Venituri în creştere cu 71% pentru IMPACT în primul trimestru din 2021

Comunicate de presă / 14 mai 2021

Venituri în creştere cu 71% pentru IMPACT în primul trimestru din 2021

Impact Developer & Contractor a înregistrat venituri de 39,3 milioane LEI din vânzarea de locuinţe în primele 3 luni ale anului 2021. Acestea sunt în creştere cu 71% faţă de perioada similară a anului trecut. Evoluţia se datorează creşterii numărului total de unităţi vândute, la 62 de unităţi, dintre care 76% reprezintă unităţi premium din ansamblul rezidenţial Luxuria Residence, conform unui comunicat remis redacţiie.

Pe lângă unităţile vândute, la 31 martie 2021, erau încheiate precontracte de vânzare-cumpărare şi rezervări pentru 226 de apartamente din proiectele din Bucuresti - Greenfield Băneasa si Luxuria Residence, respectiv Constanţa - Boreal Plus, în valoare de 125,9 milioane LEI, care se vor concretiza în venituri începând cu al doilea trimestru al anului.

În primele trei luni ale anului, activitatea Impact s-a concentrat pe extinderea ansamblului Greenfield Băneasa cu primele 544 apartamente din a patra fază de dezvoltare, finalizarea ultimelor 130 de apartamente din Luxuria Residence şi continuarea lucrărilor la primele 209 apartamente şi 18 vile ale ansamblului Boreal Plus din Constanţa. Tot în primul trimestru al acestui an, Impact şi-a continuat planurile de expansiune naţională, prin demararea procedurilor de obţinere a autorizaţiei de construcţie pentru 480 de apartamente în proiectul Greenfield Copou din Iaşi.

Pentru dezvoltarea proiectelor, compania a luat în considerare multiple soluţii de finanţare, de la emisiune de obligaţiuni la finanţări bancare şi emiterea de noi acţiuni. Astfel, la finalul lunii martie, Impact a listat pe piaţa principală a BVB o emisiune de obligaţiuni în valoare de 6,6 milioane EUR. Emisiunea cuprinde 13.163 de obligaţiuni denominate în euro, cu o maturitate de şase ani şi o valoare nominală de 500 euro/ obligaţiune. Obligaţiunile au fost emise la finalul lunii decembrie 2020 şi au o dobândă fixă de 6,40% p.a., plătibilă anual.

Tot în martie 2021, a fost listată la BVB prima societate de tip REIT (Real Estate Investment Trust), Star Residence Invest, dezvoltată de compania Impact. La momentul listării, Impact deţinea 22,38% din acţiunile REIT, iar Star Residence Invest avea un patrimoniu format din 14 apartamente şi 26 de parcări, acestea fiind în exploatare în baza unor contracte de închiriere pentru o perioadă de 5 ani, care asigură un randament brut de 11% / an.

Toate ansamblurile pe care Impact le are în dezvoltare sunt proiectate conform standardelor internaţionale de sustenabilitate şi conform criteriilor certificării BREEAM Excellent, pentru a oferi un nivel ridicat de calitate a locuirii şi a construcţiei. Mai mult, atât clădirile din Greenfield Copou, cât şi cele din viitoarele proiecte, vor avea un consum de energie aproape egal cu zero, respectând noul standard în construcţia de locuinţe nZEB (Nearly Zero Energy Building), ce presupune un design sustenabil, tehnici de economisire a energiei şi utilizarea de energie regenerabilă.

"Rezultatele obţinute în primele luni ale acestui an confirmă atractivitatea conceptului de locuire premium, dar şi interesul în creştere al cumpărătorilor pentru achiziţia unei locuinţe cu eficienţă energetică sporită, Luxuria Residence fiind în acest moment singurul proiect rezidenţial din Bucureşti certificat BREEAM Excellent. Sustenabilitatea este un aspect prioritar urmărit în activitatea de dezvoltare din perioada următoare, scopul nostru fiind să creăm valoare pentru clienţii noştri şi, în acelaşi timp, să avem un impact pozitiv asupra mediului şi a societăţii", a declarat Tinu Sebeşanu, CEO Impact Developer & Contractor.

Implicată activ în proiecte de responsabilitate socială, compania Impact a avansat în această perioadă mai multe proiecte în domenii variate, de la educaţie, transport public, la utilităţi şi mediu. Cel mai complex proiect iniţiat de dezvoltator în ultimul an, proiectul pentru şcoală şi gradiniţă publică în cadrul Greenfield Băneasa, a fost aprobat în primul trimestru al anului de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Acesta are termen de finalizare în 24 de luni şi presupune un centru educaţional complet, ultramodern, pentru copiii care locuiesc în zona de nord a capitalei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb