UNTRR: 30% din firmele de româneşti de transport rutier internaţional de marfă în UE nu vor putea supravieţui crizei coronavirus

S.B.
Miscellanea / 29 aprilie 2020

UNTRR: 30% din firmele de româneşti de transport rutier internaţional de marfă în UE nu vor putea supravieţui crizei coronavirus

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România - UNTRR este revoltată de faptul că Pachetul Mobilitate 1 avansează accelerat urmând procesul legislativ de adoptare la nivel european, sub presiunea politică a Statelor Vestice ale Alianţei Rutiere, în ciuda crizei fără precedent cu care se confruntă transporturile rutiere din UE în plină pandemie COVID-19, se arată într-un comunicat transmis azi redacţiei.

Aceştia susţin că, Deşi recunosc necesitatea modernizării şi aplicării armonizate a normelor sociale în domeniul transportului rutier din Uniunea Europeană (UE), doresc să semnalăm faptul că actualul acord privind Pachetul Mobilitate 1, finalizat de Preşedinţia finlandeză în timpul negocierilor din trialogul cu Parlamentul European (PE) şi Comisia Europeană (CE) la 11 decembrie 2019, contrazice obiectivul urmărit de CE în 2017, aceşa de a ajuta sectorul să rămână competitiv într-o tranziţie socială corectă către energie curată şi digitalizare.

UNTRR susţine ca Pachetul Mobilitate 1 ar putea fi benefic pentru sectorul transporturilor rutiere europene numai dacă s-ar limita cu adevarat la aspecte sociale şi nu ar interfera cu aspecte de piaţă - ceea ce setează un precedent periculos şi ipocrit în UE, faţă de principiile generale enunţate.

Reprezentanţii UNTRR spun că în contextul în care sectorul transporturilor rutiere este puternic pertubat de criza COVID-19, adoptarea Pachetului Mobilitate va avea efecte dramatice asupra majorităţii companiilor româneşti care operează transporturi rutiere internaţionale în UE. Pe baza sondajelor şi consultărilor realizate de UNTRR în ultima perioadă, estimăm că vom pierde 30% din operatorii de transport români care nu vor putea supravieţui crizei coronavirus, iar jumatate din firmele rămase care operează transport rutier international vor părăsi România înainte de 18 luni, termenul de intrare în vigoare al prevederilor Pachetului Mobilitate 1.

UNTRR susţin că adoptarea Pachetului Mobilitate 1 în forma actuală aprobată deja de Consiliul UE, afectează profund companiile de transport rutier din România, distorsionând piaţa europeană de transport rutier în mod real şi ignorând aspectele de mediu, toate acestea cu o seninatate absolută - deghizate sub abordarea socială. Acestia consideră revoltătoare afirmaţia Eurodeputatului Ismail Ertug, Eurodeputat al grupului S&D şi unul dintre raportorii TRAN pentru Pachetul Mobilitate 1, care consideră că actuala criză COVID-19 este un motiv în plus pentru a accelera procesul adoptării Pachetului Mobilitate 1, decât un motiv pentru a-l opri.

Comitetul de Transport şi Turism al Parlamentului European (TRAN) a avut o reuniune extraordinară pe 28 aprilie 2020, în care au fost prezentate şi dezbătute recomandările raportorilor TRAN pentru a doua lectură a celor 3 dosare ale Pachetului Mobilitate 1: lege specială privind detaşarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier , revizuirea regulilor privind timpii de conducere şi de odihnă şi tahograf inteligent, modificarea regulilor de acces la piaţă şi la profesie.

Raportorii TRAN au recomandat aprobarea Pachetului Mobilitate 1 în a 2-a lectură fără amendamente:

Cerinţe de control şi norme speciale privind detaşarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier

Raportoarea Kateøina Koneèna (GUE/NGL) consideră că s-a atins un compromis echilibrat. Întrucât poziţia Consiliului este în conformitate cu acordul provizoriu încheiat în timpul negocierilor interinstituţionale, raportorul recomandă aprobarea acestuia fără modificări.

Modificarea Regulamentului (CE) nr. 561/2006 în ceea ce priveşte cerinţele minime referitoare la perioadele de conducere zilnice şi săptămânale maxime, pauzele minime şi perioadele de repaus zilnic şi săptămânal şi a Regulamentului (UE) nr. 165/2014 în ceea ce priveşte poziţionarea prin intermediul tahografelor

Raportoarea Henna Virkkunen (PPE) a arătat că, întrucât poziţia în primă lectură a Consiliului este în conformitate cu acordul provizoriu încheiat în timpul negocierilor interinstituţionale, raportorul recomandă aprobarea acesteia fără amendamente.

Modificarea Regulamentului (CE) nr. 1071/2009 şi a Regulamentului (CE) nr. 1072/2009 în vederea adaptării lor la evoluţiile din sector

Raportorul Ismail Ertug (S&D) consideră că poziţia în primă lectură a Consiliului este în conformitate cu acordul provizoriu încheiat în timpul negocierilor interinstituţionale, raportorul recomandă aprobarea acesteia fără amendamente.

Eurodeputaţii din România, Polonia, Bulgaria şi Malta s-au exprimat împotriva Pachetului Mobilitate 1, spunând că afectează piaţa internă şi libera circulaţie a serviciilor, Pactul ecologic, iar consumatorii din UE vor avea cel mai mult de suferit.

Preşedinta TRAN, Karima Delli, a precizat că ar trebui evitat depunerea a mii de amendamente, ca data trecută, iar ca ecologistă, consideră că întoarcerea camioanelor e considerată gresit ca fiind o măsură anti-ecologică.

Termenul de depunere a amendamentelor este 12 mai 2020, ora 12:00, urmând ca votul TRAN privind Pachetul Mobilitate 1 să aibă loc la sfârşitul lunii iunie 2020, iar votul în plenul Parlamentului European în luna iulie 2020.

Dacă în general prevederile sociale pot fi acceptate, nu pot fi acceptate prevederi care distorsionează piaţa de transport rutier. Eurodeputaţii care sunt în favoarea Pachetului Mobilitate 1 spun că nu vor exista efecte asupra mediului, pentru că înţeleg că din cele 60.000 de camioane româneşti aflate astăzi în UE, vor mai rămâne să opereze doar 10.000. Prin această reglementare, aparatul legislativ de la Bruxelles dă dovadă de o ipocrizie fără margini, se arată în comunicatul UNTRR.

Amendamentele depuse de eurodeputaţii ţărilor afectate de Pachetul Mobilitate 1 au şanse minime de trecere, în condiţiile în care Preşedintele TRAN are drept de a nu accepta amendamentele spre dezbatere şi vot.

"Singura şansă de eliminare a prevederilor care conduc la distorsiunea pieţei ar fi la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (cu amendamentul că justiţia poate fi selectivă !? - având în vedere că CJUE a stabilit că în sectorul transporturilor rutiere, conducătorii auto nu pot efectua la bordul vehiculului lor perioada de repaus săptămânal normală la care au dreptul, deşi regulamentul 561/2006 nu a fost încă modificat)", susţin reprezentanţii UNTRR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb