Vaticanul deschide, parţial, arhivele

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 27 iunie 2022

Vaticanul deschide, parţial, arhivele

Amatorii de istorie, secrete, comploturi au un motiv de satisfacţie, la doar câteva click-uri distanţă se află acum zeci de mii de documente rare. Vaticanul a pus online mii de scrisori adresate Papei Pius al XII-lea (1939-1958) de către evrei europeni care îi solicitau ajutorul în faţa persecuţiilor naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În total, aproximativ 40.000 de fişiere digitale repartizate în 170 de fonduri vor putea fi consultate pe site-ul Sfântului Scaun. În martie 2020, Vaticanul deschisese deja cercetătorilor 120 de fonduri şi serii de arhive istorice despre Pius al XII-lea, acuzat de unii că ar fi păstrat tăcerea în timpul exterminării a şase milioane de evrei. Această nouă punere la dispoziţia publicului, cerută de Papa Francisc, le va permite urmaşilor expeditorilor "să găsească urme ale rudelor lor în orice parte a lumii", a explicat monseniorul Paul Gallagher, responsabil cu relaţiile cu statele, într-un articol publicat de L'Osservatore Romano, cotidianul Vaticanului. Solicitările, venite din toată Europa, vizau obţinerea de vize sau de paşapoarte, obţinerea azilului, sprijinirea reunirii familiilor sau obţinerea de informaţii despre cei deja deportaţi. În unele cazuri, cei care scriu papei fac apel la ajutor pentru a fi eliberaţi din lagărele de concentrare. În cele mai multe cazuri însă, soarta celor care solicită ajutor rămâne necunoscută, a precizat Vaticanul. Într-o scrisoare din 1942, un student german în vârstă de 23 de ani explică că încearcă să evadeze dintr-un lagăr de concentrare din Spania. "Există puţine speranţe pentru cei care nu au niciun ajutor extern", scria el. Arhivele nu dezvăluie nicio altă informaţie despre acesta, însă potrivit cercetărilor efectuate de United States Holocaust Memorial Museum din Washington, D.C., el a fost eliberat la un an după scrisoarea sa şi s-a stabilit în cele din urmă în California, a precizat Vaticanul. Deschiderea acestor arhive, la o zi după audienţa acordată de Papa Francisc unei organizaţii evreieşti internaţionale, vine după decenii de presiuni din partea cercetătorilor şi a istoricilor divizaţi în legătură cu rolul Papei Pius al XII-lea în timpul Holocaustului. Vaticanul îi ia apărarea lui Pius al XII-lea, afirmând că acesta a salvat numeroşi evrei ascunzându-i în instituţii religioase şi că tăcerea sa a fost menită să nu le înrăutăţească situaţia.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb