Un jurnalist, aflat pe lista neagră a Moscovei, denunţă infiltrarea serviciilor secrete ruse în Bulgaria

G.D.
Internaţional / 6 ianuarie 2023

Un jurnalist, aflat pe lista neagră a Moscovei, denunţă infiltrarea serviciilor secrete ruse în Bulgaria

Jurnalistul de investigaţie bulgar Christo Grozev, împotriva căruia Rusia a emis recent un mandat de căutare şi arestare, a denunţat infiltrarea serviciilor secrete ruse în Bulgaria, ţară în care nu se simte în siguranţă, relatează EFE, conform Agerpres.

"Mă simt ameninţat dacă mă întorc în Bulgaria. Investigaţiile noastre arată o infiltrare semnificativă a agenţilor ruşi în ţară. Este periculos pentru mine să merg pe jos prin Plovdivul meu natal (al doilea oraş ca mărime din Bulgaria, la 120 de kilometri est de Sofia) sau să mă plimb pe malul mării. Sunt mai relaxat cu familia mea în ţara în care mă aflu", a afirmat Grozev în format de videoconferinţă, având în fundal o imagine a parlamentului de la Sofia.

Grozev este investigator principal pentru Rusia al platformei Bellingcat (un grup internaţional de investigaţii), care a susţinut presupusa implicare a serviciilor secrete ruse în otrăvirea în Marea Britanie a fostului spion rus Serghei Skripal şi a opozantului rus Aleksei Navalnîi.

Jurnalistul, în vârstă de 53 de ani, trăieşte de mai mulţi ani la Viena, unde beneficiază de protecţia serviciilor de securitate austriece. El a participat, de asemenea, la investigaţiile care au identificat doi militari ruşi care ar fi avut legătura cu doborârea în 2014 a zborului Malaysia Airlines în estul Ucrainei, în care au murit 298 de persoane.

A primit numeroase premii internaţionale pentru anchetele sale din surse deschise şi este, de asemenea, cunoscut ca având surse credibile de informare în cadrul serviciilor secrete ruse.

Potrivit lui Grozev, Bulgaria este o ţară-cheie pentru serviciile de spionaj ruseşti pentru că acestora le este uşor să găsească complici acolo.

" Este mult mai uşor să găseşti complici şi ajutoare în Bulgaria din cauza nivelului de trai scăzut în ţară, iar această activitate este foarte ieftină pentru ei. Este un loc relativ uşor de infiltrat, după cum mi-au spus oameni din serviciile speciale ruse"', a subliniat el.

Jurnalistul spune că nu ştie motivul pentru care a fost emis mandatul de căutare şi arestare împotriva sa şi consideră că această măsură reprezintă o ameninţare pentru toţi cei care investighează chestiuni legate de statul rus.

"Încă nu am nicio informaţie cu privire la motivul pentru care sunt căutat, iar singura explicaţie vine de la agenţia de presă de stat RIA Novosti, care susţine că aş fi răspândit ştiri false despre armata rusă",afirmă Grozev.

"În acest caz, problema protecţiei mele depăşeşte interesul meu personal, pentru că, pentru prima oară, o lege destinată cetăţenilor ruşi se aplică cetăţenilor din alte ţări, în special celor din Uniunea Europeană.Aceasta ar fi fără precedent şi ar reprezenta o mare ameninţare pentru toţi jurnaliştii", adaugă el.

Potrivit lui Grozev, cel mai probabil el a fost inclus pe lista neagră a Kremlinului după ce în una din recentele sale anchete i-a identificat pe cei 33 de militari ruşi care ghidează rachetele ce ucid oameni în Ucraina şi distrug infrastructura ucraineană.

"Ei (aceşti militari) au fost sancţionaţi de UE în urmă cu două săptămâni, iar după câteva zile, numele meu a apărut pe lista persoanelor date în căutare", mai spune jurnalistul de origine bulgară", adaugă jurnalistul, citat de EFE.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Un jurnalist lituanian, dar angajat al unei institutii de presa rusesti, de limba lituaniana, a fost deja arestat in Lituania. Motivatia "colaboreaza cu presa ruseasca". Asa a ajuns de terorizanta Uniunea Europeana.

    1. Marat Kasem il cheama.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb