UPDATE Dispută pe constituţionalitatea Codului insolvenţei

A.T.
Companii / 5 octombrie 2013

Dispută pe constituţionalitatea Codului insolvenţei

Update 18:00 ActiveWatch protestează faţă de modificările Legii Insolvenţei

Organizaţiile ActiveWatch şi Reporteri fără Frontiere condamnă decizia Guvernului de a adopta "în totală lipsă de transparenţă" un act normativ ale cărui prevederi "pun în pericol libertatea presei şi dreptul la informare al publicului", conform unui comunicat de presă transmis de Active Watch.

"Prin susţinerea acestui act normativ, Guvernul deschide un nou capitol în istoria controlului politic şi economic al instituţiilor de presă din România", mai consideră cele două organizaţii.

ONG-urile atenţionează asupra faptului că Guvernul a adoptat în şedinţa din 2 octombrie, o Ordonanţă de urgenţă privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, care prevede, la articolul 81, suspendarea licenţelor audiovizuale în cazul societăţilor comerciale care intră în procedură de insolvenţă. Ordonanţa a fost publicată vineri în Monitorul Oficial numărul 620.

Cele două ONG-uri cer Parlamentului să respingă articolul de lege, deoarece pune în pericol libertatea presei şi dreptul cetăţenilor la libera informare.

Update 12:20 Noile reguli privind insolvenţa, valabile din 25 octombrie

Noile reguli privind insolvenţa au fost publicate în Monitorul Oficial (MO), însă sunt valabile din data de 25 octombrie, urmând să fie aplicate inclusiv procedurilor aflate în prezent în derulare, cu excepţia prevederilor privind insolvenţa grupului de societăţi.

---

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe Monitorul Oficial de ieri în care a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă privind adoptarea noului Cod al insolvenţei, că au şi apărut primele critici.

Sursele noastre afirmă că există nemulţumire la nivelul FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene cu care Guvernul României a agreat că se va consulta înainte de adoptarea noului Cod al Insolvenţei.

În plus, Guvernul s-ar fi grăbit adoptând Codul printr-o Ordonanţă de Urgenţă, fapt care, conform surselor citate, ar fi neconstituţională întrucât nu respectă prevederile art 73 alin.3 litera m) din Constituţie. Acest articol prevede că regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii se reglementează prin lege organică.

Există voci din domeniu care afirmă: "În procesul de insolvenţă, creditorii preiau controlul asupra societăţii debitoare, de la proprietarii acesteia - acţionarii. Ei pot decide vânzarea activelor şi se substituie acţionarilor în luarea deciziilor comerciale. Legea 85/2006, care reglementează în prezent insolvenţa este o lege organică. Nu poţi adopta Codul insolvenţei printr-o Ordonanţă de Urgenţă. Este o reglementare asimetrică, ce contravine Constituţiei".

În sprijinul acestor afirmaţii, sursele noastră invocă decizii ale Curţii Constituţionale, printre care şi cea cu numărul 723/2010. În această decizie, care se referă la regimul juridic general al proprietăţii prin prisma cadastrului şi cărţii funciare, se arată: "Cum textul de lege criticat prevede ca procedura de rectificare să fie stabilită printr-o normă cu o putere juridică inferioară legii organice, respectiv prin regulament aprobat de directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, ne aflăm în prezenţa unei încălcări a dispoziţiilor constituţionale ale art 73 alin 3 litera m), care prevăd obligativitatea reglementării prin lege organică a regimului juridic general al proprietăţii".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. acum si domnul Rares Bogdan spune ca ii place munca campului si vrea sa aram impreuna. Ba mai mult, un feisbuc fan scrie "Toți am fost BOI... Ca i-am votat". Intotdeauna m-am intrebat desi in 09 Decembrie toata floarea cea vestita a televiziunilor mi-a auzit declaratia, Realitatea a fost singura care a publicat-o. Probabil aerul curat al diminetii cand porneam la arat ne-a facut pe mine si Rares sa rezonam :-) "La finalul conferinţei de presă ţinută la Bruxelles, pe tema summit-ului UE, Traian Băsescu a acceptat să primească un număr restrâns de întrebări. În acel moment, unul dintre cei prezenţi la declaraţiile preşedintelui l-a lăudat pe Traian Băsescu pentru că a fost "primul, în presa germană, purtător de cuvânt al statelor care nu sunt în UE", dar şi pentru "contribuţia de la Berlin, împreună cu doamna Merkel".

    "Fără dvs, poate ar fi fost mult mai greu pentru România, sunteţi cea mai bună imagine (...) Românii trebuie să ştie ce preşedinte au, asta e important", i s-a mai adresat cel prezent la conferinţă lui Traian Băsescu. 

    "Vă mulţumesc mult. După ce n-o să mai fiu preşedinte, probabil mă vor evalua cât de cât", a răspuns şeful statului, râzând. 

    Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: 09.12.2011 

    De cand am intrat zodia aurului de la Rosia Montana stagiarul de la Palatul Victoria si-a dat arama pe fata . USL este acum o alianta coclita din care toata lumea vrea sa iasa dar nu oricum ci cu cat mai multe bijuterii sclipitoare fara sa banuie ca sunt facute doar din arama. Mimica premierului tradeaza plagiatul la toate aparitiile, minciunile nu prea mai tin si totul se naruie cu fiecare zi, Bani, bani , taxe, impozite si iarasi impozite si taxe sunt anvelopa realizarilor premierului care nu a reusit nimic cu atata majoritate in parlament si conduce un guvern care isi duce viata de pe o zi pe alta fara coerenta si cu atatea datorii la oamenii(baronii) din partid.

    Aceasta ordonanta trebuia bagata la secret de stat sa nu mai vedem o tara intreaga atata prostie, aroganta si atatia binevoitori care incerca sa ne convinga ca este o idee buna si neinteleasa de incultul alegator. Nu cred ca acel alegator din Vrancea facandul tradator pe premier nu stia ce spune fiind sub influenta tulburelului ci si-a facut doar curaj intr-o tara in care cenzura este ridicata la rang de lege. "Memento mori " si sper ca pana la Craciun sa avem alt guvern si alt premier decat pe mostenitorul politic al raposatului politic adrian nastase. 

    Jos guvernul coclit in frunte cu premierul de arama ! 

     

    1. 👍

      si iti ia timp pana sa te obisnuiesti cu el. Exista diferite stiluri de a conduce si oamenii au normal posibilitatea ca odata la 4 ani (sau 5 nu stiu precis, politica nu a fost o tema pentru mine) sa-si manifeste simpatiile politice , in asa fel incat viata lor sa se imbunatateasca, sau cum frumos spunea doamna cancelar sa cream cadrul pentru ca oamenii sa-si poata indeplini propriile visuri. Ghinionul pe care il avem este ca aceasta tara a fost blagoslovita cu o multitudine de resurse naturale, pe care din cele mai vechi timpuri (galeriile romane de la Rosia Montana:-)) au trebuit sa le aparam ca sa nu fim treziti in fiecare zi la micul dejun de oaspeti in batatura si sa ne ia pe nepregatite fara sa-i intampinam cu sare si pita. Eu sunt de parere ca cei care conduc aceasta tara si natie perfecta(sic domnule Vulpescu, daca nu citesti declaratiile domnului Treichl) vor trebui sa inteleaga ca a fi membru al guvernului inseamna a o face pentru ca vrei sa-i ajuti pe cei care te-au ales si nu pentru a fi rampa de lansare in ale afacerilor pe care dintr-o pozitie de om normal (null acht fünftzen cum imi place mie sa spun) nu ai fi putut sa o pui in practica. Fiecare ciclu electoral trebuie sa ne faca mai destepti, mai rabdatori si nu in ultimul rand mai iertatori. A schimba un guvern nu este decat apa la moara domnului Mobius, Roiss, Treichl. Un premier care este tanar si curajos , asa cum am afirmat la Bruxelles va avea timp sa devina si ganditor, destept si iertator. Asa cum zice parintele orice infractor are un viitor si orice sfant a avut un trecut. O seara buna si gandeste-te la prietenul nostru Goethe: "CEL CARE ARE DREPTATE SI RABDARE, PENTRU EL VA VENI SI TIMPUL"!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb