Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, critică dur într-o postare pe pagina oficială de Facebook curentul politic suveranist, aşa cum se manifestă el în ţara noastră.
Potrivit lui Bănescu: "Suveranismul sfidător şi în treabă aflător insultă obraznic inteligenţa politică adecvată la o Europă trecută demult din secolul naţionalismului necesar în cel al patriotismului luminat şi al comunitarismului social-economic reciproc avantajos pentru statele europene, adică pentru cetăţenii lor. Ridicolele şi toxicele pusee ideologice ale neomarxismului cultural şi lgbtq-ismului nuclear, invocate de puriştii separatişti & suveranişti, sunt excepţia imorală şi veşnic minoritară, nu regula morală a Europei. Suveranismul trădează nu doar interesele economice şi militare majore ale unei ţări infestate de populism, ci şi viclenia aliată cu ignoranţa susţinătorilor săi amorali care încalecă arivist valul nemulţumirilor provocate, la rândul lor, de profitori politici şi corupţi. Suveranismul românesc fluturat tricolor e doar masca sub care se ascund acum: - putinismul antieuropean (prizat de lichelele prospere sub ceauşism), - ortodoxismul bădăran (hrănit cu ură confesională şi filetism), - păpuşarii sistemului obscur, moştenit din regim în regim, care travestesc varii "servicii" în "serviciul patriei". "Servim patria!" era, cândva, strigătul fals (contextual) care se auzea din când în când în cazărmile comunismului. Suveranismul lipsit de raţiune, inclusiv de "raţiunea existenţei statului" (raison d'État), e fratele autarhismului depresiv (izolaţionism economic) care sfârşeşte în sinucidere colectivă. Aceste strâmbe creaturi politice vor "salva" România de pe drumul, în sfârşit drept, pe care s-a angajat? Istoria şi creşterea organică a României după 1 Decembrie 1918 au fost până acum (cu excepţia parantezei comunist-suveraniste) natural pro-occidentale, întrucât civilizaţia fondată pe cultură creştină veritabilă a fost pentru raţiune mereu preferabilă barbariei jefuitoare şi socialismului criminal. La mulţi ani, României, românilor care o compun şi o slujesc discret patriotic, adică real!".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.12.2024, 15:34)
Sa explicam de ce Georgescu va castiga alegerile. Prin mesajul din The Spectator al lui Neil Clark, mult mai faimos si bine pregatit decat banescu,
"Ceilalți politicieni par să se axeze în special pe Ucraina și pe afirmarea loialității față de organizațiile supranaționale precum UE si NATO, în vreme ce Georgescu a spus limpede că singura lui preocupare este România. Asta înseamnă că este extremist de dreapta? Dacă e așa, atunci înseamnă că trăim într-o lume foarte bizară.
Cu cât ne uităm mai mult dincolo de titlurile de șoc și groază, cu atât înțelegem mai bine de ce Georgescu a câștigat. Ca mai peste tot în acest an, candidații partidelor de la putere au avut o prestație slabă. Din 2021, România este guvernată de o ”mare coaliție” între social-democrați și liberali. Niciunul dintre candidații acestor partide nu s-a calificat în turul final al prezidențialelor. Într-un fel, rezultatul candidaților PSD si PNL era previzibil, el înscriindu-se în tendințele din întreaga Europa. Însă votul de protest împotriva guvernării din România ar fi putut merge către alt candidat, nu neapărat către Georgescu. Dar el a vorbit pe limba milioanelor de cetățeni uitați de conducătorii țării. Limba aceasta este creștinismul. România este cea mai credincioasă țară europeană pe care am vizitat-o. Peste tot sunt biserici, de regulă foarte frumoase. Peste 80% din populație se identifică drept creștin-ortodocși și circa 5% sunt catolici.
Legăturile de familie sunt mai puternice decât în orice altă țară UE. Părinții și bunicii, copiii și nepoții sunt mereu pe primul plan. Georgescu, și el un creștin-ortodox credincios, știe asta și aici putem găsi o altă cheie a succesului său. Victoria lui Georgescu subliniază diferențele culturale dintre vocile elitelor din discursul occidental și Europa de Est mai credincioasă și mai orientată spre familie.
După ce a fost confirmată victoria lui Georgescu, lumea a fost informată, în stilul ”deplorabililor” lui Hillary Clinton, că pentru el au votat românii ”needucați”. Din nou, cei care sunt cei mai vocali susținători ai ”democrației” sunt și cei care recurg la insulte de fiecare dată când rezultatele democratice nu sunt pe placul lor. Este limpede că, în numele ”valorilor democratice”, românii nu trebuiau să voteze în acest fel.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.12.2024, 19:11)
Tu nu esti in pozitia sa il evaluezi pe Banescu si esti primul care jigneste cand o opinie nu este pe placul tau.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.12.2024, 21:05)
Asta ajunge?
Istoricul și publicistul clujean, Ionuț Țene îl acuză pe Vasile Bănescu de faptul că intenționează să demanteleze Biserica Ortodoxă din interior, că se exprimă într-un mod “complicat”, “alambicat” și că nu are „ absolut nimic cu credința și religiozitatea practicantă” : „În acest context am fost șocat la propriu, ca mirean ortodox, când am citit comunicatul Cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care este scris în stilul gregar și superficial al lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, care în ultimul timp s-a autoproclamat promotorul ideilor ”progresiste” absconse din biserica noastră, în rând cu duhul secularismului și lumescului contemporan. Mai mult, consider că este foarte grav ca un laic din biserică să aibă influență și putere mai mare decât ierarhii: episcopii și mitropoliții. De-a lungul anilor am sentimentul că mireanul Vasile Bănescu este cel care reprezintă BOR, nu episcopii, mitropoliții și patriarhul. După 34 de ani de la revoluție, un mirean și un laic vorbește tot mai des și mai răspicat public, dă directive, parcă în numele ierarhilor, ceea ce nu este firesc și nici statutar în biserica noastră creștină apostolică, unde episcopul este vasul și păstorul care împărtășește poporului credincios sfințenia Harulului Domnului Nostru Iisus Hristos. Mai mult, comunicatul Cancelariei BOR dat publicității recent m-a uimit din punct de vedere al legalității. Parcă este decupat din comunicatele secretariatului pentru culte al ultimului guvern comunist, Constantin Dăscălescu din 1989”.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.12.2024, 21:23)
Dar asta?
La începutul lunii martie, Cancelaria Sfântului Sinod anunţa reorganizarea Biroului de presă. „Întrucât opiniile personale ale domnului Vasile Bănescu nu sunt echivalentul unui comunicat de presă oficial al Patriarhiei Române, începând cu data de 1 martie 2024, comunicatele de presă ale Patriarhiei Române vor fi emise de Cancelaria Sfântului Sinod, până la reorganizarea Biroului de Presă al Patriarhiei Române”, a transmis atunci Cancelaria Sfântului Sinod.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2024, 01:30)
Asta-i parerea ta, eu cred exact opusul.