Un alt război mondial

La numărătoarea războaielor mondiale nu stăm prea bine. După unu şi doi, care pot fi clar diferenţiate, la fel ca în cultura anumitor triburi, nu mai ştim să spunem decît "multe". Războiul rece a fost declarat şi încheiat cu acte în regulă şi lumea l-a pus la socoteală ca al treilea război mondial. Alţii au mai adunat şi alfel de războaie, cum ar fi cele ale petrolului, sau chiar războiul civilizaţiilor. Cum, necum, nu este clar după ce criteriu, Preşedintele Bush vorbeşte acum de al treilea război mondial ca de o posibilitate de care liderii lumii ar trebui nu doar să ţină cont, aşa, teoretic, ci să o ia în serios. "Liderii politici ai lumii trebuie să împiedice înarmarea nucleară a Iranului, dacă ar fi interesaţi să împiedice un al treilea război modial", a declarat Preşedintele cu ocazia conferinţei sale de presă. Care ar putea fi miza unui asemenea conflict? Pre­şedintele a spus-o cît se poate de clar: distrugerea Israelului. Un obiectiv asumat de actuala conducere de la Teheran. Cel puţin, aceasta este percepţia oficială a Administraţiei Bush: "Avem în Iran un conducător care, în mod explicit, doreşte distrugerea Israelului." Cît de serios este luată în calcul posibilitatea unei intervenţii militare americane în Iran, în eventualitatea concretizării producţiei de materiale radioactive înalt îmbogăţite, ne-o spune, tot într-o declaraţie publică, nimeni altul decît fostul comandant al trupelor americane din Europa, Wesley Clark, care şi-a încercat norocul şi în competiţia pentru Casa Albă, fără prea mult succes. Într-un articol publicat de Washington Post, Clark trasea­ză ideile generale ale unei intervenţii militare în Iran, esenţialmente o operaţie combinată a forţelor speciale şi a aviaţiei strategice, avînd ca obiectiv distrugerea completă a infrastructurii industriale, ştiinţifice şi militare pe care se cons­truieşte capacitatea nucleară iraniană. Problema pe care o ridică Clark este una cunoscută, deja, din vremea crizei irakiene. Operaţiunea militară poate reuşi, dar care sunt variantele politice şi de securitate cu care America se va confrunta, după! Cîte din acestea le poate prevedea şi pe cîte dintre ele le-ar putea preveni, ori combate eficient! O întrebare fără răspuns acum, aşa cum a fost cazul şi cu decizia privind utilizarea forţei militare în Irak. Îşi mai pot permite Statele Unite aceeaşi greşeală şi în cazul Iranului? Chiar şi la nivelul reacţiei de bun simţ, răspunsul este evident, NU!

Dacă dezbaterea privind un al treilea război mondial ar fi fost cantonată doar în spaţiul politic american, mai ales că s-a lansat deja cursa prezidenţilelor, poate că lucrurile puteau fi tratate "metaforic" sau luate nu chiar atît de serios pe cît au fost enunţate. Doar că expresia a fost folosită şi prin Europa, de diplomaţia franceză. La cel mai înalt nivel. Iniţial de Ministrul de Externe, crezîndu-se că este vorba de o gafă, ulterior însă chiar de Preşedintele Sarkozy. Franţa ia în considerare, aşadar, cu toată seriozitatea, posibilitatea ca escaladarea crizei actuale iraniene să scape de sub control şi să alunece într-o posibilă confruntare armată. Desigur, pînă atunci, Franţa ar dori ca regimul sancţiunilor impus Iranului să se înăsprească, iar între timp să fie depuse noi eforturi pentru a rezolva diferendul pe cale diplomatică!

"Tacîmul" a fost completat cu ocazia vizitei Preşedintelui Putin la Teheran. Plină de politeţuri şi elogii la adresa lui Ahmadinejad, culminînd cu declaraţia francă: cine vrea război cu Iranul, va trebui să conteze pe un război cu noi! Chiar dacă nu a spus-o atît de clar, cum altfel să traduci asigurările depline date de Putin Iranului cu privire la faptul că Rusia nu va tolera nicio încercare de folosire a forţei împotriva Republicii Islamice. Punînd la socoteală relaţiile cu totul privilegiate dintre Mos­cova şi Teheran, în privinţa coordonării politicii energetice, pe spaţiul strategic al Golfului Persic, cît şi rolul esenţial jucat de Moscova în "infuzarea" cu know-how şi tehnologie, direct legate de programul nuclear iranian; dacă mai punem la socoteală şi cartelul mondial al gazului, pe cale să se formeze, cu tandemul Iran-Rusia în rolurile principale, asigurările date de Putin, chiar trebuie luate în serios.

Scenariile care ar putea duce, în cele din urmă, planificat sau din eroare, la o confruntare armată implicînd, ca posibili actori Iranul, Statele Unite, Israelul, Rusia, poate şi alte state, sunt atît de diverse, încît nici măcar nu trebuie să facă cineva vreun efort de imaginaţie. Noi însă trebuie să facem unul, acela de-a ne închipui, fie şi pentru o fracţiune de secundă, care ar fi consecinţele unei asemenea catastrofe, pentru o ţară ca România.

Să sperăm că, pînă să se precipite criza, vom avea totuşi un Guvern susţinut de Parlament, un Parlament exprimînd voinţa exprimată de alegători la urne, un Preşedinte şi o diplomaţie care să se intereseze nu doar de caltaboşii vecinului, ori de ceea ce se întîmplă la Leuşteni, în "strategicul" punct de trecere a frontierei dintre România şi o parte din Basarabia, ci şi de ceea ce se întîmplă pe lumea aceea adevărată, din care ar putea să ne lovească, într-o bună zi, un alt război mondial!