Vifrana se listează pe piaţa AeRO a BVB

J.P.
Piaţa de Capital / 11 mai 2021

Vifrana se listează pe piaţa AeRO a BVB

Acţiunile companiei Vifrana vor intra la tranzacţionare pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti în perioada imediat următoare, sub simbolul BIOW, conform unui comunicat remis redacţiei.

Listarea este realizată cu sprijinul companiei de brokeraj Goldring, "intermediarul companiilor antreprenoriale românești"- titlu conferit de BVB în 2018 şi reconfirmat în 2021.

Finanţarea, în valoare de 9,5 milioane lei, obţinută de Vifrana în decembrie 2020, prin plasament privat de acţiuni, a fost folosită pentru rambursarea unui credit CEC Bank, rebrandingul companiei şi demararea planului de investiţii în noi tehnologii.

Vizibilitatea oferită de listarea la BVB susţine eforturile Vifrana de a creşte vânzările pe pieţe externe şi de a se extinde pe pieţe noi, ce permit marje de profit mai mari, în contextul investiţiilor în tehnologie şi a dezvoltării de noi produse.

"Consumul de vin ecologic se încadrează într-un trend global de creştere a interesului pentru produsele certificate ecologic. Este un fenomen care s-a simţit foarte puternic în pandemie. Consumatorii sunt interesaţi să consume produse curate, neprocesate. Noi am fost pionieri în agricultura certificat ecologică în România şi avem deja o istorie şi o experienţă de 12 ani. Pentru perioada 2020-2030, prognozele pe piaţa internaţională de vin ecologic arată medii de creştere anuală între 8% - 12%. Ţările europene dezvoltate au un consum de vin ecologic cuprins între 10 -20%, în ţările nordice fiind chiar mai mare. În România credem că a ajuns la 2,5%, aşadar Vifrana are un potenţial semnificativ de creştere", declară Octavian Vucmanovici, CEO şi cofondator Vifrana.

Creştere de peste 30% a cifrei de afaceri în 2020

În 2020, compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro, o creştere de peste 30% faţă de anul precedent. Pentru primul trimestru din 2021, Vifrana raportează o creştere de 41% a cifrei de afaceri faţă de perioada similară a anului trecut.

"2020 a fost un an de creştere în vânzări. Am fost însă afectaţi operaţional de accesul limitat la forţa de muncă, dar şi de constrângerile logistice. Pentru 2021 estimăm o creştere susţinută a cifrei de afaceri, în contextul extinderii portofoliului de produse şi a creşterii exporturilor. Ne vom concentra pe pieţele existente, precum Germania - care este principala ţară de export pentru noi, dar şi pe pieţe noi precum Marea Britanie şi Japonia. În prezent, exporturile reprezintă 25% din veniturile companiei", adaugă Octavian Vucmanovici.

Vinuri Naturale-Raw, nou trend mondial în materie de vinificaţie

Vifrana este primul producător din România care vinde vinuri vinificate tradiţional, fără drojdii sau aditivi industriali, din struguri bio, culeşi manual. Draculette Blanc - Sauvignon Blanc şi Draculette Rose - Cabernet Sauvignon sunt listate permanent în marile reţele de retail.

"Sunt vinuri foarte sensibile, nefiltrate, din struguri culeşi manual. Wine-baruri celebre în lume s-au specializat şi dedicat acestui trend în Nordul Europei dar şi la Madrid, Londra, New York. Este un trend întâlnit mai mult în HoReCa, însă noi am reuşit performanţa deosebită de a poziţiona aceste vinuri în marile reţele de retail. Sperăm să fidelizăm clienţii din România şi să le lansăm cu succes şi în HoReCa", afirmă Octavian Vucmanovici.

Începând din luna martie, vinurile Vifrana se pot comanda şi online, direct de la cramă. Comenzile sunt procesate în aceeaşi zi şi sunt livrate gratuit către orice client din România. "Deja avem un portofoliu de clienţi extrem de activi care ne dau speranţe că această linie de business va acoperi un procentaj important din totalul vânzărilor", spune managerul Vifrana.

Vifrana introduce sistemul de etichetare nutriţională Nutrinform

Începând cu luna mai, compania introduce sistemul italian de etichetare nutriţională Nutrinform Battery care abordează alimentele ca surse de energie. Este o decizie de conformare voluntară luată din dorinţa de a explica foarte clar aportul de energie al vinurilor Vifrana.

În 2021, managementul companiei îşi propune şi lansarea unei game de vinuri petiante şi a unei noi game premium.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. In cazul Vifrana este de dorit sa se aplice sintagma:

    "performantele trecute nu garanteaza performante viitoare" 

    ... 

    Presupunand ca Goldring efectueaza analize inainte de a sel ecta companii pentru plasament privat, nu stiu cum a trecut Vifrana de acest proces de due-dilligence. 

    Este suficienta o simpla cautare pe internet pentru a vedea ca Vifrana a fost executata silit de fisc sau pentru a afla despre problemele de natura penala (evaziune fiscala) ale fostului administrator.

    Desigur, speranta moare totdeauna ultima. Portofoliul unui mic investitor s-ar putea insa sa nu fie la fel de longeviv.  

    1. f.b. observatia despre goldring si faptul ca arunca o noua petarda in piata este bine remarcat....problema este cu investitorul ce nu este informat corect...dar la noi, pe dinafara este vopsit gardul perfect !!!

      Mergeti si faceti nani. Prin afirmatiile voastre e clar ca nu stiti despre ce vorbiti. Cititi doar titluri si numiti asta documentare serioasa. Luati mai bine “televe”!

      Daaaaa ai mare dreptate, fara sa fi voit ai grait corect,TLV ORICAND frate ! Dar intermediarul ofertei nu e corect intentionat, umfla rau balonul si-l lasa creanga prin bvb ,noi muscam si cumparam si cumparam si cumparam apoi na, uite ce frumos zboara la cer si cand vin raportarile se sparge si aflam ce gaze a avut in el(metaforic zis).Azi iar rosu pe burse fratilor.

      una dintre "petarde" si-a publicat azi rezultatele si au cresteri frumoase. Poti numi alte "petarde" care nu au avut evolutii pozitive ale rezultatelor si a pretului pe bursa sau e doar o frustrare ca nu ai participat la plasamente?

      Pe bvb nici o informatie financiara despre candidatul la listare, nici memorandum, nimic, nimic? Investitie in orb, dar nu e singura situatie de acest fel. Bvb-stana fara caini!

    Afirmațiile de la Opiniile, nr. 1 și 1.1, au scopul strict de denigrare a Societatii, a Acționarilor, și de a influenta negativ evoluția ulterioara a cursului acțiunilor.!!! Nu mai contează situația reala, de facto, și anume ca Societatea este un producător relevant într-un domeniu dinamic Eco în creștere, ca produsele lor sunt listate în marile lanțuri de retail atit intern cit și extern, ca Cifra de Afaceri este în creștere..,etc, aspecte evidente.!!! Nu, tot cea ce contează sunt niște știri și titluri cu conotații si caracter negativ din trecut. :)).!!!

    1. o dai pe langa subiect si o faci intentionat.

      aspectele mentionate de cel cu opinia 1 sunt adevarate sau nu? 

      daca acele aspecte sunt adevarate, mentionarea realitatii se numeste la tine "denigrare"?

      ascunderea realitatii se numeste "tainuire", iar daca e facuta intentionat, poate fi de natura sa intereseze autoritatile ... 

      Bine, sa zicem ca e "denigrant" sa mentionam condamnarea penala si executarea de catre fisc (desi dupa toate normele de convietuire sociala adjectivul este de neacceptat), insa ce ne facem cu exercitiul de sinceritate ale lui Vucmanovici, care singur-singurel a declarat ca "fondurile europene sunt inrobitoare pentru ca beneficiarii trebuie sa contribuie cu minim 50%"? Ce ne facem cand Vifrana acceseaza un credit CEC la trei ani dupa infintarea plantatiei ecologice iar dupa zece ani nu reuseste sa plateasca ratele, drept pentru care vin pe bursa ca sa scape de datorii? Si ce ne facem, tovarase, cand acelasi CEO al companiei declara ca "am fost nevoiti sa ne imprietenim cu consumatorii prin pret" si tot nu reuseste sa plateasca datoriile? Faptul ca vand cel mai ieftin vin ecologic in retelele de heavy discounteri nu inseamna ca fac o afacere buna, ci inseamna ca, pana la aparitia unui producator mai disperat decat ei, vor reusi sa vanda o vreme dar cu perspective foarte limitate.

      Vifrana e un caz de manual pentru cum nu trebuie sa te prezinti in fata investitorilor si punct. 

      Cine a ascuns realitatea? Toate informatiile legate de probleme penale pe care le-a avut individul sunt publice, nu a ascuns nimeni nimic. Evident ca nu au mai fost menționate ulterior dacă conducerea este alta și compania nu mai are de-a face cu respectivul. Intențiile dvs sunt clare, în orice caz..

    si nu este comestibil (sau greu digerabil)

    metoda de fermentare il modifica la nivel de adn

    il vomiti 

    1. Mie imi vine sa elimin fie si numai gandul de a bea un vin numit "Draculette"! Zici ca-i ceva baut de anumite domnisoare cu preocupari savante intr-un anumit gen de stabilimente...

      Asta ma interesa cel mai mult sa stiu. Hîc! Hîc!

      Deci au perspective reduse de crestere a vanzarilor. Hîc! 

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb