VALERIU GHEORGHIŢĂ: Este o perioadă de acalmie între valurile pandemiei de coronavirus

G.B
Miscellanea / 23 iunie 2021

Este o perioadă de acalmie între valurile pandemiei de coronavirus

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, a declarat, ieri, că la acest moment ne aflăm într-o perioadă de acalmie, între valurile pandemiei de coronavirus, dar că avem şi un număr important de persoane care s-au vaccinat deja cu cel puţin o doză. Gheorghiţă a vorbit şi de tulpina Delta a coronavirusului, despre care a precizat că este una dintre cele mai adaptate de până acum, potrivit News.ro.

"Eu cred că atunci când vorbim de măsuri de relaxare trebuie să ne uităm la mai multe criterii, nu doar la procentul de persoane vaccinate, şi cel mai important lucru este legat de evoluţia epidemiologică. Din fericire, evoluţia epidemiologică în România este una foarte bună. Suntem într-un scenariu verde, chiar Centrul European de Control al Bolilor ne situează pe harta Europei din acest punct de vedere ca fiind într-o situaţie foarte bună din punct de vedere epidemiologic", a declarat Valeriu Gheorghiţă, la B1 TV.

Cei puţin 4,6 milioane de români au fost vacinaţi cu cel puţin o doză împotriva COVID-19, a declarat Gheorghiţă.

"Pe de o parte, trebuie să recunoaştem, este evoluţia naturală, firească a pandemiei de a reduce nivelul circulaţiei virusului în această perioadă. Este perioadă de acalmie dintre valuri. Pe de altă parte, avem, totuşi, un număr important, 4.650.000 de persoane, care au primit cel puţin o doză de vaccin, aproape 4,4 milioane de persoane sunt complet imunizate în acest moment şi, sigur, avem cu precădere persoane imunizate în mediul urban, acolo unde interacţiunea fizică dintre oameni este mai mare, mult mai mare comparativ cu ce se întâmplă în rural. Caracteristicile demografice ale populaţiei noastre, peste 50% populaţie, în mediul rural, care este răspândită pe o arie geografică mare, care nu interacţionează foarte mult, are o mobilitate redusă, toate aceste lucruri fac şi au făcut posibil ca, asigurând un procent de vaccinare de 30%, 35%, chiar 40% şi peste, cum e în Municipiul Bucureşti, să avem un control bun din punct de vedere epidemiologic acolo unde se generau marea majoritate a cazurilor", a mai declarat Valeriu Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a mai vorbit şi de ulpina Delta a noului coronavirus despre care a spus că este o variantă adaptată.

"Din păcate, lucrurile sunt cât se poate de clare. Tulpina Delta, această variantă indiană, este una dintre cele mai adaptate din toate variantele circulante până la acest moment, are o capacitate de a se transmite cu uşurinţă de la o persoană, la alta, are o rată de atac crescut în ceea ce priveşte procentul celor care se îmbolnăvesc. E o variantă adaptată, evoluată", a declarat Gheorghiţă.

El a mai subliniat că se adevereşte ceea ce s-a prevăzut în urmă cu câteva luni şi anume apariţia unor variante virale, mai contagioase ale virusului.

"Din păcate, ceea ce se estima în urmă cu câteva luni, şi anume posibilitatea selectării unor variante virale mult mai contagioase, se adevereşte şi problema e că lucrurile trebuie să înţelegem că sunt în dinamică şi nu se opresc aici. Atât timp cât încă avem la nivel global foarte multe persoane receptive, susceptibile la boală, care zilnic se îmbolnăvesc, probabilitatea de selectare a noii mutaţii este în continuare crescută şi sperăm să nu se selecteze acele mutaţii care să combine contagiozitatea crescută cu agresivitatea, cu virulenţa. Pentru că trebuie să înţelegem, dacă vorbim şi ne uităm în urmă, ce s-a întâmplat la infecţia cu SARS-CoV-1, aveam o mortalitate de 10% din numărul de cazuri confirmate. Dacă ne uităm la infecţia cu MERS, care este tot un coronavirus, mortalitatea era de 30%. În momentul de faţă vorbim de o mortalitate de sub 1%, ceea ce este foarte bine, însă este un proces dinamic. Extinderea la nivel populaţional este foarte mare şi tocmai acest pasaj repetat al virusului de la o persoană, la alta îi dă posibilitatea să selecteze, să se adapteze şi să devină mult mai persistent în rândul populaţiei", a mai declarat Gheorghiţă.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Tovarase colonel: vara nu este sezon de gripa!

    Tot ce ne doriti noua asa sa primiti si dvs. Adica numai bine si sanatate la fiola.

    Această gripă politică s-a terminat, vă mulțumim!

    Papuselule rujat, s-a dovedit faptul ca, cei vaccinati se imbolnavesc si transmit Covid-ul , mult mai repede decat cei nevaccinati, datorita faptului ca, organismul vaccinatilor produce intruna proteina Spike! Asa ca, plimba ursul cu neroziile tale!

    e o perioada de acalmie pana cand o sa vina un nou prim-ministru, adevarat si pur-sange sclav OMS (in locul maestrului Citu) si acel nebun efectiv (ca altfel nu il pot numi) va vrea sa introduca ad litteram masurile dure care au fost in Germania sau investul Europei aici la noi!

    si oamenii se vor scula si vor rupe halci din politicieni in violente de nedescris in perioada de dupa introducerea unor astfel de masuri nebunesti!  

    In acele vremuri veti duce dorul unui prim-ministru ca Florin , un om de intelegere pana la urma fata de ce nebun urmeaza sa vina!  

    Asadar: in functie de adevaratele date ale realitatii expuse de mine aici : da, acum e o perioada de acalmie inainte ca scalvii Dictaturii Sanitare Mondiale sa fie dati jos in urletele furioase ale multimilor in cursul anului viitor!  

    E acalmie.  

    Cat?

    Atat cat vor decide politicienii p.. sufletului care vor vrea sa actioneze in Romania ca in Germania pana o sa isi ia un tarnacop si o lopata peste botul lor plin de mita externa de origine covid-19! Ca si romanii...stau si rabda ...pana nu mai rabda! Si cand nu mai rabda, iti rup capul! Ca asa e la noi in Romania si de aia Romania e Romania (Doamne ajuta sa continuam sa fim asa in numele sfintei si naturalei normalitati !) si nu e Germania (tara decadenta, stearsa identitar, un popor dezintegrat istoric) !  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb