VÂLCOV:  "Până în iunie veţi avea o listă cu firmele de stat cu probleme şi soluţiile propuse"

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 16 decembrie 2014

Ministerul Finanţelor va publica până în iunie 2015 o listă a companiilor de stat cu care vor avea loc întâlniri, alături de ministerele de resort care sunt acţionari, pentru a găsi soluţii la situaţia acestora, fie că va fi vorba de majorări de capital, privatizare sau lichidare.

"În ceea ce priveşte arieratele, trebuie să ne îndreptăm atenţia către companiile de stat, să vedem dacă este nevoie de majorare de capital, susţinerea unora pentru a deveni competitive sau dacă vom opta pentru privatizare ori lichidare", a declarat ieri Darius Vâlcov, propus ministru al Finanţelor, la audierea sa în comisiile reunite de Buget Finanţe din Senat şi Camera Deputaţilor.

El a precizat, după audiere, că este necesară o discuţie a celor de la Finanţe cu fiecare minister în parte care deţine anumite companii pentru a asculta propunerile şi a elimina "starea de incertitudine".

Vâlcov a declarat: "Contez foarte mult pe un management profesionist, care trebuie făcut nu numai cu ajutorul ministerului de resort, dar şi cu ajutorul Ministerului Finanţelor, pentru că există locuri în care aceste companii ar putea, cu un ajutor minim din partea statului şi acţionarului principal, să intre pe piaţă şi să se dezvolte. Sunt câteva institute care nu pot să atragă fonduri europene, care nu pot intra pe piaţa licitaţiilor pentru că au nişte datorii pe care nu le pot acoperi la stat. Ori luăm decizia şi mergem pe restructurare, până la insolvenţă, ori mergem pe privatizare, ori haideţi să le ajutăm să le dezvoltăm".

Fostul ministru delegat pentru Buget, care va prelua portofoliile reunite ale Bugetului şi Finanţelor, spune că, de când a devenit ministru, a avut întâlniri cu reprezentanţi ai peste 60 de companii, arătând că în industria de armament, dar şi în altele, reprezentanţii acestora au propuneri de soluţii foarte bune, care trebuie luate în considerare.

"Noi trebuie să avem urechi care să asculte aceste soluţii şi să le punem în practică. Eu nu sunt de acord cu aceste stări de incertitudine şi cred că le vom rezolva (...) într-o perioadă de timp normală, acceptabilă, undeva la 6-8 luni. Până în iunie veţi avea o listă a tuturor companiilor cu care Ministerul Finanţelor se va întâlni alături de ministerele de resort şi veţi avea o decizie sau o propunere de decizie înaintată Guvernului pentru fiecare dintre aceste companii", a punctat ministrul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb