Viaţa la păcănele

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 29 august 2023

Cătălin Avramescu

Dacă citiţi acest editorial, aveţi noroc. Aveţi ochi, mâini şi picioare. Dacă eu am reuşit să îl termin, şi eu am noroc. Sunt întreg şi sănătos - mulţumesc de întrebare. Problema este chiar asta. În România, trebuie să ai noroc să ajungi întreg acasă. Ceva normal a devenit o loterie.

Din păcate, unii nu au mai ajuns acasă. Un şofer drogat a intrat într-un grup de tineri, după care a fugit. A ucis doi dintre ei. O şoferiţă, drogată, a ucis un copil de trei ani. Un individ, beat, s-a urcat la volan şi a ucis trei oameni. Cu ce au greşit victimele acestor iresponsabili?

Ele? cu nimic. Unii ar spune că a fost o "întâmplare nefericită". Dar nu e nimic întâmplător că viaţa oamenilor este jucată ca la "păcănele" pe şoselele naţiunii. Luaţi cazul de pe Litoral. Drogatul a fost oprit de două ori de Poliţie în acea noapte. Maşina nu avea RCA. Şi totuşi a fost lăsat să plece. Dacă eram eu sau dumneavoastră credeţi că Poliţia vă mai dădea voie să ne urcăm la volan dacă maşina nu avea asigurare RCA?

La Crevedia, zilele trecute, a explodat o staţie GPL. Doi morţi (până acum) şi zeci de răniţi. "Ghinion!" - după cum ar spune oracolul de la Cotroceni. Dar nici aici nu este nimic întâmplător. Staţia respectivă funcţiona din 2020 fără autorizaţii. Instituţiile statului ştiau foarte bine situaţia. Însă niciuna nu a făcut nimic.

Corectez. Problema nu este doar că nu au făcut nimic. Ce reiese clar din asemenea întâmplări este că "instituţiile", de fapt, au asigurat "acoperirea" făptaşilor. Cazul drogatului de pe Litoral este tipic. A avut probleme cu legea de la... 13 ani, când a fost anchetat pentru deţinere de canabis. În seara când a băgat în pământ doi tineri, a fost găsit cu droguri în maşină. Dar a fost eliberat. I s-a dat drumul chiar dacă era şi subiectul unei plângeri telefonice, pentru că ambala motorul maşinii, deranjând locatarii din zonă. Un agent de Poliţie a observat şi că individul conducea periculos. Se pare că a vrut să plece în urmărire, dar a fost oprit de un superior. Observaţi un tipar? Într-o ţară normală, insul ar fi ajuns în cătuşe înainte să aibă ocazia să dea peste cineva. Aici Poliţia l-a protejat de plângerile celor din jur.

După o săptămână de coşmar, s-a mişcat şi Preşedintele. În stilul său caracteristic. Sub presiunea opiniei publice, s-a dus încet la calculator. A apăsat pe câteva taste şi a postat un scurt mesaj în care a spus că "trebuie să se ia măsuri". Apoi s-a întors, presupun, pe plaja "specială" de la Neptun. Omul este într-o vacanţă-mamut. În fond, e penultima dată când face o vară la vila prezidenţială, cum să scapi o asemenea ocazie?

Parlamentarii din "arcul guvernamental" au, la rândul lor, preocupări mai aparte. Câţiva s-au trezit să avanseze un proiect de legalizare a "drogurilor uşoare". Asta trebuia în România acum?

Să ne întoarcem puţin la cazul drogatului cu Mercedes. Individul se afişa pe reţelele de socializare lăudându-se cu drogurile consumate. Făcea paradă cu "pastilele" pe care le deţinea şi încărca fotografii în care apare într-un tricou inscripţionat "Drogurile sunt viaţa mea". Din păcate, moartea altora.

Ministrul de Interne, după exemplul şefului său suprem, a "spălat putina". A spus că e "preocupat". A demis câţiva acari Păun. Nicio demitere la vârful Poliţiei sau al Internelor. De ce să deranjezi? Omul este un consensualist, după modelul patentat la Sibiu.

Nici dinspre PSD nu vedem un semn că cineva îşi asumă responsabilitatea. Staţia GPL care a explodat la Crevedia era a fiului unui primar PSD. Întrebat de presă, Marcel Ciolacu s-a zbârlit... la presă. Nu avea de unde să ştie de afacerile fiecărui primar PSD din ţară - pretinde Ciolacu. Corect. Dar rămâne problema că mulţi politicieni, inclusiv de la PSD, au afaceri exact de acest gen. Ei înşişi, sau pe "membri de familie". Despre asta cred că Ciolacu ştie ceva.

Dar nici el nu face nimic. Autorităţile, mai ales cele locale, asigură "cadrul" pentru ca tot felul de borfaşi să fenteze legea. Iar rezultatul, pentru noi, este că viaţa cotidiană decade în haos. Dacă ajungi sau nu seara acasă şi nu sfârşeşti ziua pe o targă ţine doar de hazard.

Chiar în timp ce scriu aceste rânduri, 57 de arşi în catastrofa de la Crevedia se zbat pentru viaţă în spital. Înţeleg că în toată România nu sunt decât 4 (patru) locuri pentru cazurile foarte grave, care au nevoie de dotări speciale. Aşa că unii vor fi transferaţi în străinătate.

Milioane de concetăţeni nu au mai aşteptat să ardă de vii sau să fie călcaţi cu maşina, la întâmplare, pe stradă. S-au transferat ei în străinătate, cu familiile, să trăiască în ţări unde Poliţia chiar răspunde la apeluri şi unde şoferii nu sunt eliberaţi după ce se dau jos din maşini care duhnesc a haşiş.

În România, sistemul merge. Ca în reclamele acelea de la televizor, unii au tras lozul câştigător. Iată primarul din Caracal. Oraşul e sărac, dar personajul e prosper. 11 (unsprezece) apartamente, două case, opt terenuri, opere de artă, sute de mii de euro (declaraţi). Bingo!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7170
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3244
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9713
Gram de aur (XAU)Gram de aur397.9899

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb