Va reporni Mario Draghi tiparniţa înainte să plece de la BCE?

La prima întâlnire cu jurnaliştii din acest an, după şedinţa de politică monetară de săptămâna trecută, Mario Draghi a declarat că riscurile au crescut pentru economia zonei euro.

După câteva zile, preşedintele BCE a declarat, în faţa unei comisii a Parlamentului European, că este posibilă reluarea programului de relaxare cantitativă dacă situaţia economică se înrăutăţeşte, însă este puţin probabilă o astfel de acţiune în acest an, adică înainte de încheierea mandatului său la con­ducerea instituţiei monetare a zonei euro.

Programul de tipărire al Băncii Centrale Europene s-a încheiat la sfârşitul anului trecut, iar acum instituţia monetară a zonei euro îşi va menţine bilanţul, deocamdată pe termen nedefinit, la circa 4,7 trilioane de euro prin reinvestirea sumelor obţinute din obligaţiunile ajunse la scadenţă.

Din păcate, zona euro nu se poate "eschiva" de la tendinţa negativă a ultimei perioade, mai ales în condiţiile în care cea mai mare economie a sa, Germania, depinde de capacitatea partenerilor externi de a-i cumpăra produsele.

Iar acestă tendinţă este "formată" de politica principalelor bănci centrale, în special a Federal Reserve. După cum arată datele din ultimele luni, bilanţul cumulat al Băncii Centrale Europene, Federal Reserve, al Băncii Japoniei şi Băncii Populare a Chinei, a înregistrat o dinamică anuală negativă în ultimele trei luni din 2018 (vezi graficul 1), echivalentă cu o retragere a lichidităţii de pe pieţe, care a determinat declinul accentuat al burselor internaţionale.

De la o creştere anuală de 2,77 trilioane de dolari în februarie 2018, bilanţul cumulat al principalelor bănci centrale a trecut la o contracţie anuală de 173 de miliarde în decembrie 2018, evoluţia fiind determinată exclusiv de dinamica negativă a bilanţului Federal Reserve. Datele de la Federal Reserve arată că bilanţul băncii centrale americane a mai scăzut cu 10 miliarde în prima jumătate a lunii ianuarie 2019.

Pe fondul deteriorării semnificative a perspectivelor de creştere economică, autorităţile chineze încearcă acum "implementarea" unei program "camuflat" de relaxare cantitativă, dar şansele de succes sunt aproape nule, în condiţiile în care eficienţa marginală a tiparniţei, indiferent de natura acesteia, pare că a intrat deja în teritoriu negativ.

Deteriorarea situaţiei economice se manifestă cel mai puternic în Europa, unde indicii activităţii economice raportaţi de Markit Economics au intrat în teritoriu negativ pentru Franţa şi se află foarte aproape de acest prag pentru Germania (vezi graficul 2).

Oare mai este puţin probabilă repornirea tiparniţei, în condiţiile în care recesiunea din Germania a devenit aproa­pe o certitudine, pe fondul scăderii dramatice a prognozelor oficiale de creştere din 2019?

Tot în faţa comisiei din Parlamentul European, Mario Draghi şi-a exprimat speranţa că "măsurile de stimulare economică anunţate de autorităţile chineze pot salva economia zonei euro", deoarece "vor reduce presiunile asupra exportatorilor din zona euro".

Cum? Simplu. Preşedintele BCE speră că măsurile anunţate la Beijing, un echivalent mai "temperat" al tiparniţei, vor conduce la cumpărarea masivă a produselor exportate de economiile din zona euro, iar aceasta va permite "ocuparea" capacităţilor de producţie supradimensionate existente în China şi Europa.

Preşedintele BCE pare să treacă, totuşi, prea uşor cu vederea accentuarea tensiunilor comerciale dintre Europa şi China, pe fondul retoricii tot mai agresive privind avantajul competitiv "incorect" al celei mai mari economii din Asia.

Oare ce fel de autorităţi sunt acelea care pun speranţa redresării pe seama principalului competitor economic, în condiţiile în care presiunile cresc pentru formarea unor companii gigantice (n.a. vezi cazul fuziunii Siemens-Alstom) prin încălcarea normelor concurenţiale din tratatele europene?

Acestea sunt condiţiile în care încă se mai vorbeşte despre o posibilă normalizare a politicii monetare din zona euro.

Într-un interviu recent acordat publicaţiei elveţiene Neuen Zurcher Zeitung, Jurgen Stark, fost economist-şef al BCE, a declarat că "Mario Draghi lasă în urmă o mare mizerie" şi "nu există prea mult spaţiu pentru o normalizare a politicii monetare".

"Draghi nu doar că a condus BCE într-un teritoriu nou fără busolă şi a pornit un experiment monetar ale cărui consecinţe nu sunt cunoscute", dar a contribuit şi "la transformarea băncii într-o instituţie puternică şi politizată, adică a făcut-o vulnerabilă", a mai declarat Stark, în opinia căruia "dobânzile negative şi relaxarea cantitativă sunt cele mai mari greşeli ale BCE".

Euforia normalizării politicii monetare se pare că a dispărut şi dincolo de Ocean. În condiţiile în care Wall Street Journal a scris că "oficialii Federal Reserve iau în considerare oprirea prematură a restricţionării cantitative", Narayana Kocherlakota, fost preşedinte al Federal Reserve Bank of Minneapolis, susţine, într-un articol Bloomberg, că "Federal Reserve trebuie să ia în considerare reducerea dobânzilor".

Deja? Dar unde este "încrederea" în creşterea economică "sustenabilă", care ar fi trebuit să fie "amorsată" de tiparniţele băncilor centrale?

Jeffrey Snider, director în cadrul fondului de hedging Alhambra Investment Partners, şi-a exprimat neîncrederea în capacitatea bancherilor centrali de a perpetua iluzia creşterii prin tipărire.

"Magia trebuie să fie credibilă pentru a funcţiona, iar audienţei îi trebuie oferit ceva concret pentru a justifica miracolul", scrie Snider într-o analiză recentă.

Acum se pare că am intrat în acea etapă în care "magicienii" nu mai pot scoate nimic din joben, iar "bancherii centrali vor fi surprinşi şi şocaţi de evoluţia evenimentelor, deoarece s-au lăsat păcăliţi, mai mult decât oricine, de propriile trucuri".

Un alt "eretic", Chris Cole, de la Artemis Capital Management, consideră că "istoricii vor observa cîndva că un Trump, Sanders sau Ocasio-Cortes nu ar fi existat fără Bernanke, Yellen şi Draghi".

Poate că la fel se poate spune şi despre situaţia din România, unde un Dragnea, Vâlcov, Teodorovici sau Dăncilă nu ar fi existat acum fără "eternul" Isărescu din ultimele trei decade.

Să repornească, deci, tiparniţele şi să scadă dobânzile, pentru o bunăstare fără sfârşit!