Premierul ungar Viktor Orban şi-a exprimat astăzi din nou sprijinul pentru fostul preşedinte american Donald Trump, pe care l-a îndemnat să "continue lupta", în timp ce acesta din urmă se pregăteşte să compară la New York în faţa unei instanţe care-l va inculpa pentru că ar fi cumpărat tăcerea unei foste actriţe porno, relatează agenţia EFE, conform Agerpres.
"Continuaţi lupta, domnule preşedinte! Vă susţinem", a scris Orban pe contul său de Twitter.
Într-un mesaj anterior, şeful guvernului ungar a apreciat că dacă Trump ar câştiga alegerile prezidenţiale anul viitor, SUA ar putea facilita pacea între Rusia şi Ucraina. "Preşedintele (american în funcţie, Joe Biden) a mers prea departe când a spus lucruri despre preşedintele Vladimir Putin, care fac imposibilă negocierea păcii. Speranţa păcii se numeşte Donald Trump", crede Orban.
La alegerile prezidenţiale americane din 2020, Viktor Orban l-a susţinut deschis pe republicanul Donald Trump, care însă avea să piardă scrutinul în faţa democratului Joe Biden.
Cu patru ani mai devreme, în 2016, Orban fusese singurul şef de guvern din UE care şi-a declarat explicit sprijinul pentru Donald Trump în confruntarea de atunci cu Hillary Clinton.
În timpul mandatului preşedintelui Trump, ''relaţiile ungaro-americane şi-au recăpătat strălucirea de altădată'', spunea Orban cu câteva zile înaintea alegerilor desfăşurate în SUA în 2020. Dar odată ce Joe Biden a ajuns la Casa Albă, aceste relaţii s-au răcit, iar noul preşedinte american nu l-a invitat pe premierul ungar la ''Summitul pentru Democraţie'' organizat la iniţiativa Washingtonului în decembrie 2021 şi în martie 2023.
Trump urmează să fie prezentat mâine unei instanţe din New York, unde va fi inculpat, fotografiat şi amprentat, într-un dosar instrumentat de procurorul Alvin Bragg, un magistrat afro-american democrat. Fostul preşedinte republican consideră inculparea un act de persecuţie politică împotriva lui şi o încercare de a-i diminua şansele la alegerile prezidenţiale de anul viitor, când el ar dori să candideze din nou.
Potrivit acuzării, înaintea alegerilor prezidenţiale din 2016, Donald Trump i-a oferit fostei starlete porno Stormy Daniels suma de 130.000 de dolari pentru ca aceasta să păstreze tăcerea asupra unei relaţii pe care ei ar fi avut-o în anul 2006. Conform procurorului, el s-ar face astfel vinovat de fals în declaraţii sau de încălcarea legislaţiei privind finanţarea campaniei electorale.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2023, 17:10)
Pacat ca Victor Orban este,
o cioara ALBA in UE
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2023, 17:24)
Să lupte si celeilalte prostituate sau ce?
Orban si fata lui de obsedat
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2023, 17:56)
Ce a spus Biden despre Putler e totul adevarat, criminal de razboi altceva nu stiu sa fi spus. E un criminal Puler si cu mandat de arestare international emis pe numele lui. Ce sa ne ascundem dupa deget.
Cine se aseamna se aduna.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2023, 18:07)
Ma frate, decat sa comentezi prostii,
mai bine te inscrii in clasa 5-a la fara frecventa
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2023, 19:08)
Puscariabil
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.04.2023, 00:18)
Asta e nivelul tau,
"la bodega" inainte de inchidere
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.04.2023, 07:11)
Doar la bodega poti fi fan Trump.