VIDEO Cine-mparte, parte-şi face

Radu Soviani: Domnule Farmache, acum, la mai bine de 30 de ani de la demararea programului de privatizare în masă, vă întreb care au fost gândurile cu care a pornit acest program şi care au fost elementele cele mai interesante, în evoluţie, în ultimii 30 de ani?

Stere Farmache: Gândurile cred că au fost pozitive în privinţa privatizării de masă, a fost un proces foarte amplu, cunoştinţele, îndrăznesc să spun, ale românilor, despre privatizare şi despre privatizare de masă erau insuficiente cred eu. Foarte puţini oameni şi foarte puţini oficiali ştiau exact ce se va întâmpla, cum va decurge acest proiect. De aceea a fost selectată o firmă care a făcut un astfel de program, care s-a transformat în lege. Aşteptările de la acest programau fost mari; practic, prin acest program toată populaţia adultă a României trebuia să devină într-un fel sau altul acţionar, să ia o cotă din capitalul social al companiilor cu capital de stat. Toate companiile, în 1989, erau cu capital de stat. Acest proces a avut ca vector principal acele certificate, instrumente financiare să le spunem, acele certificate de proprietate care au fost distribuite populaţiei adulte a României; erau undeva în jur de 18 milioane de cetăţeni care au intrat în posesia acestor certificate. Deja la distribuţia acestor certificate apar primele nuanţe, şi anume: oamenii au optat pentru plasarea acestor certificate în companii nu neapărat care erau performante, ci în companii în care probabil au lucrat, în companii pentru care probabil aveau o anumită slăbiciune, populaţia, să spunem mai în vârstă, avea înclinaţia spre companii farmaceutice, pentru că erau furnizori de medicamente, alţii pentru compania de automobile, pentru Dacia Piteşti, şi aşa mai departe. Deci aceste certificate odată primite au fost după aceea introduse în circuitul corporativ prin schimbarea lor în acţiuni în societăţi comerciale. Dar înainte de acest proces, certificatele au stat un moment, o perioadă de timp, în posesia cetăţenilor. Deci erau nişte documente care dădeau dreptul cetăţeanului să le preschimbe pe acţiuni. Cum s-a întâmplat? Nu s-a întâmplat de o manieră uniformă această preschimbare a certificatelor. Apoi, după ce au fost distribuite, ele aveau o valoare de 25.000 de lei, erau un pachet, să spunem, un certificat 5x5, de 25.000 de lei la vremea respectivă, iar ulterior s-a făcut o re-evaluare a acestor certificate şi s-a ajuns la o valoare de un milion de lei.

Radu Soviani: Era atunci milionul şi cuponul...

Stere Farmache: Milionul şi cuponul, da. Deja, în această perioadă, de la data emiterii certificatelor până la data când li s-a dat o valoare de un milion, deja aceste certificate ajunseseră să fie concentrate în diverse grupuri, mâini, să le spun aşa, care în mod evident vizau preschimbarea acestor certificate în acţiuni la societăţi comerciale. Dacă nu greşesc, puteai să preschimbi până la 10% din capitalul social al unei companii. Nu cred că s-a întâmplat acest lucru punctual, dar ştiu, la vremea respectivă, că anumite grupuri deţineau. Nu am date exacte, dar ştiţi cum era, se vorbea. Se concentraseră şi au fost folosite în acest proces de privatizare, în special în procesul MEBO, când managementul şi salariaţii societăţilor cu capital de stat aveau posibilitatea să cumpere acţiuni inclusiv să preschimbe aceste certificate de proprietate în acţiuni. Bineînţeles că fiecare cetăţean dispunea de un certificat, ca să poţi să cumperi întreg capitalul unei societăţi aveai nevoie de pachete în funcţie de dimensiunea companiei, aveai nevoie de pachete importante de certificate. Şi atunci s-a născut această piaţă gri, neagră, a fost tot timpul o discuţie dacă această piaţă trebuie să fie reglementată sau nereglementată, a fost cumva o zonă neacoperită din punct de vedere legal.

Radu Soviani: Sălbatică?

Stere Farmache: Putem să spunem şi sălbatică, termenul este prea dur poate, dar a fost o piaţă, legea nu interzicea, în care aceste certificate au circulat. Ştiţi că era şi vorba că se dădea un certificat pe o ţuică. Poate că este exagerat, poate că nu, dar lucrurile s-au întâmplat. În opinia mea, care au fost paşii greşiţi: acest proces de privatizare nu a fost susţinut de un proces de educaţie minimă. Oamenii nu ştiau foarte exact ce să facă cu aceste certificate. Nu numai că nu ştiau, era un drept al lor, dar unora li se inducea ideea că dacă iau astfel de certificate şi le preschimbă în acţiuni, iar compania dă faliment trebuie să vină cu bani de acasă şi atunci frica a fost şi mai mare şi atunci oamenii au preferat să obţină o lichiditate pe moment, mare, mică...

Radu Soviani: Mizerabilă...

Stere Farmache: Mizerabilă... Şi au scăpat de ele. Bineînţeles ,în tot acest timp, tot teritoriul ţării era acoperit de aceşti intermediari care colectau aceste certificate prin diverşi alţi intermediari şi apoi le vindeau, bineînţeles cu un profit, uneori un profit mare, celor care doreau să participe în procesul de privatizare, MEBO sau chiar alte procese. Dar au fost cazuri foarte izolate - şi procese de privatizare, hai să spunem, transparente - în care aceste certificate au putut fi subscrise în cadrul unor oferte publice şi cu titlu de program pilot să zicem; au funcţionat la vremea respectivă, a fost cam un grup de 100 de societăţi comerciale care erau în portofoliul celor 5 SIF-uri, la vremea respectivă erau Fonduri ale Proprietăţii Private (FPP). Erau în portofoliul acestor fonduri şi aceste societăţi au fost scoase la privatizare pentru maximum 30% din capitalul social, iar privatizarea se putea face prin utilizarea acestor certificate de proprietate, care puteau fi preschimbate bineînţeles la valoarea nominală, atunci valoarea crescuse la un milion de lei şi deveneai, astfel, acţionar. Acesta a fost un proces cumva transparent, public, oricine putea să aibă acces. A fost foarte izolat, o sută de societăţi din 6.000 reprezintă foarte puţin.

Radu Soviani: Vorbeaţi despre lipsa de educaţie financiară în momentul privatizării. Vreau să vă întreb dacă, privind retrospectiv, credeţi că cineva a mizat pe lipsa de educaţie financiară, ca să acumuleze, nu pe foarte mulţi bani, participaţii importante din economie.

Stere Farmache: Cred, acum, după 30 de ani. Atunci, în vâltoarea evenimentelor, era foarte greu să detectezi. Personal, având şi această educaţie în zona financiară şi în zona pieţei de capital, am simţit acest avantaj pe care şi l-au creat unii fondat pe lipsa educaţiei financiare şi cred, am crezut şi atunci, acum sunt absolut convins, că o educaţie financiară adecvată, aşa cum s-a făcut pe diverse programe, în fiecare zi, la televizor, la radio şi pe alte canale mass-media în care să îi spună omului ce face cu acest certificat şi mai ales să evite să îl vândă unor intermediari care, la rândul lor, ar fi fost binevenită. Nimeni, la vremea respectivă, nu era conştient de pericolul acestei educaţii precare, lucrurile au mers de-a valma, ca să spun aşa, dar e posibil ca această lipsă de atenţie pe educaţie să fi avut şi un substrat economic, pentru a permite unora să colecteze aceste certificate de proprietate.

Radu Soviani: După 30 de ani, din 18 milioane de acţionari câţi au fost prin programul de privatizare în masă, peste 7 milioane nu s-au interesat niciodată de acţiunile lor, în special la societăţile de investiţii financiare, aşa numiţii investitori dormanţi. Cum a fost posibil, cum este posibil şi cine beneficiază de asta?

Stere Farmache: De asta beneficiază, hai să spunem, acţionarii SIF-urilor, sau SIF-urile, pentru că este o masă de acţionari, cum acţiuni reziduale.

Radu Soviani: Câte 10-15 la fiecare SIF.

Stere Farmache: Aici îmi amintesc că la momentul când s-au listat SIF-urile la bursă şi la momentul când au atins nişte cotaţii imporante, acest pachet rezidual era în valoare de 2 milioane, deci 200 de RON, cum ar veni. Deci fiecare cătăţean care nu şi-a pus cuponul la o societate a beneficiat de acest pachet rezidual, nişte acţiuni reziduale la toate cele cinci SIF-uri. La un moment dat, valoarea de piaţă a acestui pachet, am făcut nişte calcule, era la 200 de lei (RON), aproximativ 40-50 de euro. Era o sumă importantă atunci şi poate şi acum pentru unii. Aceşti acţionari dormanţi, în primul rând că foarte puţini dintre ei, foarte puţini, ştiu că au aceste acţiuni. Că sunt proprietari. Foarte puţini dintre ei au avut ocazia să interacţioneze cu piaţa de capital, cu bursa, nu a atins bursa încă aceste segmente sociale. Şi cred că cei care au beneficiat de lipsa de acţiune a acestor cetăţeni au fost SIF-urile, pentru că evident că aceste acţiuni au generat dividende, dividende care s-au pierdut, se prescriu în trei ani, deci dacă luăm momentul listării SIF-urilor din noiembrie 1999 sunt 20 şi ceva de ani, probabil că unii dintre ei se vor fi interesat. Dar cred că numărul lor a fost absolut marginal şi fără niciun fel de semnificaţie. Celelalte dividende au rămas la societate şi au beneficiat acţionarii activi ai SIF-urilor. Asta pentru piaţă este o masă de acţionari care atârnă în operaţiunile de piaţă, nu aş vrea să spun că este un balast, dar este cumva o masă de acţionari pentru care nu s-a găsit încă o soluţie. La un moment dat m-am gândit şi am şi propus pentru ca aceşti acţionari să poată beneficia într-un fel sau altul de aceste acţiuni reziduale; nu e o valoare mare, dar sunt mulţi, putea să fie o legătură, pentru că toţi cetăţenii au de-a face cu fiscul, toţi contribuabilii, şi atunci când se duceau să îşi plătească impozitul anual - aţi văzut că stau la coadă şi plătesc unii - atunci, printr-o conexiune în cadrul acestui registru al acţionarilor, să afle: ai atâtea acţiuni. Adică era un moment în care acţionarul, cetăţeanul, lua la cunoştinţă că are nişte acţiuni. Iar aceste acţiuni puteau să le intermedieze nişte brokeri. Şi în felul ăsta, aproape obligatoriu, cetăţenii luau la cunoştinţă de faptul că sunt acţionari şi puteau să-şi lichideze aceste acţiuni prin intermediari, la preţul pieţei.

Radu Soviani: Aţi întâmpinat opoziţie la această propunere?

Stere Farmache: Aici, trebuie să spunem, bineînţeles, SIF-urile nu au fost foarte active.

Radu Soviani: De ce bineînţeles? Să nu fie deranjate?

Stere Farmache: Pentru că managementului unei companii îi convine să aibă o masă de acţionari care nu au un cuvânt de spus.

Radu Soviani: În România poate, peste tot este altfel.

Stere Farmache: În România nu îi deranjează niciodată şi, în plus, dividendele care se cuvin se prescriu şi atunci banii intră în visteria companiei.

Radu Soviani: Şi atunci managementul lucrează împotriva acţionarilor, văduvindu-i de dividende?

Stere Farmache: Managementul este atent, dar este atent la acţionarii importanţi care au un vot. Care îi votează, e ca în politică. Subiectul a fost discutat şi la nivelul organizaţiilor financiare internaţionale, diverse instituţii financiare au avut diverse proiecte care au fost discutate. Până în clipa de faţă nu s-a găsit o soluţie. După părerea mea, mecanismul cel mai simplu acesta era: avea la momentul când îşi plătea cetăţeanul impozitul, introducea CNP-ul şi la CNP-ul respectiv îi apărea că are şapte acţiuni. Putea să fi acolo un broker autorizat, ăsta e preţul pieţei, vreţi să le vindeţi, omul avea libertatea, dar cel puţin lua la cunoştinţă de drepturile lui de acţionar. Lucrurile au rămas în faza asta şi piaţa de capital sau Depozitarul Central cară după el aceşti acţionari, în număr mare, dar în valoare de piaţă, cred că nu are o semnificaţie foarte mare.

Radu Soviani: Am fost recent la una dintre adunările generale a SIF-urilor (SIF1), erau undeva în jur de 30% din totalul de acţionari reprezentaţi acolo. 70% pare că sunt nepăsători... Sunt dormanţi?

Stere Farmache: Nu înseamnă că 70% sunt această masă.

Radu Soviani: Nu au fost la AGA.

Stere Farmache: Sunt persoane care au cumpărat acţiuni la SIF-uri, nu neapărat pentru a influenţa votul, ci pentru performanţa pe care ei cred că acel SIF o poate genera şi probabil că puterea lor de vot este mică şi atunci preferă să stea acasă să nu participe la AGA. Sunt acei acţionari pasivi, dar între care se poate regăsi şi această masă dormantă de acţionari de care vorbim în procesul de privatizare de masă.

Radu Soviani: În ultimii 23 de ani am făcut multe emisiuni împreună legat de pragul la SIF-uri. 0,1 - 1 - 5%. Cine a beneficiat de existenţa acelui prag la SIF-uri?

Stere Farmache: Pragul la SIF-uri, după atâţia ani, s-a discutat de foarte mult timp. Pragul la SFI-uri, ştiţi că mai întâi a fost de 0,1%, care la vremea respectivă "a prins", în sensul că, nu domnule, SIF-urile trebuie să fie nişte instituţii ale poporului. Este şi motivul pentru care, la un moment dat, Curtea de Conturi a venit să controleze SIF-urile, fiind instituţii publice. Ele erau private de fapt. Deci a pornit de la 0,1%, era greu de combătut la vremea respectivă acest argument, adică perceptele de piaţă de capital, de economie liberă erau cvasi-necunoscute şi, deşi multă lume clama economia de piaţă, piaţa de capital, foarte puţini în practică acţionau în acest sens. Ca atare, acest prag de 0,1% a prins, bineînţeles că el a fost o decizie politică, pentru că SIF-urile au fost înfiinţate prin lege şi atunci am rămas mult timp cu acest prag. Ulterior, acest prag a crescut gradual, iar acum, unul din motivele pentru managementul SIF-urilor în decursul timpului pentfru care au dorit să menţină acest prag a fost acela de a asigura confortul că vor continua în management fără să fie deranjaţi.

Radu Soviani: Să fie un fel de ţari? Să nu fie schimbaţi de acolo?

Stere Farmache: Păi da, pentru că nimeni nu deţine mai mult de 0,1%, este foarte greu să îi schimbi, numai printr-o acţiune concertată se poate, şi era foarte greu la vremea respectivă. Deci acesta a fost unul dintre motive şi a funcţionat. Ulterior, piaţa a făcut presiuni constante pentru ridicarea acestui prag, dar niciodată nu e bine în piaţă să alegi extremele - adică fie un prag foarte mic, fie renunţarea pentru anumite instituţii publice, pentru că la un moment dat, fondurile de investiţii pot să facă cross-holding, să aibe deţineri încrucişate.

Radu Soviani: Ceea ce au şi făcut.

Stere Farmache: Trebuie privit cu foarte multă atenţie pentru a asigura o transparenţă şi un proces decizional al managementului neinfluenţat de aceste deţineri încrucişate.

Radu Soviani: La scutul acestor praguri, până la desfiinţare, s-a ajuns într-o situaţie în care suntem şi acum - SIF1 deţine SIF4, Muntenia Invest, care SIF4 deţine SIF5. Adică un SIF controlează alte 2 SIF-uri. Cum vedeţi acest lucru, faptul că un singur SIF a ajuns să controleze alte 2 SIF-uri, faţă de aşteptările iniţiale şi faţă de ceea ce a însemnat dezvoltarea pieţei de capital?

Stere Farmache: Personal, acum 20 şi ceva de ani, am învăţat că cross-holding-ul pentru fondurile de investiţii - aceste deţineri încrucişate - sunt operaţiuni care trebuie limitate. Asta am învăţat. Atunci când vorbim de fonduri de investiţii. Cred că în această situaţie activitatea SIF-urilor trebuie foarte bine reglementată. Este disputa între a avea bariere şi a nu avea bariere, a fost întotdeauna o dispută în piaţa de capital, dar cred că ceea ce este foarte important pentru acţionari este să se cunoască care sunt beneficiarii sau deţinătorii, cei care au poziţia de control într-o societate. Cred că acesta este lucrul cel mai important. Adică acţionarii într-un fond de investiţii să cunoască în momentul în care investesc, cine are poziţia de control şi cine de fapt, având poziţia de control, ia deciziile în acea companie şi lucrul ăsta mi se pare esenţial. În funcţie de asta, fiecare alege să investească, să dezinvestească.

Radu Soviani: Scrie presa, şi a scris mult, despre faptul că SIF1, prin nişte fonduri, împrumută banii acţionarilor acelor fonduri pentru a investi, plăteşte un comision între 2 şi 12 procente, iar acele fonduri de investiţii votează conducerea perpetuă, iarăşi ne întoarcem la ideea de ţari în SIF-uri. Cum vedeţi această situaţie, pe banii acţionarilor?

Stere Farmache: Nu cunosc exact cazul pe care îl descrieţi, dar repet, toate aceste procese, decizii, inclusiv împrumuturi, acestea trebuie făcute publice şi autoritatea, acolo, dacă detectează că este o operaţiune netransparentă sau care încalcă drepturile acţionarilor minoritari trebuie să ia măsuri.

Radu Soviani: SIF-urile deţineau în urmă cu 30 de ani, 30% din economie. Acum deţin mai nimic, fără să însemne că nu valorează mare lucru, dar raportat la procentul de 30% din economie. În sensul ăsta trebuia să meargă evoluţia sau în sens contrar?

Stere Farmache: Asta ar trebui să fie un început. Adică, începutul nu a fost rău. Conceptual a fost o idee pozitivă. Da, trebuie să privatizăm, da, 30% trebuie să meargă spre fonduri private - aceste FPP-uri, nu a fost greşită ideea. Între timp, lucrurile, o dată ce au intrat în piaţă aceste SIF-uri, bineînţeles că în piaţă acţiunile se schimbă în fiecare zi, în fiecare oră, şi atunci are loc o concentrare de acţiuni. Deci ideea de a păstra acest portofoliu pe care l-a avut iniţial, în piaţa de capital lucrurile se mişcă, nu ai cum să păstrezi acelaşi statut. Ele au ajuns în clipa de faţă societăţi de investiţii financiare private sută la sută. Cu acea componentă de investitori dormanţi, care nu are nicio influenţă în actul de decizie. Dar în clipa de faţă, asta sunt. Aş spune că s-au îndepărtat mult de ceea ce au vrut să fie la momentul respectiv. Acum sunt instituţii private 100%, dar instituţii private care trebuie să respecte anumite reguli de transparenţă şi o anumită conduită în tranzacţionarea acţiunilor.

Radu Soviani: Legat de evoluţia, milionul şi cuponul, chiar am făcut un interviu în faţă la Depozitarul Central, cu un investitor care, după 20 şi ceva de ani, şi-a vândut acţiunile, cred că 2000 de lei a încasat pe ele, dacă actualizăm cu rata inflaţiei din ultimii 20 de ani. 100 de lei noi înseamnă 86 de lei noi, adică pe minus. Nominal sunt 2000 de lei, dar cu rata inflaţiei în aceşti 20 de ani este negativă evoluţia. Cum vedeţi această evoluţie? E vorba de un acţionar care avea tot cuponul la un SIF.

Stere Farmache: Da, s-au diluat foarte mult şi acesta este marele neajuns, pentru că una era dacă aceşti acţionari îşi puteau înstrăina/vinde acţiunile la momentul respectiv, când valoarea acţiunilor reprezenta ceva, or, între timp, inflaţia a erodat foarte mult şi deprecierea leului faţă de valută şi în clipa de faţă valoarea nu mai reprezintă ce era acum 30 de ani.

Radu Soviani: Era anticipabil de la situaţia iniţială cu 18 milioane de acţionari, cu prag de deţinere de 0,1%, că vor ajunge SIF-urile în mâna câtorva.

Stere Farmache: Ca să fiu sincer, cred că dacă guvernanţilor la vremea respectivă le-ar fi spus cineva că asta se v-ar întâmpla, cred că ar fi avut reticenţe mari. Pentru că iniţial s-a dorit ca această distribuţie către cetăţeni să fie beneficiul cetăţenilor continuu. Dar aşa funcţionează lucrurile. În economia de piaţă, într-o piaţă de capital, lucrurile se mişcă. Astăzi avem o structură de acţionari, peste un an, peste doi, lucrurile evoluează. Dar cred că o astfel de perspectivă i-ar fi speriat la vremea respectivă.

Radu Soviani: Există şi opinii care spun că o astfel de perspectivă putea fi anticipată şi că asta s-a urmărit. Cum răspundeţi acelor opinii?

Stere Farmache: Cred că şi această opinie este validă. Este validă, da. În orice caz, o minte limpede sau cel puţin persoanele din zona financiară ştiau şi ştiu că o dată ce o companie este intrată în piaţă atunci structura acţionariatului se modifică şi bineînţeles că în cea mai mare parte se ajunge la un grad de concentrare a acţiunilor. Adică, o societate nu poate să rămână perpetuu cu un grad de diseminare a acţiunilor la 18 milioane de acţionari, ci are loc un proces de concentrare în care anumiţi investitori vizează să obţină şi o poziţie de control în societate.

Radu Soviani: Ceea ce e în regulă atât timp cât o fac legal.

Stere Farmache: Da, atât timp cât este legal. Cam aşa au funcţionat lucrurile în toate companiile listate la bursă, s-a ajuns la un grad de concentrare spre deosebire de o piaţă matură şi acolo este o concentrare dar îmi amintesc că familia Ford, la compania Ford listată la bursă deţinea controlul cu doar 10%, restul era public. Dar e o piaţă mult mai matură şi acolo investitorii au investit pentru brandul Ford şi pentru ceea ce familia Ford a făcut pentru acea companie. La noi, controlul se manifestă pe procente mai mari şi prin poziţii mai solide în societate.

Radu Soviani: Aş vrea să vă întreb cum vi se pare că a funcţionat supravegherea pieţei de capital în această perioadă, de la debutul privatizării în masă şi până în prezent şi cum au influenţat episoadele FNI, FNA, Banca Populară Română, Banca Albina, Bankcoop, Bancorex-BCR ideea de investiţie pe piaţa de capital?

Stere Farmache: Din păcate, spre deosebire de piaţa bancară, dar nu putem spune că piaţa bancară a fost scutită de evenimente pentru că şi acolo am avut falimente răsunătoare, dar spre deosebire de piaţa bancară, care într-un final a ajuns o instituţie, să spunem, financiară de referinţă în România, piaţa de capital a fost zdruncinată de multe crize încă de la începutul începuturilor. Nici nu s-a înfiinţat bine CNVM şi am avut criza SAFI. Deci supraveghetorul a debutat cu o criză pe piaţa fondurilor mutuale. După SAFI a urmat FNI, deci un alt cutremur care a avut o amplitudine destul de mare. După aceea, alte şi alte evenimente pe piaţa de capital. Supraveghetorul la rândul lui a suferit anumite modificări, s-a transformat din CNVM în ASF, pe motiv că aceasta este tendinţa europeană, deşi nu toate ţările din Europa au adoptat acest model.

Radu Soviani: Vă întreb acest lucru pentru că mă uitam la o emisiune făcută în anii 2000 împreună şi discutam atunci despre o situaţie de la SIF5, în care era o adunare generală a acţionarilor, pragul era de 0,1%, dar managementul SIF-ului trimitea acţionarilor un fel de procuri prin poştă, şi dacă nu îşi exprimau punctul de vedere atunci managementul putea vota în numele celor care nu îşi exprimaseră votul. Cum vedeţi acum situaţia asta, având în vedere şi evoluţia?

Stere Farmache: Cred că s-au făcut progrese faţă de acel an. Îmi amintesc exact cum se obţinea votul, adică faptul că rămâi tăcut înseamnă că cineva votează pentru tine. Cred că astfel de lucruri nu se mai întâmplă pe piaţa de capital din România, lucrurile au evoluat, adunările generale au reguli mult mai clare, foarte precise, inclusiv cu procurile, inclusiv privind accesul investitorilor străini, modul cum acesta votează în piaţa de capital. Cred că astfel de lucruri nu se mai întâmplă, reglementările au evoluat foarte mult. Aş spune că piaţa este bine reglementată, uneori supra-reglementată, însă asta nu este totul. Trebuie ca şi reglementările să fie respectate de către participanţi, şi atunci rolul supraveghetorului este esenţial.

Privind retrospectiv, părerea mea este următoarea în privinţa acestui proces de privatizare în masă: Cred că a fost o lipsă de experienţă în abordarea acestor proiecte, dar, la un moment dat, cred că a fost pe undeva, pe dedesubt, un interes. Nu toată lumea era lipsită de experienţă, unii ştiau cum vor evolua anumite lucruri. Şi cred că a fost o combinaţie între cei doi factori: o lipsă de experienţă şi pe undeva unele interese pe care unii au vrut să le materializeze în piaţă. După aceea cred că la vremea respectivă s-a acordat o atenţie foarte mare, sau o greutate foarte mare pe ceea ce însemna investitorul strategic şi era foarte greu în acea perioadă să convingi pe cineva că o privatizare prin mecanisme transparente pe piaţa de capital poate fi benefică, mai benefică decât alegerea unui investitor strategic, dar era foarte greu. Îmi amintesc că, la un moment dat, era vorba de OLTCHIM, listată, un interes foarte mare, erau nişte preţuri foarte bune şi atunci societatea ar fi beneficiat, dacă statul ar fi vândut prin piaţă, unde cu siguranţă ar fi venit investitori locali, dar şi internaţionali, ar fi ajuns la un proces, la o privatizare de succes a OLTCHIM. În momentul ăla, reacţia FPS era: căutăm investitori strategici. Şi s-au tot căutat până când ... Îmi amintesc că am fost chiar la Senat în zilele respective, la Comisia de Buget Finanţe şi am zis: uitaţi domnule ce preţuri, se cumpără, deci e o societate care e atractivă pentru investitori, vin investitori instituţionali şi chiar dacă se vinde pe bursă asta nu înseamnă că excluzi un investitor instituţional, ci poţi să combini cele două interese, adică, o parte, 30% prin bursă, investitori instituţionali şi poate să deţină şi statul. Putea să fie o structură de acţionariat care până la urmă să aducă beneficii acţionarilor, investitorilor strategici şi statului. Care chiar într-o poziţie minoritară putea să profite de know-how-ul cu care venea strategicul, de presiunea pozitivă pe care o induceau investitorii instituţionali pe bursă, erau chiar fonduri internaţionale care aveau interes şi atunci managementul sub impulsul acestor forţe pozitive ar fi putut să performeze şi poate că astăzi am fi avut o societate mult mai bună decât era atunci şi bineînţeles că nu am fi traversat perioadele pe care le ştim cu toţii.

Radu Soviani: În atâţia ani, practic vă confundaţi cu imaginea de director general al Bursei de Valori Bucureşti, în atâţia ani, cine a făcut cele mai mari presiuni pe dumneavoastră?

Stere Farmache: Trebuie să spun cu mândrie, deşi am avut în board-ul bursei oameni, intermediari care aparţineau băncilor, investitorilor de retail, m-am bucurat de respectul lor şi niciodată nimeni nu mi-a cerut să fac ceva şi mai cu seamă să divulg informaţii confidenţiale. Ştiţi că erau tranzacţii la bursă, speciale, deal-urile, şi bineînţeles că intermediarii doresc toţi să cunoască acest lucru, dar niciodată nu a îndrăznit, şi o spun foarte deschis şi sincer - niciodată nu mi-a cerut nimeni. Pe de altă parte, interesele brokerilor, legitime, erau, o parte reprezentau instituţii financiare - băncile, o parte reprezentau fonduri, o parte investitorii independenţi şi doreau ca anumite decizii la bursă să vizeze susţinerea acestor segmente. Dar întotdeauna am avut soluţii echilibrate.

Radu Soviani: Credeţi că mai este aceeaşi situaţie de ne-presiune şi acum? Iată de ce vă întreb: avem SIF1 care controlează SIF4, SIF5. Controlează BVB, care e companie listată, BVB care deţine Depozitarul Central, cel care ţine dormanţi 7 milioane de acţionari, în sensul că nu vedem eforturi. E o situaţie în regulă?

Stere Farmache: Nu mai ştiu acum care este raportul de forţe, însă atât timp cât am fost nu am avut o astfel de presiune ca să controleze cineva ceva, şi asta o spun fără niciun fel de reţinere. În clipa de faţă bineînţeles că raporturile de forţă se schimbă, dar dacă există o structură de control, trebuie evitată.

Radu Soviani: Vă mulţumesc!