VICTOR GRIGORESCU, MINISTERUL ENERGIEI: "Trebuie să rezolvăm problema scăderii rezervelor de ţiţei şi gaze"

ANDREI MURGULEŢ
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 13 octombrie 2016

"Trebuie să rezolvăm problema scăderii rezervelor de ţiţei şi gaze"

Ţara noastră trebuie să înceapă să rezolve, chiar de mâine dimineaţă, problema scăderii rezervelor de ţiţei şi gaze, întrucât proiectele petroliere necesită o perioadă lungă de timp pentru a fi dezvoltate, a declarat, ieri, Victor Grigorescu, ministrul Energiei, în cadrul unei conferinţe.

Domnia sa a precizat că România trebuie să fie conştientă că există un proces continuu în anii care vin de a înlocui resursele existente cu altele, fie cu acelaşi tip de resurse, des-chizând o nouă rundă pe partea de explorări de gaze şi petrol, fie cu alte resurse, poate în 15-20 de ani.

Domnul Grigorescu a susţinut: "Toate analizele arată că, la momentul actual, ne îndreptăm către o scădere pe termen mediu şi lung a producţiei de resurse energetice, făcând referire la partea de ţiţei, dar şi la partea de gaze. La prima vedere, cineva ar putea să spună că este un lucru rău şi că România va rămâne fără resurse, ceea ce înseamnă că noi am investit foarte puţin în explorare. Pentru că am făcut prea puţină explorare, astfel încât să avem o imagine exactă, faptul că rezervele dovedite urmează un curs descrescător, toate aceste lucruri înseamnă că trebuie să ne concentrăm foarte mult pe această zonă".

Având în vedere investiţiile viitoa-re în sectorul energetic, ministrul Energiei a spus că, în mod cert, o mare parte din bani vor fi atraşi din piaţa privată: "Dacă vorbim de organizarea acestei finanţări este clar că un lucru esenţial este rata de împrumut. Când vorbim de investiţii care se amortizează pe termen lung, 0,5% în plus sau în minus la dobândă înseamnă enorm".

Acesta a mai menţionat că, dacă România îşi va păstra credibilitatea pentru a avea o rată de împrumut decentă, modernizarea sectorului energetic va fi de succes şi, dacă ţara noastră ar avea politici stabile şi credibilitate, efortul pe termen lung va fi unul sustenabil.

Victor Grigorescu a adăugat: "Trebuie să arătăm că lipsa de coerenţă translatată în condiţiile financiare de la rate de împrumut la costurile anumitor tehnologii are un efect direct asupra stabilităţii noastre pe termen lung.(...) Altfel vom trans-forma proiecte viabile în dezastre economice".

Potrivit datelor Asociaţiei Româ-ne a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA), publicate la mijlocul lunii septembrie, rezervele dovedite de gaze ale României se vor epuiza în următorii 9 ani, iar cele de ţiţei în 12 ani, dacă nu vor fi făcute investiţii pentru noi descoperiri de hidrocarburi.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. bine ca ANRM se face ca ploua si uita sa scoata la licitatie de multi ani perimetre noi, iar romgaz nu-si face investitiile bugetate, iar ministrul energiei ne face teoria chibritului; intre timp, Prospectiuni a ajuns in insolventa pentru ca nu are de lucru, iar dupa ce da faliment, va veni NIS si MOL sa ne faca harta geologica

    nu trebuie sa mai fie facuta nici o investitie in explorare din cel putin 2 motive

    1. este posibil sa nu fie gasit nimic viabil ptr explorare , ex poloniei cu gazele de sist este f bun, bani aruncati degeaba cind era mai bine sa fie facut altceva mai util cu ei 

    2.chiar daca va fi gasit ceva mai cistigam putin timp , este doar aminarea inevitabilului

    romania trebuia demult sa faca ceva in acest sens ,acum este cam tirziu , noi trebuie sa ne oregatim ptr epoca posthidrocarburi si sa eficientizam cit se poate consumul a ce mai este, eliminata risipa, populatia trebuie sa fie informata ptr f posibile rationalizari in anii care vin si nu tinuta ca in puf , chiar trebuie sa zica cineva aceste lucruri de bun simt sau aveti nevoie de consultanta?  

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb