VÂLCOV A VENIT DEGEABA LA PARLAMENT Parlamentarii nu dau doi bani pe împrumutaţii în franci

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 28 ianuarie 2015

Parlamentarii nu dau doi bani pe împrumutaţii în franci

Actualizare 16:00 Andreea Paul cere ca executarea silită să fie precedată de analiza contractelor de credit şi de depistarea eventualelor clauze abuzive

Paul: "Aproape 820.000 persoane sunt vizate de executări silite"

Executarea silită trebuie să fie precedată, în opinia Andreei Paul, de trei paşi: analiza contractelor de credit şi depistarea eventualelor clauze abuzive; verificarea corectitudinii calcului debitului restant şi a penalităţilor imputate; identificarea motivului pentru care debitorul a intrat în incapacitate de plată, mai concret dacă situaţia este sau nu urmarea unor practici incorecte ale creditorului.

Deputatul PNL a declarat, într-un comunicat trimis astăzi redacţiei: "Principala problemă o constituie absenţa unor prevederi normative care să protejeze consumatorii atunci când aceştia, din motive neimputabile lor, ajung în incapacitate de plată. În prezent, contractele de credite pot fi executate silit fără a se cerceta dacă acestea cuprind clauze abuzive, dacă debitul restant a fost calculat corect sau dacă practici abuzive ale creditorului au contribuit la incapacitatea de plată a debitorului".

Odată stabilit corect prejudiciul imputabil debitorului, legea trebuie să-l protejeze pe debitor de practicile abuzive ale societăţilor de recuperare, mai scrie liberala.

Preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor a explicat: "Cea mai mare problemă apare atunci când creanţele sunt cesionate unor societăţi de recuperare care comit abuzuri în calcularea dobânzilor şi a penalităţilor, şi recurg adeseori la practici agresive pentru a induce panică în debitori. Nu sunt puţine cazurile în care executorul care se substituie creditorului recurge nejustificat atât la proprirea conturilor, cât şi la scoaterea bunurilor la licitaţie publică, blocând complet debitorul. Cer reglementarea urgentă a activităţii acestor societăţi, a modului de autorizare şi verificare a lor, a drepturilor şi obligaţiilor ce le revin în relaţia cu consumatorii, după modele de bună practică existente în Europa şi în SUA".

A treia problemă pe care o ridică parlamentara este împărţirea echitabilă a riscurilor între creditor şi debitor în situaţiile neprevăzute.

Andreea Paul a punctat: "A fost nevoie de o criză a creditelor în franci elveţieni pentru a înţelege că românii trebuie protejaţi şi în faţa unor situaţii greu de prevăzut, care NU le sunt imputabile, şi chiar a deciziilor hazardate sau < practicilor iresponsabile > ale băncilor, aşa cum sunt numite în Directiva 2014/17/UE atunci când face referire la creditele în valute străine. În prezent, întreaga povară revine pe umerii debitorilor români. Soluţia nu poate fi decât împărţirea cât mai echitabilă a riscurilor şi a pierderilor între creditori şi persoanele împrumutate".

Toate aceste considerente impun, în opinia Andreei Paul, îmbunătăţirea cadrului legislativ referitor la etapele preliminare începerii executării silite, ca şi la executarea silită în sine, alături de adoptarea urgentă a legii insolvenţei persoanelor fizice solicitată de PNL.

În acest context, liberala cere Parlamentului şi Guvernului să acţioneze de urgenţă pentru rezolvarea "gravelor lacune legislative" în materie de executări silite, în condiţiile în care aproape 820.000 persoane sunt vizate în prezent de astfel de proceduri, conform cifrelor pe care i le-a comunicat azi APNC, în urma audierilor din Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci de săptămâna trecută.

Dintre aceste aproape 820 de mii de persoane, "cel mai grav afectaţi sunt românii creditaţi aflaţi în pericol de a-şi pierde locuinţele prin executări silite. Or, CEDO a stabilit deja că pierderea unei locuinţe este una dintre cele mai grave atingeri aduse dreptului la respectarea domiciliului. CEDO a invocat, de asemenea, dreptul persoanei de a cere să fie examinată proporţionalitatea măsurii de executare silită a locuinţei", mai scrie Paul.

Conform reprezentantei PNL, "criza declanşată de aprecierea bruscă a francului elveţian ne pune în faţa riscului unui nou val de executări silite şi a scos la iveală lipsa reglementărilor necesare în România pentru apărarea consumatorilor de bună-credinţă de abuzuri din partea băncilor sau a firmelor de recuperare cărora instituţiile bancare le-au cesionat creditele populaţiei".

"Mulţumesc ANPC pentru răspunsul prompt şi complet la întrebarea pe care am adresat-o acestei instituţii în cadrul şedinţei din 21 ianuarie, cu referire la îmbunătăţirea legislaţiei privind protecţia consumatorilor creditaţi", conchide Andreea Paul.

(V.B.)

---

Actualizare 15:48 Dezbateri la Legea insolvenţei: Iane (PNL) i-a spus lui Birchall (PSD) că este "nevorbită"

Comisia juridică a amânat, azi, pentru săptămâna viitoare dezbaterea proiectului insolvenţei persoanelor fizice, după discuţii pe amendamente, Daniel Iane (PNL) spunându-i Anei Birchall (PSD) că este "nevorbită", Gabriel Andronache (PNL) arătând că legea va fi aprobată la "calendele greceşti", transmit surse din presă.

Discuţiile au apărut după ce, la cererea Ministerului Justiţiei şi a CSM, s-a decis introducerea în proiectul de lege a procedurii administrative, potrivit căreia o persoană fizică care nu poate să-şi achite datoriile şi doreşte să intre în insolvenţă va putea să opteze pentru o procedură administrativă dacă doreşte un plan de rambursare a datoriilor sau pentru o procedură judiciară în cazul în care doreşte lichidarea bunurilor.

Ministerul Justiţiei şi CSM şi iniţiatorul proiectului deputatul Ana Birchall au propus, în cazul acestei proceduri administrative, formarea unei comisii de insolvenţă căreia să i se adreseze debitorul care doreşte un plan de rambursare a datoriilor.

Birchall a argumentat timp de aproape 20 de minute amendamentul, ceea ce l-a făcut pe deputatul PNL Daniel Iane să replice.

"Haideţi să discutăm profesionist, pe argumente, haideţi să nu reluăm aceeaşi şi aceeaşi temă, dar dacă distinsa noastră colegă se simte cumva nevorbită şi vrea să vorbească, eu mă ofer să o invit la o cafea şi să o ascult", a spus Iane.

"Invitaţia dumeavoastră este respinsă categoric", i-a răspuns Birchall şi a considerat că este un atac la persoană.

Membrii Comisiei juridice au decis să aştepte propuneri de la Ministerul Justiţiei pe tema procedurii administrative.

"Aşteptăm ca Ministerul Justiţiei să vină cu amendamentele, astăzi au venit cu nişte variante, aşteptăm varianta finală pe care să o putem discuta. Nu s-a stabilit o dată pentru că depinde de viteza cu care vin cei de la minister cu amendamentele", a spus Teodor Nicolescu, deputat PNL.

El a arătat că nu mai este timpul necesar pentru adoptarea proiectului în sesiune extraordinară.

"Nu cred că mai aveam timp până vineri să mai facem o sesiune extraordinară, sper că cel târziu luni pentru Ministerul Justiţiei să avem dezbaterea finală în comisie şi raportul", a apreciat Nicolescu.

La dezbateri, directorul general al Oficiului pentru Registrul Comerţului Silvia Călin Mihalcea a spus că pentru publicitatea în cazul insolvenţei persoanelor fizice este nevoie de o creştere de 5 ori a personalului, a dotării cu echipamente şi a locaţiilor.

Deputatul PNL Gabriel Andronache a apreciat că pentru procedura administrativă este nevoie de fonduri de la bugetul de stat care nu sunt prevăzute în acest an şi de aceea consideră că proiectul legii insolvenţei nu va putea fi aplicat în acest an: "Constat că probabil la calendele greceşti vom putea adopta acest proiect. Este nevoie de fonduri publice care nu sunt prevăzute în acest an în buget. Este imposibil ca această lege să intre în vigoare în 2005 cu această procedură administrativă care necesită bani".

(Alexandru Costea)

-----------

Actualizare 13:10 BNR: Francul, a treia zi de scădere consecutivă, până la 4,3632 lei

Francul elveţian s-a depreciat, astăzi, cu 6,37 bani faţă de moneda naţională, fiind cotat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,3632 lei, în comparaţie cu 4,4269 lei, valoare anunţată ieri.

Aceasta este a treia zi consecutivă de declin pentru CHF, după ce, vineri, referinţa BNR a fost anunţată la 4,5817 RON/CHF, iar luni ea a fost stabilită la 4,4840 lei/franc.

(V.B.)

---

Actualizare 12:35 Bancpost reduce dobânda cu 0,8 puncte procentuale, pentru susţinerea clienţilor cu credite în CHF

Bancpost reduce, de mâine, dobânda cu 0,8 puncte procentuale pentru toţi clienţii săi persoane fizice cu credite în franci elveţieni cu dobândă variabilă, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Această măsură va fi valabilă până la următorul termen de revizuire a dobânzii, conform clauzelor stipulate în contractul fiecărui client. În plus, Bancpost îşi sprijină clienţii care întâmpină dificultăţi la plata ratelor prin soluţii individuale.

"Bancpost va continua să ofere şi soluţii pe termen lung, bazate pe opţiunile şi nevoile fiecărui client. Aceste soluţii au început să fie oferite de bancă încă din 2009, iar în prezent includ restructurarea, conversia de monedă şi prelungirea perioadei de creditare", se mai arată în comunicatul citat.

(V.B.)

---

Actualizare 11:26 Municipalitatea din Suceava câştigă din fluctuaţiile francului

Autorităţile locale din municipiul Suceava vor câştiga 1,2 milioane de euro de pe urma scumpirii francului elveţian, după ce au semnat, cu guvernul elveţian, înţelegeri de finanţare nerambursabilă, pentru reducerea poluării din oraş, transmite Digi 24.

Banii nu pot fi folosiţi în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordaţi. Autorităţile susţin că vor cumpăra produse mai bune pentru diminuarea poluării. Printre altele, edilii vor achiziţiona 18 automobile electrice pentru instituţiile din subordine şi vor monta 50 de staţii pentru alimentarea maşinilor. Totodată, vor fi schimbate peste 4.200 de corpuri de iluminat cu panouri solare, pentru scăderea semnificativă a consumului de energie electrică.

După negocieri ce au durat peste doi ani, primăria suceveană va semna, la jumătatea lunii februarie, un contract de finanţare nerambursabilă cu autorităţile din Elveţia. Conform înţelegerii, elveţienii ar trebui să ne dea 7 milioane de franci, sumă din care autorităţile autohtone asigură 15%.

Creşterea cursului francului elveţian îl bucură pe primarul din Suceava, Ion Lungu, care a declarat: "Dacă valoarea totală a proiectului exprimat în euro era, la vremea respectivă, undeva la 5.600.000 de euro, datorită creşterii francului eleveţian, dacă discutăm la cursurile de azi, sigur că ajungem undeva la 7 milioane de euro".

Pe de altă parte, în noua situaţie, primăria trebuie să contribuie la această co-finanţare cu aproape 300.000 de euro mai mult.

"Eu zic că, una peste alta, e un câştig net pentru primăria municipiului Suceava", a mai spus Lungu.

Investiţiile ar trebui realizate în maximum un an şi jumătate. Proiecte asemănătoare, finanţate tot din fonduri elveţiene, vor fi implementate în Cluj, Braşov şi Arad.

(V.B.)

---

Actualizare 11:45 Andreea Paul are trei propuneri legislative privind executările silite, firmele de recuperare şi situaţiile debitorilor în valute străine

Andreea Paul (PNL), preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor, a afirmat, în urmă cu puţin timp, la o televiziune, că are trei propuneri legislative "pentru a corecta hibele" legate de executări silite, de societăţile de recuperare şi situaţiile "foarte greu de prevăzut" de către consumatori când aceştia iau credite într-o valută străină.

În acest sens, politicianul a anunţat că, în ţara noastră, există aproximativ 820.000 de persoane fizice aflate în executare silită, cei mai mulţi fiind oameni care au contractat credite, conform cifrelor primite astăzi la comisie din partea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

În această privinţă, potrivit Andreei Paul, "contractele de credite reprezintă titluri executorii şi pot fi executate silit, fără a fi supuse pe fond unei analize": a instanţei de judecată ori una care să releve dacă executarea silită s-a produs din culpa celor care s-au împrumutat sau din cauza unor practici abuzive ale creditorului.

"Nimeni nu mai analizează astăzi dacă respectivul contract de credit cuprinde sau nu clauze abuzive sau dacă debitul restant este calculat corect", a spus Paul, adăugând că astfel de situaţii trebuie analizate într-o instanţă sau supuse unei analize prealabile, care să indice dacă este vorba despre un abuz sau despre practici iresponsabile.

"În legislaţia din România, nu există prevederi clare care să protejeze consumatorii când ajung în executare silită. Nu există prevederi prin care să se găsească modalităţi de evitare a executărilor silite", a punctat deputatul.

În cazul societăţilor de recuperare, Andreea Paul s-a plâns de "abuzuri, în special în calcularea dobânzilor şi a penalităţilor", şi de "practici abuzive, pentru a induce în panică debitorul".

"Trebuie să corectăm o hibă legislativă, pentru a corecta aceste practici abuzive. Încă nu există în România un astfel de cadru normativ", a precizat Paul, amintind că Belgia, Letonia şi SUA au legi care protejează cetăţenii în asemenea cazuri, iar noi "putem să ne inspirăm din buna lor practică".

În cazul situaţiilor nevăzute, deputatul PNL a amintit riscul valutar, propunând, ca soluţie, "împărţirea riscurilor în mod egal între cel împrumutat şi creditor" şi reclamând faptul că, în prezent, "consumatorul poartă în integralitate pe umerii lui acest risc".

Alt risc adus în discuţie de Andreea Paul este să ne confruntăm cu "un nou val de executări silite". În acest context, potrivit parlamentarului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) stabileşte că "dreptul omului la locuinţă este unul dintre elementele fundamentale ale existenţei umane" şi el nu trebuie încălcat.

(V.B.)

---

Actualizare 11:36 Andreea Paul acuză PSD de boicotarea şedinţei de astăzi a Comisiei de Buget-Finanţe

Deputatul PNL Andreea Paul a acuzat, astăzi, la un post TV, că majoritatea parlamentară condusă de PSD "a făcut apel către colegii noştri (din PNL - n.r.) să nu vină la lucrări, pentru a nu permite găsirea unor soluţii" la criza creditelor în franci elveţieni.

Totodată, liberala i-a acuzat pe social-democraţi şi pe aliaţii lor că, prin boicotarea şedinţelor Comisiei de Buget-Finanţe, denotă faptul că nu doresc rezolvarea acestei probleme.

(V.B.)

---

Actualizare 11:18 Consiliul Concurenţei: "Banca Transilvania se poate implica în activitatea Volksbank România"

Consiliul Concurenţei (CC) a emis o decizie de derogare de la prevederile Legii Concurenţei, astfel încât Banca Transilvania să se poată implica în activitatea Volksbank România (VBRO) şi Volksbank Services România înainte de obţinerea autorizării din partea autorităţii de concurenţă pentru preluarea acestora, CC precizând că hotărârea a fost luată având în vedere situaţia debitorilor cu franci elveţieni.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat, într-un comunicat trimis astăzi redacţiei: "Am luat această decizie având în vedere situaţia dificilă în care se află o mare parte a clienţilor Volksbank România S.A. care au contractat credite in CHF. Banca Transilvania are posibilitatea de se implica rapid pentru a găsi soluţii în favoarea consumatorilor afectaţi".

Conform Legii Concurenţei, o concentrare economică nu poate fi pusă în aplicare înainte de înainte de a fi declarată compatibilă cu un mediu concurenţial normal, printr-o decizie adoptată de CC.

În cazuri excepţionale, Consiliul Concurenţei poate emite, la cerere, o decizie de derogare de la această interdicţie dacă solicitarea este motivată. Decizia CC ţine cont de efectele asupra companiilor implicate şi asupra concurenţei.

Banca Transilvania a solicitat o derogare de la prevederile legii, urmând să notifice concentrarea economică, în cel mai scurt timp posibil. Volksbank Services România prestează servicii de administrare şi vânzare a proprietăţilor dobândite de VBRO din executări silite, conchide comunicatul citat.

(V.B.)

---

Actualizare 10:54 Gheţea: "Băncile au anunţat că sunt dispuse să negocieze cu clienţii privind creditele în CHF"

Băncile au anunţat că sunt dispuse să facă negocieri cu clienţii, în problema creditelor în franci elveţieni, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, Radu Graţian Gheţea, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

Domnia sa a mai afirmat: "Nu am auzit până acum: < je suis euro >. Doamne, fereşte să se întâmple, că vor începe şi cei cu dolari, şi alţii".

Radu Gheţea a arătat că băncile care au acordat credite în franci doresc ca, împreună cu clienţii, să găsească soluţii de rezolvare, adăugând că, "probabil, soluţiile vor fi diferite de la caz la caz".

"Reglementarea conversiei printr-un act normnativ ar crea un dezechilibru în sistem", a avertizat oficialul ARB.

(V.B.)

---

Actualizare 10:30 În sfârşit, guvernatorul BNR iese la rampă în problema creditelor în franci

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, va susţine, zilele următoare, o conferinţă de presă pe tema creditelor în franci elveţieni, ne-au declarat, în urmă cu puţin timp, surse apropiate situaţiei, adăugând că un comunicat oficial al Băncii Centrale pe acest subiect va fi publicat astăzi sau, cel mai târziu, mâine.

(V.B.)

---

Actualizare 10:10 Vâlcov: "Discuţiile despre criza francului, amânate din lipsă de cvorum"

Darius Vâlcov, ministrul Finanţelor, a venit, în această dimineaţă, la Parlament, ca să participe la şedinţele Comisiei de Buget-Finanţe. Marea surpriză a fost că nu a avut cu cine să discute, din cauză că parlamentarii nu erau prezenţi. Deşi este datoria parlamentarilor să reprezinte cetăţenii, aleşii nu au catadicsit să vină nici ieri, nici astăzi la serviciu, ca să discute problema împrumutaţilor în franci elveţieni.

Ministrul Vâlcov i-a acuzat pe aleşi că au boicotat şedinţa de azi, potrivit declaraţiilor domniei sale de la un post TV. Demnitarul, aşteptat la dezbaterile de astăzi, a declarat că preşedintele comisiei, deputatul PNL Andreea Paul, i-a mulţumit pentru prezenţă, apoi cei doi oficiali s-au despărţit.

Maniera parlamentarilor noştri de a trata cetăţenii a nu se compară cu a celorlalte ţări, precum Croaţia, Polonia şi Ungaria, unde autorităţile au luat deja măsuri pentru protejarea celor împrumutaţi în franci elveţieni.

Întrebat dacă va discuta cu delegaţia FMI despre legile privind falimentul personal şi conversia creditelor în franci elveţieni, ministrul a răspuns: "Nu erau pe ordinea de zi înainte de sosirea dumnealor, dar, dacă vor solicita să le introducem pe ordinea de zi, le vom discuta. Vorbim de funcţionari ai FMI, care vin în România pentru a analiza împreună progresele făcute şi angajamentele pe care le-am luat. România trebuie să-şi respecte poziţia şi să vină cu proprii puncte de vedere".

Darius Vâlcov a vorbit şi despre necesitatea studiului de impact pe legea insolvenţei persoanelor fizice, amintind că, până acum, a susţinut public că această lege "trebuie analizată foarte bine".

Şeful Finanţelor a mai arătat că, în opinia domniei sale, conversia creditelor este o soluţie bună, conform directivelor europene, Vâlcov precizând că aceasta trebuie făcută la cursul din momentul acordării împrumutului în CHF, la care să se adauge 20%.

(V.B.)

---

Actualizare 09:25 Francul se depreciază faţă de euro şi dolar

Francul se depreciază, în jurul orei 9:20, atât faţă de euro (cu 0,17%, până la 0,9717 EUR/CHF), cât şi faţă de dolar (cu 0,31%, spre 1,1044 USD/CHF), potrivit Bloomberg.

Moneda elveţiană a cunoscut, în primele şase ore de tranzacţionare, creşteri în raport cu cea europeană (chiar dacă a variat puternic), maximul fiind atins în jurul orei 3 (ora României), la nivelul de 0,9793 euro/franc.

Cotaţia franc elveţian-dolar american a intrat în spectrul negativ în jurul orei 4 (ora noastră), după ce, la ora 1:47, a înregistrat maximul provizoriu de 1,1128 dolari/franc.

Închiderile şedinţei de ieri au avut loc la 0,9734 EUR/CHF, respectiv 1,1078 USD/CHF.

(Valentin Busuioc)

---

Criza creditelor în franci elveţieni (CHF) continuă - timpul trece, ratele cresc, iar soluţiile se lasă aşteptate.

Deşi mâine se împlinesc două săptămâni de când francul elveţian a crescut pe neaşteptate, după ce Banca Elveţiei a ridicat brusc pragul impus în 2011, şi în ciuda faptului că unele state au luat deja poziţii ferme pentru sprijinirea celor care au credite în CHF, la noi încă nu s-a întâmplat nimic concret.

Ieri, Comisia juridică din Camera Deputaţilor s-a întrunit pentru a doua oară în această perioadă, fiind discutat în amănunt proiectul de lege privind falimentul personal.

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) nu au fost prezenţi, însă, la aceste dezbateri, deşi, luni, şi-au arătat îngrijorarea faţă de modul în care ar putea fi aprobată această iniţiativă legislativă, printr-o scrisoare transmisă autorităţilor.

Finanţatorii străini scriau, în documentul respectiv: "O lege a falimentului personal eficientă reprezintă o componentă importantă a sistemului modern de insolvenţă şi sprijinim eforturile autorităţilor de a realiza o legislaţie în acest domeniu.

Suntem, totuşi, profund îngrijoraţi de faptul că adoptarea unei legi a falimentului personal fără un studiu de impact adecvat, fără consultarea părţilor interesate şi fără un sprijin instituţional adecvat nu-şi va atinge obiectivele (...) Sfătuim autorităţile să adopte legea falimentului personal doar după efectuarea studiilor de impact necesare şi după consultarea părţilor (...) Încurajăm autorităţile să se inspire din experienţa altor ţări, în special a ţărilor din UE care au adoptat recent legi similare, astfel încât să fie creată o legislaţie cât mai eficientă pentru România", arătându-şi disponibilitatea să participe la discuţiile pe această temă, astfel încât noua lege în domeniu să fie una cât se poate de bună.

În şedinţa de luni a plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost discutat punctul de vedere al instituţiei cu privire la proiectul de lege privind insolvenţa persoanei fizice.

În urma dezbaterilor, s-a ajuns la concluzia că este nevoie de un studiu de impact, ca să se vadă care ar fi numărul de persoane ce ar putea apela la această procedură şi care ar fi costurile, atât pentru beneficiarii procedurii, cât şi pentru instanţele judecătoreşti şi celelalte persoane implicate în acest proces.

Deputatul PSD Nicolae Nica, vicepreşedintele Comisiei juridice, ne-a precizat că, dacă se va considera oportun, votul final pentru această lege va fi dat, de membrii comisiei, săptămâna viitoare.

Domnia sa ne-a precizat: "S-a intrat pe proiect, discutăm în amănunt fiecare punct, fiecare amendament, aşa cum trebuie. Probabil că un vot final va fi săptămâna viitoare, dacă se va considera oportun".

Ieri, în Comisia Juridică, discuţiile pe marginea acestui proiect de lege, iniţiat de deputatul PSD Ana Birchall, au fost aprinse, lucrările evoluând într-un mod foarte lent.

Unii specialişti consideră că, deşi este binevenită, o lege a falimentului personal nu ar rezolva problema creditelor în franci elveţieni.

Comisia de buget din Camera Deputaţilor, unde trebuia discutată problema creditelor în CHF, amânată din lipsă de cvorum

Reprezentanţii FMI şi-au exprimat îngrijorarea şi în legătură cu iniţiativele legislative din Parlament care privesc conversia în lei a creditelor contractate în valută, la cursul istoric plus o marjă procentuală, apreciind că o astfel de măsură ar reprezenta un risc la adresa "întăririi stabilităţii sistemului financiar".

Cu toate acestea, FMI nu a fost prezent nici în Comisia de buget a Camerei Deputaţilor. De asemenea, Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din cadrul BNR, nu a mai mers la Camera Deputaţilor, unde ar fi urmat să se discute din nou tema creditelor în CHF .

Întrucât nu a fost întrunit cvorumul, şedinţa care trebuia să aibă loc ieri în Comisia de buget a fost amânată pentru astăzi, membrii comisiei convocând şi conducerea BNR, "la cel mai înalt nivel", ca să dea explicaţii cum s-a implicat în criza creditelor în franci elveţieni, ce discuţii a avut cu băncile comerciale şi la ce soluţii s-au angajat acestea.

Deputatul liberal Andreea Paul a solicitat ca BNR să trimită Comisiei, până miercurea viitoare, un raport cu răspunsul la cele şapte întrebări pe care le-a adresat săptămâna trecută, la audierile din Comisie, domnului Nicolae Cinteză.

Andreea Paul a mai precizat, citată de Mediafax, că a primit "semnale din piaţă" potrivit cărora negocierile individuale între clienţi şi bănci sunt "sortite eşecului în bloc": "Vă anunţ că joi voi însoţi un client al unei bănci, împreună cu un avocat de pe spezele mele, la discuţiile cu banca să văd cum decurg negocierile. Din sutele de solicitări pe care le am, voi alege una şi vreau să mă conving la faţa locului cum funcţionează aceste negocieri individuale, despre care clienţii spun că sunt inexistente".

Domnia sa a postat, ieri, pe pagina de socializare, că "12 colegi ai majorităţii parlamentare PSD şi pseudo-PLR sunt absenţi de la dezbateri".

Ieri, în cadrul unei intervenţii televizate, purtătorul de cuvânt al BNR Dan Suciu a anunţat că şase bănci ar fi de acord cu procedura de conversie în lei a creditelor contractate în CHF, fiind dispuse să negocieze cu clienţii variante de reducere a ratelor la creditele în franci elveţieni. Potrivit lui Dan Suciu, aceste bănci ar fi Banca Românească, Volksbank, Raiffeisen, OTP, Piraeus Bank şi Millennium Bank.

Purtătorul de cuvânt al BNR nu ne spune, însă, o noutate, în contextul în care unele dintre bănci au anunţat deja reduceri de dobânzi, iar oferta Volksbank de conversie a fost vehiculată în piaţă, încă de anul trecut.

Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din cadrul BNR, ne-a spus că cele şase bănci au făcut propuneri de conversie încă din anul 2009.

Domnia sa ne-a declarat: "Nu s-a discutat absolut nimic nici cu Asociaţia Română a Băncilor, nici cu băncile în privat despre vreo conversie a creditelor în franci elveţieni. Noi nu putem impune acest lucru băncilor, pentru că am fi acuzaţi de abuz. Pentru ce să facă băncile o conversie la cursul actual? Iar un discount acordat clienţilor ar însemna pierdere pentru instituţiile bancare. De aceea, cu acest lucru trebuie să fie de acord acţionarii".

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu recunoştea, luni seara, la televiziunea publică, faptul că împrumutaţii în CHF se confruntă cu o problemă şi este momentul în care băncile trebuie să împartă povara cu debitorii: "Noi aşteptăm acest lucru de la bănci pentru că, în acest moment, ele trebuie să-şi asume împărţirea poverii".

Bogdan Olteanu a mai precizat că decizia Croaţiei de îngheţare a cursului franc/zlot contravine legii europene, fapt care ar putea atrage un proces de infringement.

În timp ce autorităţile îşi dau cu părerea, împrumutaţii în CHF şi-au întocmit un plan de acţiune, pe puncte, în care şi-au propus, printre altele, să strângă semnături pe hârtie pentru petiţia transmisă deja autorităţilor, prin care cer conversia creditelor la cursul istoric; să continue acţiunile de protest până când va fi adoptată o soluţie; să trimită o scrisoare deschisă Guvernatorului BNR Mugur Isărescu, prin care să solicite "lista penalităţilor aplicate băncilor în toată perioada în care au continuat să promoveze agresiv creditele, în ciuda avertismentelor Guvernatorului, plus poziţia netă a băncilor pe CHF"; întârzierea plăţii ratelor până la 89 de zile.

Se pare că, una câte una, băncile acţionate în Instanţă de clienţii lor cu împrumuturi în această monedă, pierd procesele din Justiţie (după cazurile de la Galaţi şi Buzău, zilele trecute au fost anunţate alte două decizii judecătoreşti favorabile debitorilor), respectivele instituţii bancare fiind obligate să convertească, la cursuri istorice, creditele, din CHF în lei.

BNR a anunţat, ieri, un curs de 4,4269 lei pentru un franc elveţian, în scădere de la 4,4840 lei/CHF - valoarea înregistrată luni.

Judecătorul Horaţius Dumbravă, membru CSM, trage un semnal de alarmă, scriind, pe site-ul juridice.ro, că "statul român trebuie să se gândească la alte măsuri pentru a preveni veritabilul jaf la care au fost supuşi cetăţenii români, debitori la bănci".

Domnia sa subliniază: "Fie cum a făcut Croaţia - conversia pe timp de un an la cursul iniţial al leului cu francul, fie chiar prin declanşarea unor anchete penale de amploare, aşa cum s-a întâmplat în Ungaria. Fără discuţie că sunt mult prea multe coincidenţe în spaţiul est european, ţări emergente ţărilor dezvoltate din Uniunea Europeană: ar putea fi vorba de grupuri organizate infracţionale transfrontaliere, iar statul român are datoria să cerceteze dacă nu cumva cetăţenii români au căzut pradă unor astfel de grupuri infracţionale".

Steven van Groningen: "Conversia, ca urmare a unei măsuri administrative, nu este dorită de bănci"

Conversia în lei a creditelor în franci elveţieni ca urmare a unei măsuri administrative nu este dorită de bănci, nefiind necesară în cazul tuturor debitorilor, iar costurile afectează deponenţii, a spus, ieri, Steven van Groningen, preşedintele Patronatelor Bancare şi preşedintele Raiffeisen Bank, subliniind că băncile au soluţii individuale.

Domnia sa a subliniat: "De ce trebuie să creăm un cost pentru sistemul bancar, ce ar putea să fie între 700 şi 900 milioane de euro, pentru că într-o săptămână a crescut rata de schimb cu 20%, care se traduce într-o mărire de rată între 10% şi 15%? E o problemă de cash-flow, de serviciul datoriei acum şi nu văd de ce trebuie să luăm o măsură care afectează un credit pentru încă 20 de ani".

Groningen apreciază că băncile nu ar trebui să pună în pericol banii deponenţilor prin conversia creditelor în CHF la cursul istoric, cu sau fără procente în plus.

"Problema este că nicio bancă nu ar trebui să fie lăsată să-şi asume un risc care este aşa mare, pentru că pune în pericol banii deponenţilor. Vorbim extrem de mult despre un grup relativ mic care au probleme la creditele în franci elveţieni, dar nu vorbim despre toţi cei care plătesc, cu dificultăţi sau nu, despre cei care produc, nu vorbim despre cei care au depozite şi acum au dobânzi din ce în ce mai mici", a spus preşedintele Patronatelor Bancare.

Printre soluţiile pe care băncile le-ar putea adopta se numără, în opinia lui Steven van Groningen, reducerea dobânzii pentru o anumită perioadă sau prelungirea termenului creditului în vederea micşorării ratei lunare.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Timpul trece, ratele raman

    Si plateste.....prostul de roman. 

    Astia nu muncesc decat la alegeri... cum poti fi atat dfe JAVRA incat sa lipsesti de la munca (desi jobul il ai prin girul cetatenilor) intr-un moment in care 75000 de familii stau cu sufletul la gura sa afle daca salvarea poate veni pe cale legislativa. Sunteti niste banditi domnilor care ati CHIULIT! Pacat ca nu puteti fi dati afara decat odata la 4 ani. Si atunci va fofilati si ajungeti la loc. Niste imbuibati nenorociti care nu-si doresc decat sa fure cat mai multi ani fara sa faca nimic pentru cei care le-au dat sansa de a fura linistiti! Va doresc sa nu ajungeti in momentul cand cetatenii vor hotara ca s-au saturat si vor matura cu voi pe jos!

    1. Nu considerati ca au pierdut autobuzul, vorbim de boicot, ei nu doreau dezbaterea. Toti fug de responsabilitati, Bancile si-au amintit ca au uitat sa le trimita cadoul de Craciun, asa ca l-au mai trimis o data, mult mai consistent, zilele astea, asa ca sfanta dreptate chioara s-a impus

    discurs tipic comunist plin de avant revolutionar la liberala Andreea Paul.

    1. Un discurs corect, la obiect si curajos!

    Citez din Guvernatorul Isarescu "Bancherul daca ar putea ar lua si 5 piei de pe cleint".Imprumuturile in Franci elvetieni au fost un vis frumos care s-a spulberat si s-a transformat in cosmar...Vorba unei Reclame la Ciocolata elvetiana:"Si Marmota impaturea ciocolata in Staniol"=Si Bancile i-au mintit frumos pe clienti...

    exact!

    Maniera parlamentarilor noştri de a trata cetăţenii a nu se compară cu a celorlalte ţări, precum Croaţia, Polonia şi Ungaria, unde autorităţile au luat deja măsuri pentru protejarea celor împrumutaţi în franci elveţieni. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb