Victoria lui Viktor Orban

După ce Ungariei i-au fost suspendate anul trecut fondurile europene, pe care Budapesta ar fi trebuit să le primească în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iată că acum, într-un mod aproape miraculos, Comisia Europeană îşi anulează propria sancţiune. Astfel încât, în a doua parte a acestei luni, Ungaria va putea accesa primele 13 miliarde de euro. Ce s-a întâmplat? De ce s-a sucit UE? Ce semnificaţie are această decizie pe termen lung?

Ungaria a fost sancţionată pentru politicile promovate de Viktor Orban privind conservarea familiei în forma ei tradiţională. Cu această ocazie, e bine să reţinem că, spre deosebire de România, ţara vecină se calificase pentru fondul de 20 de miliarde nerambursabili rezultaţi din PNRR încă de anul trecut. Guvernul Orban a decis că împotriva Ungariei s-a produs un abuz. Iar reacţia Executivului de la Budapesta a fost să ridice la nivel european două probleme de bun simţ. Prima se referă la modul în care sunt cheltuiţi banii europeni, taxat drept o dovadă de iresponsabilitate de către Executivul de la Budapesta. Motiv pentru care Viktor Orban nu a încetat să someze Comisia Europeană să dea socoteală pentru modul în care consumă fondurile comunitare. A doua obiecţie, tot de bun simţ, a fost formulată în termenii următori: Dacă UE este incapabilă să acorde fondurile solicitate către statele membre, cum se explică că acestor state li se solicită bani pentru ca UE să susţină un stat nemembru, respectiv Ucraina? Dar Orban nu a rămas doar la stadiul acesta al retoricii. A ameninţat - şi s-a ţinut de cuvânt - că în cazul în care Ungaria nu primeşte fondurile care i se cuvin îşi va utiliza dreptul de veto în ceea ce priveşte susţinerea financiară acordată Ucrainei. Şi iată că acest litigiu a fost în cele din urmă tranşat. În favoarea Ungariei.

Pentru o înţelegere mai largă şi mai profundă a proceselor care marchează în prezent Uniunea Europeană, este însă necesar să privim dincolo de Ungaria. Un stat care deseori a fost taxat drept oaia neagră a Uniunii Europene sau, şi mai grav, drept un aliat al lui Vladimir Putin. Şi în orice caz FIDESZ-ul este privit de către progresişti drept un partid radical şi, în câteva privinţe, extremist. Ungaria a încetat să mai fie singurul stat de tip suveranist din Uniunea Europeană. Adică care-şi apără cu îndârjire tot ceea ce consideră că face parte din identitatea şi din interesul său naţional. Cu ceva vreme în urmă, un alt partid european, taxat de aceiaşi progresişti drept extremist, cel condus de Giorgia Meloni, a câştigat alegerile în Italia. Ulterior s-a dovedit că respectivul partid nu este nici extremist, nici pro-putinist şi nici măcar anti-UE, deşi doreşte pe bună dreptate o reformă a acestei asocieri de state. În Slovacia a câştigat alegerile zilele trecute un alt partid taxat anterior în acelaşi fel. În felul acesta tabăra suveraniştilor începe să dispună de o importantă masă critică. Evenimente extrem de interesante în acest sens vor avea loc în curând şi în Austria, unde un alt important lider politic taxat drept extremist, Harald Vilimsky, a obţinut în sondaje nu mai puţin de 30% din favorabilitate şi probabil va veni la putere. Şi acest lider cere reformarea imediată şi radicală a Uniunii Europene. Nu desfiinţarea, ci întărirea ei printr-un proces intern de democratizare. Se manifestă împotriva poziţiei adoptate de cancelarul Austriei în ceea ce priveşte neacordarea pentru România şi Bulgaria a accesului la spaţiul Schengen.

Asistăm aşadar, după cum era şi previzibil, la un proces de transformare politică internă în interiorul unor state UE şi la începutul reformării Uniunii, pentru că după europarlamentare se va schimba şi raportul de forţe dintre marile familii politice. În paranteză fie spus, viitorii europarlamentari AUR vor întări consistent familia conservatorilor europeni, din care face parte şi FIDESZ. Dar ce face România? Cum înţeleg Guvernul de la Bucureşti şi clasa noastră politică să reacţioneze atunci când se pune problema apărării interesului naţional, apărării suveranităţii, a identităţii românilor şi nu mai puţin a resurselor naturale? Cred că aceşti conducători pe care-i avem reacţionează în general prin a ridica din umeri şi, periculos de frecvent, prin a adopta poziţia ghiocelului. Şi iată că cel mai recent exemplu este chiar cel legat de banii care ne vin şi nu suntem capabili să-i cheltuim din PNRR, astfel încât vom fi siliţi să-i restituim. Sau, şi mai grav, din fondurile pe care mă tem că nu le vom mai accesa. Şi nu mă tem doar eu. Iată că un prim vicepreşedinte PSD, viceprim-ministru şi ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost silit ieri să ne prevină asupra pericolului iminent ca fondurile alocate României să fie tăiate. Şi a avertizat cu subiect şi predicat că, dacă se va întâmpla acest lucru, absolut toate lucrările din domeniul Transporturilor vor fi instantaneu sistate.

Am încercat mai sus să creionez două posturi politice diferite, pentru ca în final să înţelegem mai bine la ce rezultate pozitive sau negative conduc aceste diferenţe de abordare a raporturilor din UE.