--------------
Actualizare 17:40 Nuland, SUA: "Avem un parteneriat prin care pregătim procurorii să trimită în judecată cazurile de corupţie"
În România, SUA are un parteneriat prin care pregăteşte procurorii să identifice, să investigheze şi să trimită în judecată cazurile de corupţie, potrivit asistentului Secretarului de Stat al SUA, privind Europa şi Eurasia, Victoria Nuland.
Într-un mesaj publicat pe pagina de facebook a Ambasadei SUA la Bucureşti, Nuland afirmă: "Corupţia rămâne o problemă în această regiune. Slăbeşte democraţiile, creşte şomajul şi tulburările civile. Deschide vulnerabilităţi pe care autocraţii, statele petrolifere şi extremiştii violenţi le exploatează, deschizând uşi prin care cumpără politicieni, subminează guvernarea democratică şi statul de drept. Pentru a limita acţiunea forţelor anti-democratice, SUA parteneriază cu Europa Centrală şi de Est în Emerging Donor Challenge Fund".
(A.C.)
----------------
Actualizare 15:34 Iohannis îşi menţine poziţia cu privire la demisia lui Ponta
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, în cadrul unei declaraţii de presă comune cu premierul Spaniei, Mariano Rajoy, că îşi menţine poziţia exprimată pe 5 iunie de a-i cere demisia premierului Victor Ponta.
"Punctul meu de vedere e cunoscut din 5 iunie, îmi menţin acea evaluare, în rest cred că azi e bine să ne concentrăm pe relaţia cu Spania. Vom colabora instituţional, ca să nu las în suspans această chestiune", a spus preşedintele Klaus Iohannis.
Întrebat ce s-ar întâmpla în Spania dacă un membru al guvernului ar fi pus sub acuzare, Rajoy a răspuns: "Este o întrebare care are o dublă intenţie. Eu am avut norocul ca niciun procuror să îl fi acuzat pe un membru al Guvernului. Nu vreau să existe acea posibilitate".
---
Actualizare 15:08 Oprea spune că actuala coaliţie continuă, iar Ponta nu va demisiona de la Guvern "sub nicio formă"
Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, luni, la finalul şedinţei coaliţiei, că actuala formulă de guvernare va continua şi că nu se pune problema ca Victor Ponta să demisioneze din funcţia de prim-ministru.
Oprea a spus că actuala coaliţie va continua în formula de până acum. Întrebat de ziarişti dacă, în cadrul şedinţei, Victor Ponta şi-a manifestat intenţia de a demisiona de la şefia guvernului, el a precizat: "Sub nicio formă".
De asemenea, întrebat dacă a plecat supărat din şedinţa coaliţiei, Oprea a răspuns: "Nu, sunt foarte vesel. S-a terminat (şedinţa coaliţiei-n. red).
sedinta.
Oprea a negat şi că ar exista neînţelegeri legate de declaraţiile lui Liviu Dragnea, care ceruse săptămâna trecută clarificări în relaţia cu UNPR. "Nu există nicio neînţelegere, întrebaţi-l pe Dragnea".
Înaintea şedinţei, preşedintele UNPR declara că nu este nicio problemă în coaliţie, iar UNPR îl susţine pe premierul Ponta şi rămâne în coaliţie cu acesta şi cu PSD.
"Eu cred că este o problema falsă. Eu cred că nu e nimic, suntem oameni serioşi. Îl susţin pe Victor Ponta total, atât ca prim-ministru - acum am înţeles că s-a autosupendat, am înţeles această situaţie. El este prietenul meu, este aliatul meu, este un om pe care îl respect foarte mult şi este decizia lui personală, pe care eu o respect", a spus liderul UNPR.
Gabriel Oprea a subliniat că a semnat împreună cu Victor Ponta solicitarea adresată preşedintelui Iohannis pentru reluarea atribuţiilor actualului prim-ministru şi a arătat că UNPR va rămâne în coaliţia de guvernare.
"Îl sprijin pe Victor Ponta, prim-ministru al României, suntem în alianţă cu PSD. Rămânem în coaliţie cu Victor Ponta, prim-ministru al României", a arătat Gabriel Oprea.
---
Actualizare 15:00 Firea: "Ar fi o greşeală ca Victor Ponta să-şi dea demisia din funcţia de premier"
Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a declarat, luni, înaintea şedinţei coaliţiei de guvernare, că liderii social-democraţi nu au fost informaţii cu privire la vreo intenţie a lui Victor Ponta de a demisiona din funcţia de prim-ministru, fapt care ar fi o greşeală din partea premierului.
"Sub nicio formă premierul Victor Ponta nu va demisiona din funcţia de prim-ministru, deci nu are de ce să ne informeze cu privire la o demisie. Ar fi o mare pierdere şi aceea ar fi într-adevăr o greşeală", a declarat Firea, întrebată dacă premierul Ponta a informat conducerea PSD cu privire la o astfel de intenţie.
---
Actualizare 14:52 Plumb: "Cine nu joacă în echipă, joacă pentru adversari"
Social-democraţii care nu înţeleg că este nevoie de unitate în partid fac jocurile adversarilor politici, susţine preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, adăugând că un congres nu ar face altceva decât să pună în pericol guvernarea PSD.
"PSD trebuie să acţioneze că o echipă. Cine nu înţelege asta joacă pentru adversarii politici. Nu ne trebuie congrese acum, nu trebuie să punem în pericol prezenţa la guvernare. În toate momentele sale importante, PSD s-a comportat că o echipa. Asta trebuie să se întâmple şi acum. Astăzi, PSD e condus de o echipa solidă; trebuie să acţionăm şi în continuare că o echipa - nu să ne
atacăm unii pe alţii. Dezbinarea ar fi un avantaj nesperat doar pentru adversarii noştri", susţine Rovana Plumb, potrivit unui comunicat de presă.
Plumb mai spune că, potrivit statutului, preşedintele Consiliului Naţional asigura conducerea partidului pentru orice perioada de interimat, între Congrese, ea referindu-se astfel la declaraţiile lui Liviu Dragnea, potrivit cărora Comitetul Executiv al partidului ar trebui să decidă ce se întâmplă cu locul rămas liber prin retragerea lui Ponta de la şefia formaţiunii.
"Cei care vorbesc despre organizarea unui congres acum nu se raportează la binele PSD, ci la speranţele oponenţilor noştri. Nu avem de ce să organizăm congrese prin care să facem jocurile adversarilor PSD, pentru că riscăm că, pe parcurs, să pierdem guvernarea dar şi aliaţii pe care îi avem. Iar de câştigat nu am câştiga nimic", mai spune Plumb, insistând asupra faptului că prioritară este continuarea guvernării.
---
Actualizare 14:20 Iliescu: "Retragerea lui Ponta este o greşeală, trebuia un dialog cu conducerea colectivă a PSD"
Retragerea lui Victor Ponta de la conducerea PSD este o "greşeală", acesta trebuind să aibă mai întâi un dialog cu "conducerea colectivă a partidului", a declarat, luni, pentru gandul.info, preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu.
"Era firesc ca el să aibă întâi un dialog cu conducerea colectivă a partidului şi să urmeze această decizie personală printr-o consultare, ceea ce n-a făcut-o şi nu este bine. Fără îndoială este o greşeală din partea lui Victor Ponta. Era firesc să existe o deliberare, cel puţin în executivul său, nu a fost bine, nu a fost bine", a spus Iliescu.
Preşedintele de onoare al PSD a precizat că nu a avunt o discuţie cu Victor Ponta pe acest subiect, dar că aşteaptă să aibă un dialog cu acesta. Cu toate acestea, Iliescu a răspuns fără echivoc că nu doreşte să se mai implice în conducerea partidului.
"Este un moment de cumpănă care îl priveşte pe el pe de o parte, dar şi conducerea partidului care ar trebui să reflecteze asupra modului în care va acţiona în continuare. Nu, nici vorbă, sunt deja ani care mă despart ca generaţie, dar sunt alături de partid şi conducerea sa, sunt sigur că se vor găsi soluţii pentru a ieşi din acest moment de cumpănă. Trebuie neapărat să fie un forum de dezbatere a acestei situaţii, prima dată în conducerea restrânsă şi apoi într-un forum mai larg. Nu ştiu dacă o să fie nevoie de Congres, este o chestiune care trebuie deliberată în cadrul Comitetului Executiv. Nu mi-a spus nimic Ponta", a mai spus Iliescu, pentru gandul.info,
Potrivit acestuia, în clipa de faţă este o "situaţie nefirească în PSD" şi că aceasta trebuie "judecată cu toată atenţia".
---
Actualizare 14:16 Dragnea: "Nu există preşedinte interimar la PSD, Victor Ponta şi-a dat demisia şi este un loc gol"
Coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că funcţia de preşedinte interimar, pe care ar ocupa-o în continuare Rovana Plumb după "demisia" lui Victor Ponta de la şefia PSD, nu există în partid, ci doar un "loc gol" în privinţa căruia trebuie să decidă Comitetul Executiv PSD
"PSD nu este un partid care poate fi condus prin delegare, e un partid mare, un partid aşezat. Acum este nevoie de o legitimare în Comitetul Executiv Naţional. Nu există nimeni în funcţia de preşedinte interimar, deci noi nu avem preşedinte interimar, avem preşedinte care şi-a dat demisia şi este un loc gol", a spus Liviu Dragnea.
El a arătat că cel mai târziu săptămâna viitoare ar trebui să aibă loc o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional al PSD.
Dragnea a mai spus că la şedinţa coaliţiei de luni speră să fie prezent şi Victor Ponta, care "să lămurească lucrurile în coaliţie, dacă sunt ceva lucruri de lămurit". "Sper ca după această întâlnire de azi, lucrurile să intre în normal", a mai spus Liviu Dragnea.
• Dragnea, despre retragerea lui Ponta de la şefia PSD: "Sper că o greşeală nu este urmată şi de a doua"
Coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că decizia lui Victor Ponta de a se retrage de la conducerea PSD a fost una personală şi şi-a exprimat speranţa că Ponta nu va face o a doua greşeală prin retragerea de la Guvern.
Liviu Dragnea a admis că au fost "vorbe" cu privire la retragerea lui Victor Ponta, dar nimeni nu a ştiut că a luat această decizie.
"Vorbe au fost, dar nu am ştiut că o va face el. N-a fost o decizie colectivă, ci o decizie personală, pe care o respectăm, dar, din păcate, partidul nu poate sta într-o situaţie ambiguă", a spus Dragnea.
El a opinat că un congres al PSD nu e o soluţie pentru că un congres poate să tulbure şi mai rău partidul şi şi-a exprimat speranţa că Ponta nu va face o a doua greşeală prin retragerea de la Guvern.
"Eu sper ca o greşeală nu este urmată şi de a doua greşeală. Eu aş fi vrut să n-o facă, dar îi respect decizia, îl înţeleg", a arătat Liviu Dragnea.
---
Actualizare 13:52 Florin Iordache: "Biroul permanent solicită CCR respingerea sesizării PNL privind dosarul lui Ponta"
Biroul permanent (Bp) al Camerei Deputaţilor solicită Curţii Constituţionale a României (CCR) să respingă sesizarea grupului parlamentar PNL privind neconstituţionalitatea art.157 alin.7 din regulamentul acestui for legislativ şi hotărârea prin care nu s-a început urmărirea penală în cazul deputatului Victor Ponta, pentru că această sesizare nu se susţine, a declarat, luni, social-democratul Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei.
"În urma discuţiilor şi votului pe care l-am dat astăzi în Biroul permanent, cu unanimitate de voturi am răspuns şi punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor este acela că această sesizare a grupului PNL nu se susţine şi solicităm să fie respinsă prin hotărâre de către CCR. E punctul de vedere al Camerei Deputaţilor la această sesizare a grupului PNL", a precizat Iordache, după şedinţa Bp.
El a adăugat că atât hotărârea în cauză, cât şi articolul incriminat din Regulamentul Camerei Deputaţilor nu au nimic neconstituţional.
"Nu ne-am legat de termen. Aşa cum ştiţi, hotărârile Camerei pot fi oricând contestate la Curte. Noi ne-am legat de faptul că această hotărâre, cât şi regulamentul nu au nimic neconstituţional. Curtea Constituţională stabileşte foarte clar că numai Camera Deputaţilor şi Senatul pot cere începerea urmăririi penale în cazul unui deputat sau senator care are calitatea de actual sau fost ministru, urmând ca prin regulament să stabilească procedura. Noi prin regulament, prin acest 157 alin.7 - deci practic tot art. 157 -, stabilim procedura prin care se poate începe urmărirea penală în cazul unui actual sau fost ministru", a susţinut vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.
---
Actualizare 12:11
Procurorii DNA au pus în mişcare acţiunea penală împotriva premierului Victor Ponta în dosarul Turceni-Rovinari, schimbând statulul acestuia din suspect în inculpat.
Astfel, DNA îl acuză oficial pe Ponta de fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, în perioada în care era avocat
DNA a dispus, de asemenea, instituirea măsurii asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ce îi aparţin lui Ponta.
Sursele din presă transmit că premierul nu a dorit să facă declaraţii în faţa procurorilor, astăzi, când a fost audiat.
---
Actualizare 11:35
Premierul Victor Ponta a anunţat luni, la ieşirea de la sediul DNA, că procurorul a dispus în dosarul său o expertiză financiar-contabilă, care va fi gata în august.
El a menţionat că va reveni la DNA după finalizarea experizei. Premierul le-a reproşat jurnaliştilor prezenţi că i-au rupt o cârje, moment în care agenţii SPP au acţionat mai ferm.
---
Actualizare 11:25 Conducerea Camerei Deputaţilor, convocată pentru dosarul lui Ponta
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a fost convocat, luni, la ora 12, urmând să discute contestaţia PNL la Curtea Constituţională cu privire la votul asupra urmăririi penale a lui Victor Ponta.
Vicepreşedintele Biroului Permanent, social-democratul Florin Iordache, a precizat că membrii conducerii Camerei Deputaţilor au fost chemaţi din vacanţă pentru a formula un punct de vedere cu privire la sesizarea pe care PNL a depus-o la Curtea Constituţională, în cazul votului referitor la cererea de urmărire penală a lui Victor Ponta, pentru conflict de interese.
PNL a anunţat, vineri, că a contestat la Curtea Constituţională votul din plenul Camerei Deputaţilor privind respingerea începerii urmăririi penale a lui Victor Ponta, pentru conflict de interese. Anunţul privind depunerea contestaţiei la CCR a fost făcut, vineri, de prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban. Curtea Constituţională a precizat că va discuta sesizarea PNL pe 15 iulie.
---
Actualizare 11:23 Ponta a plecat de la DNA
---
Actualizare 10:52
Premierul Victor Ponta a ajuns, în urmă cu câteva minute, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de fals în înscrisuri, spălare de bani şi complicitate la evaziune fiscală, el intrând în sediu în cârje.
Premierul a lipsit din ţară pentru mai bine de 20 de zile, fiind operat în Turcia, timp în care avocata sa a prezentat la DNA justificări medicale pentru care el nu a putut să se prezinte.
În drumul spre DNA, premierul anunţa, pe Facebook, "O ştire extraordinar de bună pentru Europa şi pentru România!", referindu-se la anunţul preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, privind faptul că nu va exista un Grexit.
---
Premierul Victor Ponta a anunţat duminică, printr-o scrisoare adresată liderilor social-democraţi şi postată pe Facebook, decizia de "a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere" în PSD, până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie.
" Există însă şi o situaţie nouă, specială, faţă de care trebuie să reacţionez: preşedintele PSD este anchetat de DNA (nu conteaza cum şi de ce!). Şi alţi colegi ai noştri au renunţat temporar la funcţiile politice pentru a-şi lămuri situaţia juridică. Iar eu nu pot să cer altora să facă un sacrificiu pe care eu nu sunt dispus să mi-l asum! Pentru a nu lăsa ca această situaţie să afecteze PSD, vă aduc la cunoştiinţă decizia mea de nu mai ocupa nicio funcţie de conducere în Partid până la momentul în care imi voi demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile aduse (în ce mă priveşte nu funcţionează prezumţia de nevinovăţie prevazută de Constituţie!)", se spune în mesajul adresat Rovanei Plumb, preşedintele CN al PSD , lui Andrei Dolineaschi, secretarul general al PSD, precum şi membrilor BPN, ai CeXN şi Consiliului Naţional al partidului, potrivit Mediafax.
De asemenea, Ponta spune că, dacă nu va avea nicio soluţie în justiţie, care să îi justifice nevinovăţia, "până la data congresului PSD", nu va mai candida la nicio funcţie şi va "lupta din simpla şi onoranta calitate de membru de partid".
"Sunt din 2002 membru PSD şi sunt convins că întreaga mea viaţă politică se va desfăşura doar alături de acest partid şi de valorile pe care le reprezintă. Vreau să vă mulţumesc încă o dată dvs. şi tuturor membrilor PSD pentru onoarea suprema pe care mi-aţi făcut-o în 20 Februarie 2010 atunci când m-aţi ales ca lider al vostru. Deşi erau momente cumplit de grele pentru partid şi pentru ţară, am reuşit în peste 5 ani de bătălii politice să îndeplinim cele mai multe din aşteptările românilor care ne-au votat. Aţi fost mereu alături de mine, iar solidaritatea noastra ca echipă de conducere a PSD a fost un element determinant", se mai spune în mesajul lui Ponta.
Ponta face şi o proiecţie a anului 2016, "un an extrem de important pentru PSD şi pentru România"
"Bătălia va fi foarte dură pentru că, iată, toţi cei care au slujit şi au reprezentat Regimul Băsescu revin azi în funcţii şi fac ceea ce ştiu alături de Klaus Iohannis. Iar cei care în mod naiv credeau în noiembrie că «şi-au luat ţara inapoi» încep să înţeleagă că, de fapt, altţi au profitat de ei ca să puna iar stăpânire pe România!", susţine Ponta.
Ponta mai spune că PSD a fost singurul partid în care a activat politic, pe care îl "iubeşte" şi cu care se va "mândri" mereu.
"Nu am considerat niciodată că poziţia sau funcţia mea personală sunt mai importante decât imaginea şi performanţa partidului", remarcă premierul.
"Şi cred cu tărie ca Guvernarea alături de UNPR şi ALDE este performantă şi în folosul Romaniei. Iar toată energia şi puterea mea le voi dedica actului de guvernare", se mai spune în mesajul premierului Ponta către conducerea PSD.
În mesaj, adresarea lui Ponta către conducerea PSD este:"Stimaţi colegi, prieteni şi camarazi politici".
1. Blaga rezista
(mesaj trimis de eu în data de 13.07.2015, 11:20)
La fel si Boagiu si Orban
1.1. mesaj (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de zorro în data de 13.07.2015, 13:33)
N-o uitati pe Roberta
1.2. pictorial (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Richter în data de 13.07.2015, 18:05)
se duce si Euroins! s-a terminat cu sustinerea socialistilor europeni
2. fără titlu
(mesaj trimis de mmmm în data de 13.07.2015, 15:49)
Rares Bogdan e in Spania? Sau Puscalau? Sau Turcescu? Nu e vorba de un ministru oarecare, e vorba de primul ministru ceea ce inseamna schimbarea unui intreg guvern.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.07.2015, 17:23)
Cui ii pasa de prostanacul de R. Bogdan? Snob mai mare ca ala nu am vazut. Gadea este modest si sincer prin comparatie.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de van în data de 13.07.2015, 17:44)
"Predicatorul protestant Gadea" ??? Unul din cei mai mitoman ziarist.... Pentru aceasta-i da Voiculescu 7000 Euro..
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.07.2015, 22:33)
Cel mai mitoman este r bogdan.