UP-DATE - ÎNTALNIREA DE LUCRU DE LA COTROCENI Preşedintele îndeamnă la responsabilitate şi prudenţă

F.A.
Macroeconomie / 9 august 2011

Preşedintele îndeamnă la responsabilitate şi prudenţă

"Deocamdată asistăm la o reacţie a pieţelor"

"Soluţia corectă pentru România este continuarea programelor de restructurare fiscală"

"Îmi permit pentru prima oară să fac un apel la presă - având în vedere importanţa factorului psihologic - să încerce să fie la rându-i prudentă cu etichetările"

"Sistemul bancar este bine capitalizat, nu este nici o problemă"

"Singura problemă pe care o avem - şi asta din cauza stării de îngrijorare a investitorilor - sunt dobânzile la care se vor face împrumuturile viitoare pentru acoperirea deficitelor"

România trebuie să fie în continuare prudentă, am restabilit nişte echilibre fragile şi nu există decât o conduită pentru politicieni: responsabilitate şi prudenţă, a precizat preşedintele Traian Băsescu.

Întâlnirea nu a fost una de criză, ci mai degrabă o întâlnire între instituţii cu responsabilităţi ca să facem o analiză a situaţiei evoluţiei de pe pieţele internaţionale şi pentru a încerca să poziţionăm efectele asupra României in contextul internaţional, context pe care îl cunoaşteţi cu toţii, a mai declarat preşedintele Traian Băsescu.

Domnia a mai spus: "Deocamdată asistăm la o reacţie a pieţelor, la decizii neconvingătoare atît în SUA, cît şi în Europa, bineînţeles şi la Bucureşti. Vorbim de o reacţie şi nu cred că de o criză. Probabil că se va confirma aprecierea pe care o fac printr-o revenire a burselor în SUA şi Europa".

Fiecare instituţie cu responsabilităţi (BNR, Ministerul Finanţelor, Consiliul Fiscal) face constant analize şi le pune la dispoziţia factorului politic. Nu trăim din informaţiile de la serviciile secrete, a mai spus preşedintele.

Traian Băsescu a mai atras atenţia celor care anunţau majorări de salarii şi pensii, în special celor din arcul guvernamental, că astfel de declaraţii fac rău României şi creează neîncredere investitorilor în capacitatea de creştere şi de continuare a programelor la care s-a angajat ţara noastră.

Domnia sa a precizat: "Soluţia corectă pentru România este continuarea programelor de restructurare fiscală: continuarea programelor de reducere a cheltuielilor statului, declanşarea urgentă a unui program, astfel ca pe termen mediu să echilibrăm resursele pentru fondul de pensii, de şomaj, de sănătate.

Anul acesta, deficitul fondului de pensii este de 14,8 miliarde lei, iar deficitul fondului de şomaj este de 2 miliarde de lei. În plus avem şi deficitul fondului de sănătate. Aceşti bani sunt pe pieţele internaţionale, iar România trebuie să îi împrumute. Toate afirmaţiile despre măriri de pensii şi salarii înseamnă, de fapt, noi bani împrumutaţi, şi nu la dobânzi mici".

Prioritar pentru ţara noastră rămâne continuarea consolidării fiscale şi stimularea creşterii economice, cu bani transferaţi la investiţii şi nu în consum, a mai spus Traian Băsescu, care a adăugat că trebuie accelerată privatizarea managementului companiilor de stat.

O altă prioritate constă în utilizarea fondurilor europene. Din acest punct de vedere, preşedintele a menţionat că s-a produs o creştere, există tot mai multe facturi la decontare.

Prin prevederile bugetare pentru anul acesta, România are cel mai mare PIB alocat investiţiilor, acest lucru fiind pârghia prin care guvernul a putut să susţină şomajul, care a fost cu 2 procente mai mic decât media UE.

Traian Băsescu a concluzionat: "Ce se întâmplă pe pieţele externe pare o reacţie la măsurile neconvingătoare la măsurile luate de oamenii politici, şi nu elemente ale crizei. Pe acest fond, România nu are decât soluţia prudenţei. Îmi permit pentru prima oară să fac un apel la presă - având în vedere importanţa factorului psihologic - să încerce să fie la rându-i prudentă cu etichetările. Şi în ceea ce priveşte evoluţiile internaţionale, şi în ce priveşte România. Nu are nimeni interesul să creeze panică. Sistemul bancar este bine capitalizat, nu este nici o problemă. Singura problemă pe care o avem - şi asta din cauza stării de îngrijorare a investitorilor - sunt dobânzile la care se vor face împrumuturile viitoare pentru acoperirea deficitelor".

Traian Băsescu: "Bancherii ce spun?! Aveţi bani şi nu aveţi ce face cu ei. Când dădeaţi credite cu buletinul.."

La începutul întâlnirii, participanţii au admirat pixurile de protocol, inscripţionate "Administraţia Prezidenţială".

Traian Băsescu a spus: "Bancherii ce spun?! Aveţi bani şi nu aveţi ce face cu ei. Când dădeaţi credite cu buletinul...".

Lucian Croitoru a răspuns: "Erau alte vremuri".

La întâlnirea de lucru pe tema evoluţiilor economice internaţionale au participat preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, şi preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.

Elena Voinea

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb