Victor Ponta îşi creează imaginea candidatului "la nevoie"

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 13 mai 2014

Victor Ponta îşi creează imaginea candidatului "la nevoie"

Premierul Victor Ponta nu mai ratează nicio ocazie să susţină că, în cazul în care interesele partidului o cer, el va candida la alegerile prezidenţiale. În PSD, însă, toată lumea este absolut convinsă că Victor Ponta va candida indiferent de evoluţiile ulterioare ale scenei politice autohtone, dar că tot acest "dans" al declaraţiilor face parte dintr-o strategie bine pusă la punct.

Acuzat de şeful statului că îşi face campanie electorală în detrimentul candidaţilor pentru alegerile europarlamentare, care se vor desfăşura la sfârşitul acestei luni, premierul continuă să vorbească despre posibilitatea refacerii USL şi despre eventualul candidat la preşedinţie al USD. Victor Ponta susţine că încă îi aşteaptă pe liberali să refacă USL şi să revină la guvernare. Şeful Guvernului nu exclude ca, "la nevoie", să fie el candidatul USD, o altă variantă fiind legată de refacerea USL şi desemnarea unui candidat comun, împreună cu liberalii, care să fie acea persoană plasată cel mai bine în sondaje: "Varianta A, în care eu cred: după 25 mai, o să adreseze o invitaţie oficială PNL de a reveni în USL, la guvernare, şi în baza acordului USL să avem un candidat comun, cel mai bun candidat conform sondajelor. Varianta B: nu se poate acest lucru şi PNL merge singur şi separat, atunci PSD-PC-UNPR vom desemna candidatul care să meargă şi, evident, nu exclud ca, la nevoie, să fiu eu acela".

Până când va intra oficial în cursa pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni, premierul îşi continuă "războiul" cu preşedintele Băsescu: "Dacă Curtea Constituţională va decide, pe 21 mai, ceea ce sincer cred că ar fi de bun simţ şi constituţional, şi anume că preşedintele României nu are voie să participe activ în campanie electorală, iar după această decizie Traian Băsescu continuă să facă campanie electorală, a doua zi - eu vorbesc ca lider PSD - evident că vom depune cererea de suspendare. Dacă nu respectă decizia Curţii, nu doar că vom declanşa procedura de suspendare, dar vă garantez că, de data asta, niciun partener european - mă rog, o să fie nişte intelectuali de-ai domnului Băsescu care să ţipe - dar nu-l va apăra absolut nimeni (...) Să îţi pui un trening, probabil adus pe contrabandă de la turci, în ciorapi şi cu un tricou şi aşa, cocârjat, să stai lângă o doamnă cu un tricou.... Eu nu mă aştept ca, indiferent care va fi decizia Curţii, Băsescu să devină deodată, la bătrâneţe, în ultimele luni, un preşedinte serios. Eu mă aştept, însă - şi acesta a fost sensul în care am făcut sesizarea la Curtea Constituţională - să stabilim nişte reguli, care altfel erau implicite şi respectate şi de Ion Iliescu, şi de Emil Constantinescu, nişte reguli de bun-simţ pentru viitorul preşedinte, prim-ministru, demnitari".

Şi cum candidatura este mai sigură decât o arată unele declaraţii, Victor Ponta vorbeşte de persoana pe care o va desemna ca prim-ministru după alegerile de la sfârşitul anului, precizând că aceasta nu va fi neapărat din PSD.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb