UNJR şi AMR cer CSM să se sesizeze în urma înregistrării în care un reprezentant al IJ reclamă presiuni din partea şefei DNA

A.C.
Politică / 21 septembrie 2017

UNJR şi AMR cer CSM să se sesizeze în urma înregistrării în care un reprezentant al IJ reclamă presiuni din partea şefei DNA

UNJR şi AMR au solicitat astăzi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) "să se sesizeze de îndată în vederea apărării independenţei întregului sistem judiciar faţă de pretinsele presiuni pe care procurorul-şef DNA Laura Codruţa Kovesi le-ar fi făcut asupra procurorului inspector Mihaela Focică, desemnată să cerceteze eventuale abateri disciplinare ale unor procurori DNA", potrivit unei surse din presă.

Solicitarea este formulată în urma publicării unei înregistrări ambientale a unui dialog dintre procurorul Gheorghe Stan, inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, şi procuroarea Mihaela Focică, procuror inspector care a făcut verificări la DNA, unde aceasta susţine că "procurorul-şef DNA Laura Codruţa Kovesi ar fi făcut presiuni asupra ei în lucrarea care îi era desemnată şi în care cerceta trei procurori DNA cu privire la eventuala săvârşire de către aceştia a unor abateri disciplinare".

UNJR şi AMR au menţionat, în scrisoarea către CSM, citaţi de News.ro: "Dacă faptele menţionate în acea înregistrare se confirmă, acestea reprezintă încălcări extrem de grave ale independenţei justiţiei, prin imixtiuni şi presiuni ale procurorului-şef DNA Laura Codruţa Kovesi în activitatea Inspecţiei Judiciare, prin care se încalcă nu doar independenţa acestui procuror inspector, dar şi independenţa sistemului judiciar în ansamblul sau".

"Este absolut necesar ca inspectorii judiciari să acţioneze în deplină libertate şi independenţă, orice presiuni făcute asupra lor răsfrângându-se asupra întregului sistem judiciar", au arătat cele două asociaţii profesionale, invocând Legea 317/2004 care, la art. 72 alin. 1, a stabilit că "inspectorii judiciari îşi desfăşoară activitatea în mod independent şi impartial".

"Pe de altă parte, inspectorii judiciari trebuie să îşi folosească independenţa conferită de lege pentru a cercetă toate plângerile cu care sunt sesizaţi, în mod obiectiv, eficient şi efectiv, indiferent din partea cui provin şi pe cine vizeaza", mai susţin AMR şi UNJR, apreciind că "imixtiunea gravă devoalata de procurorul inspector Mihaela Focica necesită o reacţie pe măsură a CSM, garantul independenţei justitiei".

În scrisoarea trimisă CSM asociaţiile au mai arătat: "De altfel, imixtiunea este recunoscută şi definită ca atare chiar de către procurorul Gheorghe Stan, inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, care, în cursul conversaţiei, se arată revoltat de cele întâmplate şi spune că "Asta înseamnă imixtiune! Clasică!'".

Asociaţiile profesionale au amintit în scrisoare că "CSM a amendat ferm, în anii trecuţi, declaraţiile unor politicieni, jurnalişti ori funcţionari publici prin care respectivii criticau punctual acţiuni ale procurorilor DNA, iar CSM a apreciat că astfel de declaraţii sunt acte care au afectat independenţa sistemului judiciar în ansamblul sau. CSM trebuie, cu atât mai mult acum, să acţioneze pentru verificarea acţiunii procurorului-şef DNA care, dacă se confirmăafectează grav independenţa, imparţialitatea procurorului inspector şi, prin această, independenţa sistemului judiciar în ansamblul sau."

"Astfel de presiuni extrem de grave nu pot fi ignorate, nici trecute cu vederea, fiind absolut necesar a fi verificate cu toată seriozitatea de către CSM, în calitatea pe care o are de garant al independenţei justitiei", se arată în scrisoare.

Asociaţiile au solicitat "efectuarea unei anchete efective, audierea în şedinţa publică a Plenului CSM a tuturor persoanelor implicate şi intocmirea unui raport asumat de CSM în care să se clarifice toate aspectele mentionate în acea înregistrare".

Potrivit sursei ictate, în finalul scrisorii, cer CSM să se sesizeze de îndată şi să verifice cu celeritate toate aspectele relatate in respectiva înregistrare şi să ia toate măsurile care se impun "în scopul apărării independenţei sistemului de justiţie în ansamblul său împotriva presiunilor reclamate de un procuror inspector ca fiind exercitate de procurorul-sef al DNA".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb