Unde sunt banii...

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 19 iulie 2013

Cornel Codiţă

...Acolo merge şi puterea!, pare să fie o "înţelepciune" demnă de înălţimea adevărurilor care nu mai trebuie dovedite, ci doar acceptate ca atare şi utilizate, pentru a înţelege lumea şi mersul ei. Lucrurile sunt, însă, rareori ceea ce par a fi, iar înţelesul lor nu se lasă cuprins chiar cu atîta uşurinţă. Relaţia banilor cu puterea nu este nici simplă, nici directă. Dovada banală poate fi găsită în multitudinea de situaţii şi epoci istorice în care expresia puterii nu a avut decît foarte puţin, sau deloc, de a face cu banii. Puterea a însemnat, spre exemplu, ştiinţa şi capacitatea, puse în practică, de a face săbii, arcuri, corăbii, gigantice temple şi piramide, de a genera inovaţii culturale capabile să străpungă zidurile modelelor existente şi să impună altele complet noi, ori de a organiza şi conduce mase mari de "prădători specializaţi", pentru care războiul reprezenta "arta" şi raţiunea supremă de a trăi (respectiv de a muri, desigur!). Nici chiar dacă restrîngem focalizarea istorică la lumea modernităţii tîrzii, în care trăim, relaţia puterii cu banii nu este liniaritate. Nu oricine a avut bani s-a bucurat de o putere pe măsură şi nici cei care au avut, în exces, putere, nu şi-au sporit neapărat avuţiile în bani, ori alte bunuri. Ba, dimpotrivă, unii au dat faliment! Arta de a menţine balanţa dintre bani şi putere, mai mult, de a le pune la lucru pe fiecare în favoarea celeilalte, nu ţine nici de esenţa intrinsecă a banilor, nici a puterii, ci de calităţi umane şi sociale. O carte, precum cea a lui W.D. Cohan, 2011, "How Goldman Sachs came to rule the world", poate crea falsa impresie că banii înseamnă automat putere. Dacă-l citeşti în schimb pe J.Attali, "Evreii, lumea şi banii", tabloul devine mult mai nuanţat şi mai complex. Iar dacă-l citeşti pe Marx, "Manuscrisele economice şi filosofice de la 1848"...! Ei, nu vă supăraţi chiar atît de repede pe mine! Marx trebuie citit astăzi, nu pentru că a fost mumificat şi zeificat de pigmeii "socialismului ştiinţific", ci pentru cu totul alt motiv: este o punte către clasici!!! Cînd vrea să afle de unde vine şi pe ce se bazează puterea banilor, ştiţi ce face Marx? Analizează textele lui Goethe, "Faust" şi Shakespeare, "Timon din Atena"!!! Marx introduce în ecuaţia pe care o cercetăm trei variabile: lumea dorinţelor omeneşti, nevoia absolută a omului de gratificare, care-l împinge să caute, sau să creeze obiectele capabile să-i satisfacă dorinţele şi să-i ofere "mulţumirea", respectiv banii, ca mediator universal între lumea reală şi lumea fantasmelor noastre. Un mediator activ, nu inert, care are capacitatea de a face şi desface (dizolva) toate felurile de relaţii sociale, dar mai ales pe cea dintre om şi lumea fantasmelor creată de dorinţele lui şi de nevoia sa imperioasă de a obţine gratificare, prin satisfacerea lor! Dacă mai vrea cineva o confirmare a acestui fapt, nu are decît să cerceteze cum şi pentru ce funcţionează, deja, banii virtuali, adică cei creaţi, jucaţi şi disputaţi în lumile şi civilizaţiile imaginare realizate interactiv pe net. Dacă pînă acum relaţia dintre bani şi putere vi s-a părut complicată, aşteptaţi să vedeţi ce se întîmplă cînd punem o altă întrebare, încă şi mai simplă: unde sunt şi ce valoare au banii lumii în care trăim? Din 2008 şi pînă astăzi, Federal Reserve, autoritatea americană care se bucură de privilegiul de a emite moneda Statelor Unite (pe care o vinde cu dobîndă guvernului SUA!!!) a aruncat pe piaţă cîteva trilioane de dolari (10 la puterea 12, adică mii de miliarde!). Iar asta nu este nici pe departe totul, pentru că, adevărata maşinărie care produce "bani" nu este FED-ul, ci ansamblul băncilor şi al celorlalte mecanisme de creditare directă şi mediată. Este America de cîteva ori mai puternică, deoarece a "produs" de trei sau patru ori mai mulţi bani în ultimii, să zicem, cinci ani? Nici vorbă! Dacă se uită cineva la ce s-a întîmplat cu aceşti bani, atunci o să observaţi că o mică parte au fost absorbiţi în afacerile care se derulează în sau de către America, iar o mare parte i-a înghiţit rezerva de valută a Chinei. Este China mai puternică cu cele aproape 3 trilioane de dolari cu cît şi-a sporit rezervele în ultimii 15-20 de ani? Nici pe departe! Ceea ce face lucrurile încă şi mai tulburi este că faptul că valoarea banilor, atît cei aflaţi în circuitele economice, cît şi cei tezaurizaţi, este departe de a fi fixă sau măcar minimal/controlat variabilă. În realitate, valoarea acestor bani poate fi, în oricare zi şi în fiecare moment, orice: de la zero, la un multiplu oarecare al valorii nominale. Faptul că băncile şi alţi mari actori economici au fost obligaţi să admită şi să declare că deţin "bani negativi", se află la originea actualei crize economice, una care se pregăteşte să traverseze, în plin fuleu, primul deceniu. Dificultatea de a măsura şi de a reduce cantitatea de "bani negativi" din sistemul financiar global este cauza prelungirii fără termen a actualei crize. Ceea ce observăm, pe acest fundal, nu este cîtuşi de puţin relativizarea puterii, odacă cu relativizarea puterii banilor! Puterea migrează şi se pune la adăpost în spatele altor înalţi protectori: materiale şi tehnologii strategice, armament şi putere militară ne-convenţională, operaţiuni de spionaj pe scară largă şi de influenţare a balanţelor puterii prin mijloacele "curate" ale informaţiei, capacitatea de inovaţie tehnologică şi de aplicare a ei în activităţi legate de putere, noi mijloace de control social şi mental etc.

Puterea, atunci cînd i-a fost la îndemînă, s-a folosit întotdeauna de bani! Orizonturile ei, însă, au fost şi au rămas mult mai largi; mult dincolo de ceea ce sunt şi de ceea ce pot face banii!

Opinia Cititorului ( 6 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Teorema "unde sunt bani este si putere" este adevarata doar in conditii speciale si restrictive. Reciproca, insa: "unde este putere sunt si bani" este insa intotdeauna adevarata. Motivul pentru care puterea, inclusiv politica, nu detine toti banii este simplu: nu are nevoie de ei, ba uneori - in societatea moderna - are nevoie ca banii sa existe in alta parte, pentru a-si exercita mai eficient puterea. Daca pornesti de la relatia putere-bani (in loc de relatia bani-putere), consecintele...

    ... inovatia costa si nu rezolva intodeauna problema, cel mai bun exemplu este cel de-al doilea razboi mondial, care nu a fost castigat de “maretul” Tiger ci de “necioplitul” T 34 si de “aragazul” Sherman, avionul cu reatie (ME 262) nu a reusit sa incline balanta conflictului iar celebrele V2 nu au atins scopul initial, in Pacific, razboiul a fost castigat cu stiinta si uraniu nemtesc (ironic, nu? mai ales daca ne gandim la expertii ctrlC/ctrlV din China)...

    1. Amenintarea este una interna, asa cum ati precizat.

      Amenintarea este una interna, asa cum ati precizat.

    Din pacate,economia nu este o stiinta,daca era,nimic nu se intampla fara un control al economistilor si al decidentilor politici pe care ii consiliaza.

    Banii negativi,de care nu mai putem scapa,au fost tipariti de Fed si de alte banci centrale pentru a ascunde lipsa de caracter a politicienilor. 

    In toata lumea,politicienii ,care ar fi trebuit sa puna in aplicare strategii de supravietuire a umanitatii,se intrec in a pune in aplicare strategii de supravietuire a lor,la putere.

    Atata timp... 

    : "We’re running a deficit because the people who run this society would like us to deal with our economic problems, not by taxing those who have it, the way we used to, but instead by endlessly borrowing from them. And now the ultimate irony, we’ve borrowed so much as a nation from the rich and the corporations, they now are not so sure they want to continue to lend to us, because we’re so deeply in debt. And they want us instead to go stick it to poor people and sick...

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb