Veniturile Orange România au crescut cu 3,2% în nouă luni

Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 23 octombrie 2015

Veniturile Orange România au crescut cu 3,2% în nouă luni

Veniturile Orange România au crescut cu 3,2% în primele nouă luni ale acestui an, la 697 de milioane de euro, în timp ce în trimestrul al treilea au avansat cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 243,2 milioane de euro, potrivit datelor publicate ieri de companie, citate de Mediafax.

La 30 septembrie 2015, Orange România avea 10.284.000 de clienţi, cu 79.000 mai mulţi comparativ cu trimestrul anterior.

Serviciul Orange TV a avut o evoluţie constantă atât în privinţa numărului de utilizatori, cât şi în cea a conţinutului şi inovaţiei. În prezent, peste 250.000 de abonaţi au acces la programele Orange pe televizor. De asemenea, portofoliul de canale a fost îmbunătăţit prin adăugarea de noi posturi TV.

În luna iulie a fost lansată o nouă versiune a aplicaţiei TV Go pentru Android, cu un design îmbunătăţit şi noi funcţionalităţi.

Traficul de internet mobil 4G a crescut cu 60% în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul al doilea şi de şase ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Orange deţine cea mai extinsă reţea 4G din România, cu o acoperire de 96% pentru populaţia urbană şi de 71% pentru populaţia la nivel naţional.

În trimestrul al treilea, numărul de smartphone-uri 4G vândute a fost aproape dublu comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar vânzările de tablete 4G au fost de patru ori mai mari.

Orange România este cel mai mare operator local de telefonie mobilă. Principalii concurenţi ai companiei sunt Vodafone România şi Telekom România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb