USR: "Senatorii coaliţiei refuză să prelungească perioada în care se pot cumpăra ani de vechime pentru pensie"

S.B.
Politică / 7 aprilie 2023

USR: "Senatorii coaliţiei refuză să prelungească perioada în care se pot cumpăra ani de vechime pentru pensie"

Uniunea Salvaţi România îi acuză pe senatorii PSD, PNL şi UDMR că au votat împotriva iniţiativei USR de prelungire cu trei ani a termenului până la care persoanele interesate pot să îşi cumpere ani de vechime pentru pensie, informează news.ro.

"Este încă o pedeapsă aplicată Diasporei de PSD şi PNL, românii care muncesc peste hotare fiind principalii beneficiari ai măsurii. După ce au muncit mulţi ani şi au trimis bani în Romania, la pensie nu o să poată beneficia de munca lor, şi asta numai din cauza PSD şi PNL" spune senatorul USR de Diaspora, Radu Mihail.

Potrivit USR, peste 30.000 de români ar beneficia de lege şi, astfel, de drepturile lor contributive, dar Guvernul PSD invocă dificultăţi tehnice în implementarea legii propuse.

"Argumentul este fals în condiţiile în care în ultimii ani românii au putut să îşi cumpere vechime. Termenul iniţial, 31 august 2021, stabilit prin OUG nr. 163/2020, a fost prelungit până în 2023 în Comisia pentru muncă şi protecţie socială de la Camera Deputaţilor, condusă atunci de deputata Oana Ţoiu", precizează USR.

"Este o discriminare faţă de cei care vor să contribuie cinstit, mai ales mii de români din Diaspora ajunşi acum la vârsta la care sunt bunice şi bunici şi vor să revină acasă pentru a-şi creşte nepoţii, dar le-ar fi greu să se reangajeze la 60 de ani aici şi, atunci, noi vrem să le dăm şansa să contribuie ei voluntar din banii agonisiţi pentru micile perioade care le lipsesc, până în 2026, de-o dată sau în rate. Altfel, chiar dacă au, de exemplu, deja contribuţie de 14 ani şi 10 luni, nu pot accesa nici un leu din contribuţie dacă nu pot completa cele două luni lipsă. Este valabil şi pentru românii de acasă în egală măsură", spune deputata USR Oana Ţoiu, iniţiatoare a legii.

Legea merge la Camera Deputaţilor, Cameră decizională. În cazul aprobării ei, românii vor putea contribui voluntar pentru perioadele lipsă de vechime, în condiţiile în care au deja o contribuţie minimă de 10 ani (inclusiv cumulată cu perioadele contributive din alte ţări).

În cazul drepturilor contributive la sistemul de pensii din alte ţări UE, acestea pot fi transferate în România şi accesate de aici, o dată ce se îndeplineşte termenul minim legal de 15 ani. Românii vor putea cumpără maximum 6 ani de vechime, mai afirmă USR în comunicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb