UNICEF anunţă că peste 29.000 de copii au ajuns în Armenia din Nagorno-Karabah

F.D.
Internaţional / 2 octombrie 2023

UNICEF anunţă că peste 29.000 de copii au ajuns în Armenia din Nagorno-Karabah

Peste 29.000 de copii se numără printre persoanele strămutate din Nagorno-Karabah care au sosit în Armenia, a dezvăluit luni Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), care a înfiinţat un "spaţiu sigur" pentru familiile cu copii în oraşul Goris din sud-vestul ţării, relatează Agerpres.

Guvernul armean a anunţat cu o zi în urmă ca aproape încheiat exodul armenilor din enclava de pe teritoriul azer, odată cu sosirea într-o săptămână a mai mult de 100.000 de persoane, potrivit lui Nazeli Baghdasarian, purtătoarea de cuvânt a premierului Nikol Paşinian.

UNICEF, în date care se referă la ziua de vineri, indicase un număr de 98.625 persoane strămutate, iar "dintre acestea, se estimează că 29.000 sunt copii", a precizat organizaţia, în Italia, într-un comunicat.

La Goris sunt primiţi în fiecare zi circa 300 de copii şi părinţii lor. "Centrul oferă un spaţiu de joacă pentru copii, un spaţiu pentru alăptare şi sprijin pediatric pentru rezolvarea celor mai grave probleme", adaugă comunicatul.

"De asemenea, am furnizat autorităţilor sanitare medicamente esenţiale şi provizii pentru copii, care au fost distribuite centrelor de sănătate din zonele cu cea mai mare concentraţie de persoane strămutate, iar 15 unităţi biosanitare mobile au fost amplasate în apropierea centrelor de înregistrare din Goris şi Vayk", a explicat UNICEF Italia.

În plus, "truse de igienă au fost livrate celor 100 de familii înscrise la centrul de coordonare recent înfiinţat la Erevan" şi "mai multe provizii vor ajunge astăzi în Armenia şi vor fi distribuite de UNICEF copiilor şi familiilor strămutate".

"Siguranţa şi protecţia copiilor afectaţi de această situaţie sunt esenţiale. Îndemnăm toate părţile implicate şi pe cei care le influenţează să pună siguranţa şi supravieţuirea copiilor mai presus de orice alte considerente", a cerut UNICEF.

Potrivit cifrelor oficiale, înainte de exodul care a început la 24 septembrie, populaţia din Nagorno-Karabah era de aproximativ 120.000 de locuitori.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb