VIDEO: ÎN ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ  ANPC a efectuat controale în peste 100 de magazine din toată ţara

G.B
Miscellanea / 21 martie 2022


ANPC a efectuat controale în peste 100 de magazine din toată ţara


În ultima săptămână ANPC a efectuat controale în peste 100 de magazine din toată ţara, aparţinând lanţurilor Mega Image, Carrefour, Lidl, Penny, Profi, Kaufland, Auchan, Selgros, Metro, La Cocoş, Supeco, Unicarm, Sălăjeanca, German Market şi Cora, la care s-au înregistrat mai multe abateri, fapt care a determinat aplicarea mai multor sancţiuni, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, campania de control începută, acum două luni, de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), la marile lanţuri de magazine, a continuat, în acelaşi ritm susţinut. Realizată într-o abordare unitară, la nivel national, seria de acţiuni are ca scop monitorizarea condiţiilor în care desfăşoară actul comercial marii retaileri, în raport cu consumatorii şi cu respectarea drepturilor lor.

"Cumpărăm, în continuare, abateri la kilogram şi le plătim cu amenzile aplicate. Încă sperăm să găsim o soluţie constructivă, dar iată că mai avem de aşteptat. În ziua În care vom găsi măcar începute demersurile solicitate de bunul simţ comercial, vom ştii că suntem pe drumul bun. Până atunci, curg amenzile", a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Doar în ultima săptămână, respectiv în perioada 14-21 martie 2022, au fost verificate 103 magazine mari, aparţinând lanţurilor Mega Image, Carrefour, Lidl, Penny, Profi, Kaufland, Auchan, Selgros, Metro, La Cocoş, Supeco, Unicarm, Sălăjeanca, German Market şi Cora, la care s-au înregistrat abateri, fapt care a determinat aplicarea unor amenzi contravenţionale în valoare totală de 1,56 milioane lei şi a măsurilor complementare de oprire definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a tuturor produselor alimentare cu deficienţe, oprire temporară a activitătii şi prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 17 de unităţi, 18 propuneri de încetare a practicii incorecte.

Dintre cele mai frecvente nereguli constatate, ANPC menţionează:

- comercializarea unor produse în afara datei durabilităţii minimale;

- comercializarea unor produse congelate neconforme (produse cu culoarea modificată şi cu acumulări de gheaţă în ambalaj);

- comercializarea unor fructe şi legume cu modificări organoleptice evidente, lovituri şi urme de mucegai;

- comercializarea a diverse produse alimentare fără informaţii privind data şi ora deschiderii ambalajului;

- lipsa afişării alergenilor pe etichetele unor produse alimentare;

- utilizarea unor vitrine frigorifice sau congelatoare cu rafturi care prezentau un grad avansat de uzură, depreciate, pătate, cu praf în strat grosier, rugină, vopsea exfoliate, cu insecte moarte, resturi şi reziduri alimentare;

- nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea preparatelor;

- utilizarea unor spaţii de depozitare neigienizate sau neconforme din punctul de vedere al regimului de temperatură sau al gradului de uzură al aparaturii;

- utilizarea unor cuptoare neigienizate, prezentând un strat gros de arsură şi grăsimi, precum şi a unor tăvi neigienizate sau deteriorate;

- existenţa pavimentului neigienizat, în magazine, cu un strat de praf gros, grăsime si zone depreciate sau a plafonului deteriorat;

- deficienţe de informare pe etichetele de produs sau ale raioanelor (referitor la elementele de identificare-caracterizare ale mărfurilor, la data durabilităţii minimale, la preţul unitar);

- practici comerciale înşelătoare - utilizarea unor sintagme comerciale de promovare, care nu pot fi probate cu documente sau care se dovedesc a fi neadevărate comparând preţurile din magazin;

- neconcordanţă între preţul la raft şi cel de la casa de marcat;

- nerespectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte promoţiile;

- comercializarea unor produse nesigure sau utilizarea, în zona gastro, a unor procedure nesigure de preparare;

- comercializarea unor produse cu ambalajul deteriorat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb