Un pas înainte, doi înapoi

În tangoul lăbărţat al politicii noastre, pasul înainte ar putea fi hotărîrea de-a organiza alegeri parlamentare înainte de încheierea naturală a mandatului. S-ar pune, astfel, capăt suferinţelor şi umilinţelor guvernului Tăriceanu II şi s-ar putea organiza o bază solidă de guvernare, după alegeri. După atîtea şi atîtea exerciţii de forţă, la simulator, acesta ar fi, în sfîrşit, momentul ca PSD să-şi arate "muşchii", să pretindă că este Superman, demolatorul guvernării portocalii.

Şi după?

O alianţă controlată de PSD ar avea ca parteneri PNL şi UDMR, în timp ce una controlată de PD-L ar conta pe UDMR şi alte mici formaţiuni cu reprezentare parlamentară. Interesant de remarcat este faptul că odată cu crearea hibridului PD-L s-a reinventat cea de-a treia posibilitate, a unei guvernări de tip "marea coaliţie", avîndu-i ca actori pe PSD şi PD-L. Marea prăpastie ideologică şi de soluţii politice existentă, teoretic, între partidele care ar putea capta cea mai mare parte a voturilor, din partea stîngă şi respectiv cea dreaptă a spectrului politic, s-ar topi ca o zăpadă de primăvară sub mîngîierea blîndă a razelor cu promisiuni germinative ale soarelui "Guvernării". Un cinic ar putea merge chiar mai departe, să spună că o eventuală alianţă de guvernare PSD-PD-L nu este atît o coaliţie peste marele canion care separă extremele spectrului politic, ci doar o altă variantă a guvernării FSN, marcată doar de ceva pierderi colaterale şi de o lungă listă cu erori de parcurs. În calea acestei din urmă posibilităţi stă însă un obstacol serios, dincolo de orgoliile actorilor implicaţi: orice alianţă condusă de PD-L va trebui să sprijine candidatura lui Traian Băsescu la viitoarele alegeri prezidenţiale. Problema este că PSD nu poate face acest gest, nici dacă ar vrea, pentru că riscă o dramatică pierdere de credibilitate în faţa propriului electorat. Impasul nu este însă de nedepăşit, iar soluţia ar putea fi uşor fabricată în spatele uşilor închise, de unde ar putea ieşi propunerea pentru un candidat prezidenţial PSD fără şanse şi, mai ales, nesprijinit de maşinăria electorală a partidului.

Dacă pasul înainte hrăneşte speranţa unei clarificări pe scena politică, iar votul electoratului ar putea da şanse unei guvernări coerente pe obiective, cu majoritate parlamentară stabilă, paşii înapoi ne-ar putea arunca "din tigaie pe grătar", cum spune englezul, sau din lac în puţ, cum zicem noi pe meleagurile mioritice.

O primă victimă a precipitării alegerilor parlamentare poa­te fi chiar mult discutatul vot uninominal, ceea ce ar confirma profeţiile celor mai corozivi critici ai clasei politice româneşti, care au susţinut de la bun început că marea revoluţie copernicană nu se va produce, fiind condamnată înainte de-a se naşte de monstruoasa coaliţie a beneficiarilor actualului sistem. Dacă lucrurile o iau pe acest făgaş, Traian Băsescu are din nou vînt în pupa, în timp ce PSD şi PNL, în principal, vor încasa penalităţile electorale ale rateului.

A doua problemă generată de devansarea alegerilor parlamentare este încurcarea logicii electorale, în care partidele şi-au făcut pregătirile şi calculele. Cum parlamentarele şi localele nu pot fi ţinute în acelaşi timp, nu rămîne decît să fie decalate. Pe de altă parte, alegerile locale nu se pot ţine decît fix la data încheierii mandatului - aşa prevede legea. Nu mai rămîne decît să fie programate parlamentarele înaintea localelor, dar asta dă peste cap toată planificarea. Partidele politice şi-au organizat pregătirile de campanie în ideea că vor folosi alegerile locale ca un soi de repetiţie generală cu cos­tume, înaintea marii confruntări pentru parlamentare. Acum, li s-ar putea cere să se arunce de la trambulina de zece metri, într-un bazin neamenajat, în care nu se ştie nici măcar dacă este apă sau nu!

Teoretic, devansarea parlamentarelor ar trebui să favorizeze PSD-ul, ca partid de opoziţie. La noi, efectul ar putea să fie, însă, contrar predicţiilor teoretice, datorită condiţiilor speciale de pe scena politică: incoerenţa prelungită a PSD; dificultatea de-a coordona efortul campaniei; continuarea fricţiunilor, a competiţiei şi fracturilor dintre facţiuni; pierderea tot mai evidentă de aderenţă a partidului la electoratul său captiv. Observaţia potrivit căreia PLD s-a constituit mai mult din aşchiile PSD, decît din schijele PNL, ar trebui să dea insomnii cronice liderilor partidului. Dar, unde să mai încapă alte insomnii, peste cele deja exis­tente?! Un neaşteptat cîştigător al devansării parlamentarelor ar putea fi PNL, dar într-o singură variantă: să vîndă cu succes electoratului povestea lui Făt Frumos din Lacrimă, căzut victimă inocentă căpcăunului din peştera cotroceneană. Riscurile de-a plon­ja în ridicol sunt mari, dar este singura ieşire cu speranţe de supravieţuire, pentru PNL.

În sfîrşit, victima sigură a anticipatelor este necesara şi mult amînata restructurare constituţională. Dacă cineva doreşte cu adevărat înlăturarea uriaşelor erori şi disfunc­ţionalităţi de guvernare, scoase în evidenţă de blocajele multiple ale instituţiilor fundamentale - Parlament, Guvern, Preşedinte, Justiţie - atunci redactarea unei noi constituţii şi reorganizarea din temelie a administraţiei este o urgenţă absolută. În actualul calendar electoral, însă, tot ceea ce putem spera este că Preşedintele, oricine va fi el, îşi va asuma subiectul abia pentru viitorul mandat.

Pînă atunci, să auzim măcar de bine şi să nu vă miraţi prea tare de ce se mai întîmplă!