Un acuzat torturat în detenţie, declarat inapt pentru a fi judecat pentru faptele de la 11 septembrie

V.S.
Internaţional / 22 septembrie 2023

Un acuzat torturat în detenţie, declarat inapt pentru a fi judecat pentru faptele de la 11 septembrie

Tribunalul militar american de la Guantanamo a hotărât joi că unul dintre deţinuţii acuzaţi că au planificat atacurile de la 11 septembrie din Statele Unite nu poate fi judecat din cauza sechelelor psihologice legate de tortura la care a fost supus în detenţie, potrivit publicaţiei New York Times (NYT), relatează AFP, citat de Agerpres.

Yemenitul Ramzi bin al-Shaiba, în vârstă de 51 de ani, urma să compară alături de alţi patru inculpaţi într-un proces în care ei riscă pedeapsa cu moartea.

Cu toate acestea, colonelul Matthew McCall, un judecător militar, a decis că sechelele sale psihologice îl împiedică pe acesta să se poată apăra, potrivit ziarului.

Medicii de la baza americană de la Guantanamo, situată în Cuba, l-au diagnosticat pe Ramzi bin al-Shaiba cu tulburare de stres post-traumatic şi tulburări psihotice, precum şi cu tulburare delirantă.

Psihiatrii militari au declarat că starea lui îl face "incapabil să înţeleagă natura procedurilor angajate împotriva lui sau să coopereze în mod inteligent" cu echipa sa de apărare juridică, scrie New York Times.

Ramzi bin al-Shaiba se plânge de ani de zile că este "chinuit de forţe invizibile care fac să îi vibreze patul şi celula şi care îi înţeapă organele genitale, privându-l de somn", scrie ziarul.

Avocatul a susţinut că al-Shaiba a fost torturat de CIA şi a înnebunit ca urmare a ceea ce agenţia a numit "tehnici de interogare îmbunătăţite", care includ privarea de somn, simularea de înec (waterboarding) şi bătăi.

Al-Shaiba era programat să participe vineri la procedurile preliminare alături de Khaled Sheikh Mohammed, considerat creierul atentatelor de la 11 septembrie, şi de ceilalţi trei inculpaţi, toţi fiind reţinuţi de mai bine de 15 ani la Guantanamo, deşi nu au fost încă judecaţi de tribunalul militar însărcinat să facă acest lucru.

Audierea preliminară de vineri a fost menţinută, potrivit NYT.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb