VERIFICĂRI LA ŞANTIERELE DIN CAPITALĂ:  Inspectorii municipali au aplicat sancţiuni în valoare de peste 280 de mii de lei

M.A.
Miscellanea #Construcţii / 31 ianuarie 2020

Gabriela Firea

Gabriela Firea

Primăria Capitalei a făcut verificări la 218 şantiere din Bucureşti, iar inspectorii municipali au aplicat 89 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totala de 280.500 de lei, potrivit News.ro.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat: "Am dispus intensificarea controalelor pentru verificarea şantierelor din Bucureşti, având în vedere că reducerea poluării aerului este una dintre ţintele noastre principale. Aplicăm în mod consecvent un plan multianual pentru acest deziderat, iar una dintre măsuri este ca şantierele de construcţii să respecte normele de igienă şi salubrizare în vigoare. Praful şi resturile generate de acest tip de activitate contribuie semnificativ la poluarea aerului din Capitală. În decurs de cinci zile, poliţiştii locali au verificat 218 şantiere urmărind aspectele ce tin de desfăşurarea acestora. S-au constatat şi nereguli, ca urmare au fost aplicate 89 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 282.500 de lei."

Potrivit sursei citate, cele mai multe amenzi, 46, au fost aplicate potrivit HCGMB 120/2010, privind adoptarea normelor de salubrizare şi igienizare ale municipiului Bucureşti.

Inspectorii au controlat activităţile de construire sau desfiinţare din incinta şantierelor, urmărindu-se, în special, modul în care sunt efectuate activităţile de spălare a suprafeţelor de lucru, de acoperire a pământului excavat sau de transport al acestuia. Curăţarea căilor de acces şi folosirea rampelor de spălare a anvelopelor autovehiculelor care au acces în respectivele şantiere au fost alte două activităţi vizate de reprezentanţii Direcţiei.

De asemenea, primăria Capitalei anunţă că acţiunea privind reducerea poluării în Capitală continuă, în susţinerea acesteia fiind implicate efective importante din cadrul Direcţiei Control a DGPLCMB - prin serviciile Transporturi si Utilităţi Publice, Control Salubritate, Control Ecologie si Protectia Mediului şi Control Lucrări Edilitare si Afişaj Stradal - dar şi din cadrul Direcţiei de Ordine Publică.

"Măsura este una dintre cele prevăzute în Planul integrat de îmbunătăţire a calităţii aerului din Bucureşti şi este aplicată în paralel cu proiecte de modernizare a transportului public, înnoirea flotei STB prin achiziţia de noi mijloace de transport (cu peste 50% din parcul activ), trecerea la o gestiune electronică a flotei STB, lansarea de aplicaţii mobile pentru transportul public, eliminarea din trafic a maşinilor poluante (programul de eco-vouchere), fluidizarea circulaţiei prin lucrări de infrastructură, introducerea în sistemul de management al traficului a intersecţiilor din Capitală (semaforizare inteligentă), crearea unei infrastructuri de incarcare a autoturismelor electrice, încurajarea transportului alternativ (vouchere pentru biciclete, realizarea de piste ciclabile, lansarea unor proiecte de car-sharing şi a autobuzelor şcolare) etc", a mai transmis Primăria Bucureşti.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dupa ce a tipat toata lumea, ne spune firea ca masurile fac parte din masterplan.. pana luna trecuta nu era masterplan? Ca orice om normal din oras vede praful de un deget peste tot, datorita mizeriei facute de santiere si lipsei de curatenie pe strazi... Am vazut si primariide sector ca o sa spele strazile cu sampon etc. La fel si astia, in ce oras traiau?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb