Ursuleţii fericiţi

Zilele trecute, Australia a început să vaccineze ursuleţii Koala. Deocamdată este vorba de un program-pilot, prin care vor fi tratate doar 400 de exemplare bolnave de chlamydia, o boală cu transmitere sexuală. În funcţie de eficienţa serului, guvernul intenţionează să extindă vaccinarea pentru a salva această specie-simbol a Australiei.

Prima mea reacţie a fost să mă bucur la aflarea acestei ştiri. Numeroase specii au ajuns în pragul dispariţiei din cauza intervenţiei omului în habitatul lor natural. Iar ursuleţii aceia au mai trecut, recent, prin perioade dificile. Incendiile de anii trecuţi din Australia, multe probabil pornite de la nişte iresponsabili, au ucis numeroşi Koala. Este bine să constaţi că există guverne care ţin la bunăstarea animalelor.

Acestea fiind spuse, este ceva care mă nedumereşte. Acelaşi guvern care se îngrijeşte de vaccinarea ursuleţilor şi-a târât picioarele atunci când a fost vorba de vaccinarea oamenilor. Este curioasă această răsturnare a priorităţilor. Între democraţiile lumii, Australia este pe unul dintre ultimele locuri în clasamentul vaccinării. Chiar dacă în ultimele luni autorităţile par să fi realizat eroarea pe care au comis-o şi au accelerat ritmul vaccinării, totuşi Australia încă este pe un loc modest. Doar 72 la sută dintre australieni au primit prima doză. Mai puţin decât în Brazilia (74%), Bhutan (77%), Cambodgia (82%) sau Portugalia (86%).

Cum s-a ajuns aici? Este o discuţie mai complicată. Australienii s-au legănat, o vreme, în iluzia că închiderea graniţelor va fi suficientă. A fost eficientă la început, însă odată ce ai transmisie comunitară, graniţele sunt închise cam degeaba. Apoi au experimentat cu un lockdown dur, probabil cel mai dur din lume. A dat rezultate, dar cu ce preţ? Iar virusul nu a dispărut din comunitate. Aşa că acum au ajuns tot la vaccin.

Dar de ce au vaccinat atât de puţin? Din aceleaşi cauze pentru care şi alte state, altfel foarte civilizate, au vaccinat şi ele puţin. Suedia, cu o administraţie extrem de competentă, a vaccinat abia 70 la sută dintre cetăţeni cu prima doză. Germania abia 69 la sută. Elveţia abia 66 la sută. Austria, 65 la sută. Nici Israelul, care de regulă este menţionat ca un exemplu de succes, nu a vaccinat mai mult de 68 la sută dintre cetăţeni cu prima doză.

Să fie vorba despre simpla incompetenţă? Mă îndoiesc. Nu cred că administraţia din Spania (80 la sută vaccinaţi cu prima doză) este mai competentă decât aceea din Luxemburg (68%). Aceea din Brunei (78%), mai performantă decât aceea din Statele Unite (66%). Bine, să ne înţelegem... Cifrele acestea spun doar o parte a poveştii. Unele dintre statele cu o rată înaltă de vaccinare au folosit vaccinuri dubioase, din China comunistă. Dar chiar şi aşa, rămâi cu o senzaţie stranie atunci când consulţi datele la zi. Marocul (63%) mai vaccinat decât Polonia (53%)?

Să convenim să lăsăm acum deoparte discuţia despre România (32 la sută cu prima doză, pe hârtie, cu menţiunea că unele dintre aceste doze probabil au sfârşit prin a fi aruncate la chiuvetă). Aici "programul de vaccinare" a fost un dezastru fără margini, preluat fiind de "servicii" şi de politruci. Am ajuns sub Venezuela (35%, o ţară aflată în faliment), sau India (51%, no comment).

Revenim la chestiune. Ce se petrece cu democraţiile occidentale? Cred că explicaţia este destul de simplă: frica. Nu este vorba în primul rând de frica de "anti-vaxeri". Este vorba în primul rând de frica de proprii cetăţeni, de a nu fi percepute ca fiind autoritare. Este efectul unei mentalităţi care şi-a pierdut încrederea în propriile valori.

În istorie, democraţiile occidentale au trecut prin momente mai grele decât actuala pandemie. Şi au introdus măsuri mult mai severe decât înţeparea cu un ac. Australia, spre exemplu, în Primul Război Mondial, a trimis doar în debarcarea de la Gallipoli (la jumătate de glob distanţă, în actuala Turcie), circa 50.000 de tineri, care aproape 8.000 nu s-au mai întors, iar jumătate dintre ceilalţi au fost răniţi. Acum însă avem democraţii slabe, care preferă să promoveze vaccinarea ursuleţilor decât să rişte să fie criticate pentru administrarea unui vaccin.

Cetăţenii, la rândul lor, ne oferă şi ei un spectacol bizar. Libertăţile civile sunt erodate (mai ales libertatea de exprimare). Birocraţia a ajuns pe culmile absurdului. Impozitele sunt împovărătoare în toate economiile occidentale. Şi totuşi nu auzim aproape nici o voce de protest. Însă ajunge ca un guvern să impună, precum cel din Italia, certificatul verde în sectorul de stat, pentru ca zeci de mii de oameni să iasă pe stradă şi să atace sediul Ministerului Muncii.

Slăbiciunea şi naivitatea acestor guverne nu a trecut neobservată de adversarii lor strategici. Acum câteva decenii, URSS şi China comunistă erau în corzi. Acum Rusia lui Putin şi RP Chineză finanţează o propagandă globală al cărei scop este, în cele din urmă, subminarea încrederii în democraţie. Care, din câte se pare, pe undeva funcţionează.