Un Cod Fiscal parazit

Modificarea Codului Fiscal nu reflectă o concepţie strategică, după cum afirma cu francheţe chiar domnul Sebastian Vlădescu, ministrul finanţelor publice. Dînd dovadă de o precoce consacrare în postul de ministru şi în mesaj politic, de altfel încîntătoare, domnul Vlădescu ne tulbură existenţa cu aceste noi modificări la Codul Fiscal, care nu stimulează activitatea economică, ci mai degrabă o parazitează, indiferent de justificări. Bănui că domnul Vlădescu nu a fost promotorul noului proiect de lege privind modificarea codului fiscal, dar poartă responsabilitatea. Pînă la urmă, nici nu mai contează acest aspect. Important este că noile impozite propuse ne arată încă odată că Guvernul se bazează mult pe intuiţie, în detrimentul unei analize de impact, metodei şi al unui obiectiv de dezvoltare economică pe termen lung. Este probabil rezultatul unei concepţii păguboase de tip keynesist, în care statul joacă în continuare un rol important în reglarea mecanismelor economice, de data aceasta cu accent pe descurajarea ofertei, după o perioadă de patru ani (2001-2004) în care consumul a crescut artificial. Aş putea accepta acest raţionament, prin care statul se reîntoarce la concepţia fiscală pe care o aplică în anii 1998-1999, în condiţiile în care economia naţională nu este complet restructurată. Este o realitate. Nu cred însă că majorarea veniturilor fiscale - ce constituie obiectul principal al amendării codului fiscal - ar putea să fie o soluţie de compensare, cît timp statul şi primăriile nu au capacitatea de a genera proiecte majore în infrastructură, iar serviciile publice nu au un standard de calitate. Sectorul public este o maşină de înghiţit bani, cu o pondere a cheltuielilor de 30% în Produsul Intern Brut (total nesănătos) fără să producă măcar un serviciu care să satisfacă în mod rezonabil un cetăţean. De aceea, creşterea veniturilor fiscale nu poate avea un efect pozitiv pe termen scurt. Pe de altă parte, există aproximativ 240 de taxe impuse de ministere şi agenţii, pentru o contraprestaţie de servicii publice insuficient definite, despre care Ministerul Finanţelor Publice are habar, dar nici o soluţie. Prin amendarea codului fiscal, Ministerul Finanţelor Publice urmăreşte nu numai să aducă bani la buget, ci şi să diminueze evaziunea fiscală, în condiţiile în care, din unele estimări, rezultă că ar exista circa 230.000 miliarde lei vechi ce constituie venit cîştigat din muncă la negru. Nu ştiu în ce măsură Ministerul Finanţelor va reuşi să reducă evaziunea fis-cală. Vom vedea. Deocamdată sînt atinşi cei ce plătesc. În plus, modificările propuse la cod actualizează impozitele şi taxele la nivelul anului 2006, dar nu şi deducerile personale, care rămîn la nivelul anului 2005. Asta înseamnă că bugetul se va echilibra cu noi venituri fiscale, pentru a reduce contribuţiile la asigurări sociale cu 2%, după cum s-a anunţat. În acelaşi timp, această echilibrare va determina o micşorare a veniturilor noastre.

Cele mai mari controverse în textul proiectului de lege privind modificarea codului fiscal le-au stîrnit accizele la produse energetice (în special electricitate) şi taxa de 0,5% pe active imobilizate (adică terenuri, clădiri, mobilier etc.). În privinţa accizei la electricitate, Ministerul Finanţelor Publice ar avea o justificare. Există Directiva Consiliului European 96 din 2003 (CEE 96/2003) care reglementează accizele la produse energetice. De altfel, apariţia acestei directive a forţat Guvernul României anul trecut să redeschidă "Capitolul 10 - politici fiscale" cu Comisia Europeană. De aceea, Ministerul Finanţelor Publice nu a făcut decît greşeala de a nu explica public acest subiect, mai înainte să apară sînge, bale şi tot felul de metafore la adresa sa. În acelaşi timp, rămîne deschis subiectul nivelului acestei accize. Cît priveşte cota de 0,5% impozit pe active corporale (adică terenuri, clădiri, mobilier etc.) sper că măsura nu va fi legalizată şi că este doar un obiect de negociere la îndemîna Ministerului Finanţelor cu partenerii sociali. Instituirea acestei cote nu se justifică, chiar dacă există clădiri şi terenuri nefolosite, ori societăţi care nu fac profit, după cum se explică ministrul finanţelor publice. Mai degrabă, cota de 5% pe active imobilizate ar omorî microîntreprinderile din sfera serviciilor şi al microproducţiei, care pentru o clasă mijlocie firavă constituie pilonul de susţinere socială. De aceea, încă mai cred că Ministerul Finanţelor gîndeşte în limitele rezonabilului şi nu va introduce această taxă. În fine, în legislaţia actuală există neconcordanţe între modul de aplicare a Codului Fiscal la nivel central şi local. Modificările propuse de Ministerul Finanţelor urmăresc înlăturarea acestui viciu, ca să nu mai apară situaţii penibile în care autorităţile locale instituie taxa de trecere pe trotuar, ori bariere de circulaţie, cum există la Constanţa.

Rămîn însă deschise probleme majore, pe care nici patronatele şi nici sindicatele nu le ignoră: principiile care trebuie să guverneze aplicarea Codului Fiscal, nivelul TVA la produsele de bază şi locuinţe noi (pentru care se propune o taxă de numai 5%), precum şi accizele la produse energetice. Stimulente? Nu se mai gîndeşte nimeni. În orice caz, nu în 2006.