VENEZUELA:  Aleşii opoziţiei, atacaţi de un grup înarmat pentru a fi împiedicaţi să ajungă în parlament

A.I.
Internaţional / 16 ianuarie 2020

Aleşii opoziţiei, atacaţi de un grup înarmat pentru a fi împiedicaţi să ajungă în parlament

Civili înarmaţi au atacat, miercuri, un convoi de autovehicule în care se aflau politicieni venezueleni de opoziţie care se îndreptau spre parlament, o acţiune care se înscrie în eforturile din ultimul timp ale preşedintelui Nicolas Maduro de a-l împiedica pe liderul opoziţiei Juan Guaido să prezideze asupra legislativului, relatează Reuters.

Potriviot sursei citate, o mulţime de indivizi au lovit maşinile cu răngi de fier şi conuri de semnalizare rutieră, reuşind să spargă geamul uneia dintre ele, potrivit unei înregistrări realizate de un membru al opoziţiei din interiorul maşinii. Convoiul a plecat apoi în viteză, urmărit de mai mulţi indivizi pe motocicletă, informează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al lui Guaido a declarat că patru politicieni ai opoziţiei erau în convoiul atacat, printre care şi Carlos Berrizbeitia, unul dintre vicepreşedinţii lui Guaido. Nimeni nu a fost rănit în incident, relatează Reuters.

Pe 5 ianuarie, soldaţii l-au împiedicat pe Guaido să intre în Parlament, iar Partidul socialist l-a ales pe Luis Parra şef al legislativului, ceea ce i-a permis lui Maduro să obţină controlul asupra singurei instituţii din Venezuela pe care nu o controla.

Aleşii opoziţiei l-au reales însă într-o reuniune separată pe Guaido şef al Adunării Naţionale, iar mai târziu el a venit la palatul legislativ pentru a prezida o adunare. Guaido l-a calificat pe Parra, care a ieşit din tabăra opoziţiei după ce a fost implicat într-un scandal de corupţie în decembrie, drept "trădător".

Juan Guaido va organiza sesiunea parlamentară programată pentru miercuri în suburbia El Hatillo, a anunţat pe Twitter Adunarea Naţională. "Nu vom risca vieţile parlamentarilor noştri", a declarat presei după atac Carlos Prosperi, unul dintre politicienii aflaţi în vehiculele din convoi.

Departamentul Trezoreriei din SUA a impus luni sancţiuni asupra lui Parra şi a şase dintre aliaţii săi, motivând că "au încercat să blocheze procesul democratic din Venezuela". Parra a condamnat sancţiunile şi le-a caracterizat drept un amestec al unei ţări străine în afacerile parlamentului din Venezuela.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb