 50/20. În mod legal, românii care găzduiesc ucraineni trebuie să reţină sub forma chiriei o sumă neimpozabilă, de bun simţ, raportată la nivelul pieţei, de exemplu 400 de euro la un apartament de două camere, de restul urmând să beneficieze refugiaţii, pentru a-şi plăti mâncarea şi utilităţile şi a-şi acoperi, eventual, şi alte nevoi urgente, precum cele vizând unele produse de igienă personală. Evident că o bună parte dintre români - sper că cei mai mulţi - aşa procedează. Nu însă şi rechinii imobiliari, care încearcă şi reuşesc să profite de situaţie şi de vulnerabilităţile sistemului. Cum procedează concret aceştia?

Rechinii imobiliari pun mâna pe întreaga sumă primită de la stat. O cheltuie cum îi taie capul. Nu îi informează pe cetăţenii ucraineni despre drepturile lor şi despre cuantumul sumei primite. Aceştia din urmă sunt dezorientaţi, uneori naivi şi relativ uşor de păcălit. Mai ales că nu ne cunosc limba şi nici modul în care funcţionează lucrurile în ţara noastră. Unele "gazde" şi mai hrăpăreţe le solicită ucrainenilor bani în plus. De pildă plata pentru primele două luni, sub pretextul că banii de la stat vin cu întârziere. Le mai cer în plus şi o garanţie, aşa cum se procedează de obicei, atunci când se încheie un contract de închiriere. Cunosc un caz în care o familie formată din cinci ucraineni ocupat o locuinţă la o chirie stabilită la suma de 1000 de euro lunar. Au fost induşi în eroare, cum că statul acoperă doar 700 de euro. Au fost siliţi să plătească din propriul buzunar 300 de euro, pentru a acoperi prespusa diferenţă. Şi s-au aflat şi în situaţia de a-şi acoperi singuri cheltuielile cu hrana şi utilităţile. În primele două luni, au acoperit din banii proprii chiria integrală şi au plătit şi o garanţie în cuantum de 500 de euro. Proprietarul s-a ales cu 2.100 de euro primiţi lunar de la stat, plus alţi 300 de euro plătiţi de refugiaţi, plus garanţia, plus cei 2.000 de euro din primele luni, bani pe care nu i-a mai returnat niciodată.

Şi, atenţie! Avem de-a face aproape întotdeauna cu persoane vulnerabile. Copii, femei sau oameni în vârstă. Nemaifăcând faţă cheltuielilor şi presiunilor sau chiar ameninţărilor unor proprietari, dintre care unii fac parte din clanuri interlope, fiind asociaţi şi cu poliţişti corupţi, ucrainenii fie cedează şi, dacă au posibilitatea, acceptă toate compromisurile de teamă să nu rămână cu copiii în stradă, fie renunţă la o serie de drepturi băneşti, considerând că pur şi simplu au pierdut banii, şi pleacă în altă parte.

Ceea ce mi se pare extrem de grav este faptul că autorităţile statului nu controlează sub nicio formă asemenea mecanisme, care se viciază din ce în ce mai mult pe zi ce trece, şi nu iau cuvenitele măsuri, pentru a opri acest fenomen.

O altă problemă e că aflăm cu toţii cum, în plină criză economică şi financiară traversată de români, valoarea chiriilor creşte. Oare de ce? Răspunsul este că mii şi mii de familii de ucraineni au închiriat pe bani europeni, uneori în condiţiile pe care le-am prezentat mai sus, apartamentele libere. Proprietarilor, chiar şi celor care sunt cinstiţi, de bună credinţă, le convine acest mecanism, prin care beneficiază de venituri substanţiale, garantate de stat, necontrolate şi neimpozitate. Iar efectul, veţi vedea, devastator, îl vom vedea peste numai peste câteva zile, când se redeschid anul şcolar şi anul universitar. Şi când elevii şi studenţii nu vor mai găsi locuinţe în care, la preţuri acceptabile, să poată să stea în gazdă.

Acest lanţ al slăbiciunilor, pe care doar l-am schiţat mai sus, este de fapt o nouă radiografie a vulnerabilităţilor de care dau dovadă autorităţile statului român şi mai ales Inspectoratele locale pentru Situaţii de Urgenţă, care au implementat un mecanism plin de hibe pe care, conform declaraţiilor celor responsabili, nici măcar nu mai sunt în stare să îl controleze sau să-l îmbunătăţească.