Valsul lui Voronin

Să fi trecut timpul lui Vladimir Voronin ? Să fi devenit Marian Lupu dintr-un politican controlat de "stăpânul" Moldovei un autentic politician independent? Şi, mai ales, se poate miza pentru democratizarea Moldovei pe un colaboraţionist de "cursă lungă" cum a fost Marian Lupu? Mulţi comentatori par tentaţi de ipoteza conform căreia votul din 29 iulie 2009 a schimbat datele politice din Moldova. Dar votul nu a fost tocmai unul în favoarea schimbării câtă vreme comuniştii s-au distanţat la o distanţă confortabilă, de aproape 30% de următorul partid clasat, Partidul Liberal - Democrat (44,7% faţă de 16,6%). Chiar dacă faţă de precedentele alegeri din aprilie comuniştii au înregistrat un evident recul, au rămas prima formaţiune politică moldovenească. Formaţiune politică construită în jurul unei personalităţi şi a clientelei sale, iar nu un partid, pentru că nici în Republica Moldova partidele nu se pot construi în absenţa vreunei dezbateri cât de cât ideologice. Totul se joacă acum în jurul lui Vladimir Voronin, iar votul negativ - o ştim şi din experienţa românească - nu contribuie decât la producerea alternanţelor la putere nu şi la formularea unor proiecte politice structurate ideologic şi pe termen lung. Iar dacă la alegerile anticipate din Moldova europenizarea a jucat un oarecare rol în formularea opţiunilor electorale, aceasta nu poate ţine locul unei ideologii.

Pentru Voronin, adevărata problemă este că, dincolo de majoritatea pe care a câştigat-o, ar putea rămâne izolat politic. Şi asta ar putea fi începutul sfârşitului. Faptul că aliaţii săi, precum Partidul Popular al lui Iurie Roşca, nu au reuşit nici a doua oară consecutiv să intre în Parlament creşte marja de manevră a partidelor din opoziţia anticomunistă. Acestea au obţinut un scor mult mai bun decât în aprilie, ajungând la aproape 39% (Partidul Liberal - Democrat 16,6 % sută, Partidul Liberal 14,7 %, şi Alianţa Moldova Noastră 7,3 %). Totuşi, surpriza a venit de la Partidul Democrat cu Marian Lupu la timonă, care a realizat 12,5%.

Fără Partidul Democrat opoziţia antivoroniană nu a câştigat decât o marjă de manevră suplimentară. Însă, dacă Marian Lupu nu intră în combinaţie cu Voronin şansele comuniştilor de a forma un guvern scad. În schimb, dacă Lupu va negocia şi obţine de la Voronin, spre exemplu, preşedinţia republicii, opoziţia proeuropeană va rămâne în afara guvernului şi ar putea fi ulterior măcinată de luptele intestine. Şi, dacă toate speranţele Moldovei se leagă de Marian Lupu, atunci personalizarea regimului se menţine. Ar fi doar o altă formă a scenariului care i-a adus la putere pe Viktor Iuşcenko în Ucraina sau pe Mihail Sakaşvili în Georgia. Iar consecinţele unor astfel de puneri în scenă se văd astăzi cu ochiul liber. Căci fără o mişcare politică structurată ideologic un politican cu imagine de tehnocrat nu este decât o soluţie de avarie. Iar Marian Lupu, adoptat de Partidul Democrat din mers, nu pare să aibă nicio viziune de oferit. Nici atunci când sugerează că afilierea sa cu comuniştii a fost un act făcut din "patriotism" Marian Lupu nu pare convingător. Nimic nu demonstrează, cel puţin până în momentul de faţă, că despărţirea sa de comunişti nu ar fi altceva decât o tactică tip "cal troian" folosit de Voronin pentru a slăbi opoziţia. Dar, odată lăsat liber, Lupu poate juca la mai multe capete.

Poate de aceea Partidul Comuniştilor, care are încă avantajul dis­tanţei, ameninţă cu trecerea într-o "opoziţie responsabilă" în cazul formării unei "coaliţii liberale de dreapta cu participarea forţelor radicale extremiste". Voronin încearcă să îşi consolideze şansele, iar Lupu încă mai poate colabora cu vechii săi colegi "pentru binele ţării". Dar, de pe alte poziţii! Oricum, tactica partidelor de opoziţie de a maximiza voturile candidând separat a reuşit să schimbe configuraţia politică din Republica Moldova fără să modifice definitiv echilibrele puterii. Ceea ce este un bun început.