I-au trebuit trei zile lui Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii, să se adune după demiterea din funcţie de către premierul Florin Cîţu şi să organizeze o conferinţă de presă de două ore, în care a comunicat mai mult decât a vorbit în cele 113 zile de mandat.
Trecând peste atacurile politice la adresa premierului Florin Cîţu, al cărui gest de demitere a sa, Vlad Voiculescu l-a calificat drept neetic şi mizerabil, asemănându-l cu modul în care fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, a solicitat revocarea din fruntea DNA a Laurei Codruţa Kovesi, am constatat că, spre deosebire de colegii săi de partid, nu a folosit expresia mafia din sănătate.
El a vorbit despre necesitatea schimbării unui sistem, schimbării mentalităţii, schimbare însă care a fost oprită atunci când s-a atins de zona instituţiilor cu "grade şi epoleţi".
"Am crezut că am ieşit din epoca epoleţilor, cred că şi aici m-am înşelat. (...) Un guvern, un premier care dă un semnal că, dacă vrei să aperi interesul public, dacă vrei transparenţă, trebuie să te temi, pentru că dacă deranjezi pe cine nu trebuie, un sistem de privilegii, atunci sistemul va acţiona împotriva ta", a afirmat Vlad Voiculescu, în cadrul conferinţei de presă organizată în Parlament.
Întrebat cine este sistemul respectiv şi pe cine a supărat, fostul ministru al Sănătăţii a spus: "Supărările sunt între cei care au beneficiat de acces privilegiat la vaccinuri. (...) Dacă şeful unei case judeţene de asigurări de sănătate răspunde doar la comenzi politice, atunci cum credeţi că va direcţiona banii? Nu vorbim despre Casa Naţională de Asigurări. Casele Judeţene au independenţă foarte mare, decid cum se duc banii".
Cu alte cuvinte, primii vinovaţi de demiterea sa sunt angajaţii Ministerului Apărării Naţionale şi ai Ministerului de Interne, pentru că seria scandalurilor din cadrul Ministerului Sănătăţii a fost iniţiată de decizia consilierului onorific al lui Vlad Voiculescu de a publica pe internet centrele de vaccinare ale celor două ministere şi angajaţii care s-au vaccinat, sărind peste rând şi nefăcând parte din personalul esenţial.
După aceştia, conform lui Vlad Voiculescu, urmează reprezentanţii în teritoriu ai partidelor parlamentare, adică şefii caselor judeţene de asigurări de sănătate.
"La fiecare pas, oriunde te uiţi în sistemul de sănătate, la fiecare pas găseşti oameni puşi de un partid sau altul. Majoritatea posturilor de la DSP-uri, din spitale, sunt oameni numiţi politic, care răspund comenzilor politice. E cea mai mare problemă a sistemului de sănătate. (...) Nişte partide, la un moment dat, şi-au împărţit caşcavalul", a afirmat fostul ministru al Sănătăţii.
Întrebat ce partide au interese în sistemul de sănătate, Vlad Voiculescu a declarat că toate partidele care au fost până acum la conducerea ţării, evitând să nominalizeze partenerii USR PLUS din actuala coaliţie de guvernare, adică pe cei din PNL şi UDMR.
Pe lângă blamarea majorităţii partidelor politice parlamentare pentru starea în care se află sistemul de sănătate care a dus la demiterea sa, fostul ministru al Sănătăţii a mai găsit un vinovat: Justiţia.
"În sine, felul în care s-a făcut justiţia în sănătate este o problemă, dacă nu cea mai mare problemă care ne împiedică să facem curăţenie. Am dus, cred, că o roabă de documente la DNA în anul 2016. Nu ştiu ca o singură persoană să fie la închisoare, deşi vă pot spune că dovezile erau cât se poate de clare. Ar fi trebuit ca până acum multe dintre dosarele respective să fi fost deja finalizate", a afirmat Vlad Voiculescu care prin această declaraţie trasează modul în care ar trebui să acţioneze procurorii şi judecătorii în dosarele respective.
El nu s-a lăsat şi a plusat: "Nu e un lucru pentru care să deznădăjduim, dar este un lucru de care sper că actuala conducere a Ministerului Justiţiei, DNA, Parchetelor se ocupă cu prioritate şi voi face ce ţine de mine ca în perioada următoare lucrul acesta să fie o prioritate".
Afirmaţiile lui Vlad Voiculescu reprezintă în mod vădit o dorinţă de implicare a politicului în actul de justiţie şi este curios că această dorinţă este manifestată tocmai de unul dintre cei care în perioada 2017-2019 a manifestat în Piaţa Victoriei pentru independenţa justiţiei, a magistraţilor şi a actului de justiţie.
Practic, din cele de mai sus, se poate reţine că Vlad Voiculescu consideră a fost învins de sistemul actual care este protejat de partidele politice care au condus ţara din 1990 încoace. Fostul ministru al Sănătăţii evită să eticheteze acest sistem cu denumirea de "stat paralel" - aşa cum au făcut-o Liviu Dragnea şi PSD în perioada 2016-2019, dar asemănarea este izbitoare atunci când Vlad Voiculescu face referire la persoane cu "grade şi epoleţi".
Mai mult modul în care Voiculescu trasează indicaţii procurorilor DNA şi celor din celelalte parchete în legătură cu roaba de documente trimisă în anul 2016 seamănă cu modul în care Liviu Dragnea dorea să fie judecate dosarele penalilor social-democraţi sau modul în care fostul lider al PSD dorea ca Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie să soluţioneze dosarul Kovesi.
Pentru Vlad Voiculescu există deja vinovaţi în dosarele trimise la DNA, vinovaţi pe care el i-a condamnat, dar pentru care, curios, justiţia nu a dat până acum vreo sentinţă, pentru că dosarele respective nu au fost finalizate.
În aceste condiţii, unde sunt buna-credinţă şi imparţialitatea lui Vlad Voiculescu şi a celor din USR PLUS?
1. Dap...
(mesaj trimis de Cristian în data de 19.04.2021, 06:22)
Observație corecta - Vlăduț e un nou Liviu Dragnea.
Voiculescu credea în sinea lui că face și el parte din statul paralel sau că are măcar binecuvântarea acestuia și acum e uluit să constate că statul paralel nu da doi bani pe el, odată ce a muscat mana care l-a hrănit.
Treziti-l din iluzie pe băiatul ăsta și spuneti-i că pielea lui, pentru guvernul mondial care conduce planeta, nu valorează nici doi bani și că e greu sa ajungi martir al poporului dansând în aceeași barcă cu homosexualii și progresiștii.
E o panseluța nevinovată Vlad Voiculescu, a luptat pentru popor și l-a răpus sistemul.
A incercat să se dea cu ei dar n-a mers, acum așteaptă, asemeni lui Dan Barna (alt tâmpit) sa se revolte masele pe Facebook împotriva statului paralel.
Voi vă dați seama ce e in mintea ăstora?
2. fără titlu
(mesaj trimis de ferencz în data de 19.04.2021, 08:45)
Voi ați citit articolul din ziarul Bursa : DRAGOŞ DAMIAN, CEO TERAPIA: ''Ministerul Sănătăţii ar trebui desfiinţat'' ?
2.1. exact (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Libertarianul în data de 19.04.2021, 13:16)
Sistemul de sanatate public nu are sens. Sistemul privat poate sa rezolve problemele mult mai usor.Vezi Medlife.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de ferencz în data de 19.04.2021, 13:23)
Dacă compari cu sistemul din SUA , tot același rezultat iți dă?
2.3. da (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de Libertarianul în data de 19.04.2021, 20:07)
Tot acelasi rezultat da.Spitalele publice din SUA au aceleasi probleme cu cele din Romania
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de ferencz în data de 19.04.2021, 20:38)
de cate spitale publice, ai cunostinta, in SUA ?
3. fără titlu
(mesaj trimis de ferencz în data de 19.04.2021, 08:47)
Și Dragoş Damian, tot despre statul paralel scria.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.04.2021, 08:55)
Diamantul era de fapt un ciob de sticla care se dadea mare.Un taraie-brau care da vina pe altii.
Un barbat ca vai de el ! Cine sa-l ameninte cand el e mort de cand se stie ?
Jos USR PLUS ! Sa se duca ! La revedere ! Cine sa mai voteze niste tradatori de tara ?
5. Cu ocazia asta..
(mesaj trimis de Cristian în data de 19.04.2021, 11:49)
Cu ocazia asta.. au vazut si USR-istii cum e sa fii in postura lui Liviu Dragnea, sa fii lucrat pe la spate de statul paralel, dupa ce ai stat cu acesta la aceeasi masa sau pe aceeasi canapea.. Cam despre asta este vorba.
O sa le treaca supararea, o sa vedeti. Nu pleaca cainele de la macelarie! Zazania pe Facebook este egala cu ZERO .. o mare parte din sustinatorii USR si-au dat seama ca sunt niste tampiti cei pe care ii sustin.
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.04.2021, 12:39)
a intrat si asta in top , tupeu de borfas , dupa petrov , udrea si videanu . la el , la catzu si 99% dintre politicieni , merge perfect , hotul striga hotii !
7. Totul e fals la baiatul asta..
(mesaj trimis de Cristian în data de 19.04.2021, 23:35)
Totul e fals la baiatul asta.. practic el transmite lumii ca a ascuns sub presh lucruri de natura penala cat timp a fost ministru, ca sa-si pastreze scaunul iar apoi, cand l-au aruncat in strada, a iesit cu ele de sub presh.
Pai asa merge treaba? A ascuns mizeria numai cat a fost pe scaunul de ministru?