Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, astăzi, că pachetul de legi de modificare a legislaţiei privind securitatea naţională şi cibernetică este gata şi urmează ca săptămâna viitoare să se stabilească un calendar pentru adoptarea de urgenţă, menţionând că sunt modificări legate de mecanismele operative şi nu schimbări esenţiale, potrivit Agerpres.
"Cred că sunt gata proiectele, le-am discutat şi cu celelalte instituţii şi o să luăm, probabil, în discuţie săptămâna viitoare începerea unui parcurs de urgenţă. Nu sunt modificări importante, sunt modificări care să permită în situaţii de urgenţă, de exemplu, să facem diferite lucruri: este o lege legată de rezervele statului, una legată de funcţionarea în situaţii de urgenţă interinstituţional, care ţin de mecanisme operative", a afirmat Dîncu, la Parlament, întrebat când va fi aprobat în Parlament pachetul de legi de modificare în privinţa securităţii naţionale şi securităţii cibernetice.
El a adăugat că nu există schimbări esenţiale faţă de legea privind mobilizarea populaţiei pentru apărarea ţării.
"Nu avem prescripţii speciale, nu există schimbări esenţiale faţă de ce există în legea legată de mobilizarea populaţiei pentru apărarea patriei", a adăugat Dîncu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.02.2022, 19:49)
Ari primit ordin de la SUA si il executati, asa cum ati primit ordin sa ne saraciti prin inflatie si tot felul de biruri. In scimb resursele tarii sunt luate pe degeaba de catre cei din vest. PSD, PNL si UDMR tradatorii si mafioti.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2022, 09:59)
zi asta in limba engleza ...
:))))))