VICTOR PONTA: "Nu aş recomanda investiţiile bursiere mamei mele, ci tinerilor activi cu venituri peste medie"

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 octombrie 2016

"Nu aş recomanda investiţiile bursiere mamei mele, ci tinerilor activi cu venituri peste medie"

"În 2017, Guvernul ar trebui să listeze Hidroelectrica, Aeroportul Bucureşti şi Portul Constanţa"

"2017 este un an de răscruce - ori supravieţuim, ori ne mai prăbuşim o dată ca în 2009"

Fostul premier Victor Ponta consideră că viitorul Guvern ar trebui să îşi ia un angajament ferm să listeze Hidroelectrica, Aeroportul Bucureşti şi Portul Constanţa, în 2017.

În opinia sa, Hidroelectrica ar fi trebuit listată imediat ce a ieşit din insolvenţă.

Indiferent de problemele sale judiciare, de mandatul lui Victor Ponta se leagă cele mai recente listări de la Bursa de Valori Bucureşti - Romgaz şi Electrica -, fapt pe care reprezentanţii BVB nu l-au uitat, astfel că fostul premier a fost invitat, vineri, la deschiderea şedinţei de tranzacţionare, prin care a fost sărbătorită intrarea României pe lista de monitorizare a FTSE, în vederea trecerii la statutul de piaţă emergentă. Victor Ponta a răspuns la câteva întrebări, pentru ziarul "BURSA", însă a avut rugămintea ca acestea să fie legate de piaţa de capital.

Reporter: Aţi primit multe laude astăzi pentru că în mandatul dumneavoastră s-au făcut paşi pentru dezvoltarea pieţei de capital. Dumneavoastră aveţi investiţii personale la bursă?

Victor Ponta: Nu am investiţii personale, pentru că înafară de perioada în care am fost avocat, toată viaţa mea am fost slujbaş la stat. Însă am înţeles cât de important este pentru o economie sănătoasă să aibă o piaţă de capital dezvoltată.

Cred că echipa de aici, de la Bursa de Valori, pe care am cunoscut-o în mandatul de prim ministru - în frunte cu Ludvik Sobolewski (n.r. directorul general al BVB) şi Lucian Anghel (n.r. preşedintele BVB) - a făcut un lucru extraordinar. Cred cu adevărat în rolul pe care îl poate juca piaţa de capital în dezvoltarea economică a României.

Mai cred, de asemenea, că toate companiile de stat româneşti devin mai eficiente dacă sunt listate şi s-a dovedit lucrul acesta cu Transgaz, Transelectrica, Electrica... Se pot organiza şi pot să asigure locuri de muncă, profit şi dezvoltare pentru România, mult mai mult decât printr-o conducere strict politică.

Reporter: Dacă nu aţi fi avut restricţiile despre care vorbiţi, dumneavoastră înspre ce v-aţi întrepta banii? Credeţi că piaţa de capital poate fi o alternativă pentru investiţii, în condiţiile în care încrederea în bănci şi dobânzile sunt în scădere?

Victor Ponta: Categoric! Dacă vorbim de investiţii în piaţa de capital, din punctul meu de vedere, acestea sunt un instrument pentru acea parte dinamică a populaţiei. Totuşi, nu i-aş recomanda mamei mele să investească în piaţa de capital. De asemenea, nu le-aş recomanda bursa celor cu salariul minim pe economie.

În schimb cei tineri, activi, care au un venit peste medie - şi sub guvernarea noastră s-a creat o clasa de mijloc şi de oameni care lucrează în privat, care au venituri peste medie şi şi-au satisfăcut primele dorinţe naturale legate de o casă o maşină, de o anumită educaţie pentru copii - pot să aibă încredere să investească mai mult în piaţa românească decât în pieţele online de afară.

Reporter: Care este percepţia investitorilor faţă de România şi faţă de piaţa de capital din România, după cum aţi simţit-o în călătoriile pe care le-aţi făcut?

Victor Ponta: În 2012, era o ignoranţă totală. Investitorii nu prea ştiuau nici pe unde este România, nici ce se întâmplă în România. După aceea, a fost o perioadă de entuziasm. Am fost la Londra de două ori la listările companiilor româneşti, după care am avut întâlniri cu fonduri mari de investiţii, cu bănci de investiţii şi toţi îmi spuneau că au descoperit România, că îi interesează şi că vor stabilitate şi predictibilitate. Acum, există şi o parte negativă - toate scandalurile politico-judiciare din România. Noi nu ne dăm seama, pentru că ne batem aici între noi. Dar un bancher sau un şef de fond de investiţii din SUA, din Asia, dacă citeşte numai ştiri despre scandaluri politico-judiciare, în România, atunci îşi amână decizia de a intra în ţara noastră. Poate înţelegem că bătaia asta ne costă şi foarte mulţi bani.

Reporter: Ce consideraţi dumneavoastră că trebuie să facă BVB ca să fie mai vizibilă?

Victor Ponta: Bursa şi-a făcut treaba. Puteţi să mă întrebaţi ce ar trebui să facă Guvernul. Ar trebui să nu mai facă strategii, să nu mai ţină discursuri sforăitoare, care nu sunt însoţite de lucruri concrete şi să spună ceva pe înţelesul tuturor. Ar trebui să spună ceva concret, nu poveşti, cum ar fi: "În 2017, Guvernul va lista, în sfârşit, Hidroelectrica, care trebuia listată în 2016, Aeroportul Bucureşti şi Portul Constanţa". Trei obiective clare. Investitorii nu sunt interesaţi de discursuri politice, sunt interesaţi de lucruri concrete. Când noi le-am spus, în 2013, categoric că vom lista toate companiile din energie şi ne-am ţinut de cuvânt în 2014, a apărut imediat interesul şi s-a văzut şi în celelalte domenii. S-a văzut, de exemplu, în dobânda pe care am ajuns să o plătim pentru bondurile guvernamentale, în suprasubscriere, în încrederea în România per ansamblu.

Un alt lucru pe care ar trebui să îl facă viitorul Guvern - şi nici eu nu mi-am convins întotdeauna colegii de cabinet pe acest subiect -, ar fi să înţeleagă că listări simbolice, de numai 5%, fac mai mult rău decât bine. Nimeni nu crede că este o chestie serioasă. De ce să cumperi 5% dacă statul are 95%? Noi am listat Electrica, a rămas statul cu 49% şi nu cred că e nici o problemă asta.

Reporter: Unii analişti spun că, pentru a obţine un preţ bun pe Hidroelectrica, listarea ar mai trebui amânată, pentru ca investitorii să vadă cum se comportă un an - doi după insolvenţă.

Victor Ponta: Eu cred că trebuia listată anul acesta. Unii analişti greşesc şi au interese necurate. Hidroelectrica, în 2012, era în faliment, din cauza unui management politic defectuos. După părerea mea, insolvenţa a ţinut prea mult. Am apreciat lucrurile bune făcute de domnul Remus Borza, dar n-am apreciat faptul că a lungit prea mult insolvenţa, sigur şi din cauza contestaţiilor din instanţă. Hidroelectrica putea să fie listată şi a doua zi, după ieşirea din insolvenţă. Cred, în continuare, că cu cât se listează mai repede, este cu atât mai bine.

De ce? Pentru că Hidroelectrica este ca un bolnav care a fost foarte aproape să moară, a fost salvat, dar acum este tot în spital, nu umblă liber pe stradă. Fără o infuzie de capital, care nu poate să vină de la statul român, ci numai de la investitori privaţi. Piaţa energiei este din ce în ce mai dură, odată cu liberalizarea şi cu intrarea noastră în piaţa regională, şi dacă nu se face repede infuzia de "sânge proaspăt" în Hidroelectrica, s-ar putea ca momentul însănătoşirii să nu mai aibă loc.

Reporter: Cum vedeţi, în momentul acesta, situaţia macroeconomică?

Victor Ponta: Eu văd economia românească ca pe un avion, care a fost prăbuşit în 2009, a tot stat prin hangar la reparaţii şi, din 2013, am reuşit din nou să decolăm, cu motoare noi, cu elemente de siguranţă. Însă, în 2016, această economie românească a mers doar pe pilot automat. Din păcate, pilotul automat merge doar când este vreme bună dar, în acest moment, nu este vreme bună. Regiunea noastră este tulburată de probleme politice uriaşe, economice, Europa o duce foarte prost, economia mondială o duce foarte rău. Atunci, ar fi nevoie, pentru economia românească, să vină cineva să o tragă şi să o treacă de furtună şi să meargă în direcţia bună. Există două variante pentru 2017 - o lăsăm pe pilot automat şi eu cred că ne vom prăbuşi din nou, ca în 2009, sau să intervină nişte oameni care ştiu să conducă economia, aşa cum am intervenit noi cu ideea acelui pachet de reduceri de taxe din Codul Fiscal - a fost o intervenţie majoră, la momentul potrivit. Repet, avem două variante, ori ne prăbuşim, la anul, dacă o lăsăm (n.r. economia) aşa fără să facem nimic, ori se preia, din nou, manşa economiei şi se iau măsurile bune, de genul celor care s-au luat în 2013-2015, sau, oricum, măsuri adaptate la ceea ce se întâmplă în jur. Dacă nu vedem ce se întâmplă în jur, şi credem că totul e ca înainte, atunci ne prăbuşim sigur. Cel mai mare exportator din Europa, Germania, a pierdut, într-un an, 10% din exporturi. Cel mai mare partener al nostru din afara Uniuni Europene, Turcia, s-a reorientat din punct de vedere politic şi noi nu ne-am adaptat. Noi am deschis nişte pieţe - cum ar fi China. Am văzut că Guvernul actual se laudă că în 2015 au crescut exporturile în China şi în Ţările Arabe... Aşa este, problema este că trebuie întreţinute relaţiile, acelea sunt genul de relaţii pe care le întreţii politic. În plus, mă uit că în primii 100 de exportatori din România, 98 sunt firme străine şi două sunt româneşti, în primele 50 de firme din România vreo patru-cinci sunt româneşti, iar 45 sunt străine. Asta înseamnă că, în caz de furtună, nu ai nici un control asupra lor, străinii fug primii. De aceea spun că 2017 este un an de răscruce - ori supravieţuim, ori ne mai prăbuşim o dată ca în 2009 şi, apoi, iar ne chinuim să ne revenim.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. SI a patra in lume ca valoare a cresterii bursiere. Privatizarea Oltchim a fost apogeul competentei managerial a domnului Ponta. De fapt o lucrare in comun purtand semnaturile domnilor Ponta, Georgescu, Chitoiu, Chiritoiu. Niciunul dintre distinsii domnii nu au obsrvat ca pierderile au fost majorate de KPMG cu 900 milioane RON in engleza din anul 2009, odata cu prezentarea raportului financiar pe anul 2008:-)

    E usor sa privatizezi societati care au randamente de profituri mari ...cum este cazul ROMGAZ (peste 30 %}.Transelectrica etc.

    Ce a facut.. Ponta cu Oltchim Rm.Valcea ???,pentru care dintr-o luna intralta numai in esecuri. Adica abilitatea unei persoane pe functie atat de mare se vede cand intradevar ..salvezi o societate care se gaseste intr-un impas.Restul discutiilor sunt discutii politice se "gargare"deale-lui Ponta.

     

    SALUT PRIVATIZAREA DE SUCCES A NUCLEARELECTRICA!AȘTEPTĂM NOI TAXE DE STÂLP ȘI ALTE ȚEPE!!!

    Dupa articole pro-ruse acum ne bagati pe gat un articol cu un premier cel putin "patat"? Un plagiator dovedit, un incompetent?

    Ce sint alea "pieţele online de afară"? 

    Ce listari de succes a facut psd? Au pus pe taraba ceea ce avea pret. Dar de listarea "Aeroportul Bucureşti şi Portul Constanţa" de ce nu s-au ocupat? Se puteau bine, merci lista si acum 2-3 ani. Nu erau in insolventa ca si Hidroelectrica.

    Apropo: Oltchim cum mai merge? Ca si acolo dl. ex-prim a promis ceva dupa care a disparut in cucuruz! 

    1. cum a.fost posibil ca KPaMG sa greseasca prin evidentierea unei pierderi acumulate cu 900 de mililoane mai mare decat cea reala incepand cu raportarea financiara a anului 2008. Doamna Elena Andreea Manole pana de curand partner KPMG Moldova nu mai este de gas it. PE pagina de Internet bineinteles:-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb